Vreau să-mi curățesc sufletul de patimi! Doamne, arată-mi cum!

Părinte, am început cu o voce joasă, în ultima vreme mă simt cuprins de o dorinţă puternică, sădită de Dumnezeu, cred, de a fi curăţit. Văd patimile luptându-se înlăuntrul meu, văd cum inima mea este ca o junglă ce hrăneşte multe fiare, stăpânită de diavol, care-şi face toate poftele. Vreau să mă eliberez de această stare înspăimântătoare. Aş vrea să-i dăruiesc sufletul meu doar lui Dumnezeu, aş dori să mă lumineze. Vicleanul diavol l-a chinuit destulă vreme. Aşa că vreau să fiu curăţit dar nu ştiu cum. Mă auzi, Gheron? Vreau să fiu curăţit! Arată-mi cum! Sunt gata să ascult fără crâcnire orice mi-ai spune! 

Am început încet, dar am ajuns să strig şi să plâng. Ultimele mele cuvinte s-ar putea să fi sunat ca tunetul în urechile pustnicului, atât de puternice au fost! A păstrat o vreme tăcere. M-a privit cu multă dragoste; numai monahii au acest fel de dragoste şi ştiu cum să o arate. Mi-a dat impresia că nu trebuia să mă tulbure această grijă, căci era binecuvântată.

Este vădit, a spus, că atunci când trăim o astfel de stare Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează înlăuntrul nostru. Aşa facem primii paşi pe calea vederii lui Dumnezeu (theoria). Dacă vederea desăvârşită a luminii necreate este o nemaipomenită încântare pentru suflet, pocăinţa şi conştientizarea păcătoşeniei noastre sunt pentru suflet „mistuirea focului”. Pocăinţa şi dorinţa curăţirii sufletului de patimi sunt o clipă de har. Numai când harul intră înlăuntrul nostru putem vedea mizeria, ne putem da seama cât de departe suntem de Dumnezeu şi luptăm să ne unim cu el. Noi nu putem avea aceste gânduri şi aceste dorinţe dacă harul lui Dumnezeu nu ne cercetează.

Starețul era un îndrumător înţelept, un duhovnic experimentat, un om cu adevărat plin de har. Ştia, asemeni celui mai bun doctor, cum să te liniştească, să-ţi dăruiască pace, să-ţi dea o doctorie liniştitoare, nu pentru ca să te lase mulţumit în egoismul tău, ci ca să te dezlege de el, să te vindece.

– Odată lămurit acest lucru, a spus el mai departe, trebuie să-ţi arăt unele mijloace sau, mai bine zis, cel mai simplu mijloc. Să nu crezi cumva că am să te împovărez cu lucruri foarte grele. Rugăciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, strigătul neîncetat spre Dumnezeu Mântuitorul nostru, ne curăţă sufletul.

Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, pp. 55-56