„Vreți să luăm iar topoarele în mâini?” (anii 1961-1965)

Dragi cititori ai portalului Moldova Ortodoxă, cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, continuăm publicarea unor materiale documentare unice legate de istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova din perioada 1940-1991. Textele fac parte din lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”, apărută la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2018.

Capitolul 9.

 „Vreți să luăm iar topoarele în mâini?” (anii 1961-1965)

Continuare din: Închiderea mănăstirilor Tabăra și Cușelăuca

Persecutorii de nestăvilit

La începutul anilor 1960 politica represivă antibisericească a regimului sovietic și-a atins apogeul. La 16 martie 1961 Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat hotărârea „Cu privire la intensificarea controlului asupra respectării legislației privind cultele”, care a fixat în formă legală schimbările cardinale operate în politica bisericească a regimului. Esența acestor schimbări le-a fost explicată împuterniciților Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse de către președintele acestuia la consfătuirea lor din aprilie (20-21 aprilie 1961). Hotărârea din 16 martie 1961 anula o serie de hotărâri guvernamentale precedente care vizau cultele religioase. Astfel, au fost „anulate unele decizii ale guvernului, adoptate în perioada războiului și în primii ani postbelici, care facilitau deschiderea instituțiilor bisericești”. A fost, de asemenea, anulată hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al URSS din 28 ianuarie 1945, în care era vorba despre „Regulamentul privind administrarea Bisericii Ortodoxe Ruse”. Conform noului „Regulament” parohii bisericilor erau lipsiți de dreptul de a administra de unii singuri treburile asociației și de a conduce parohia. Au fost introduse schimbări în modalitatea de impozitare a slujitorilor cultelor religioase. Episcopii, secretarii cârmuirilor eparhiale, coriștii, dirijorii de cor și organiștii, pedagogii-clerici au început să fie impozitați conform taxelor foarte mari cu care erau impozitați meșteșugarii ce nu făceau parte din cooperative. Organele de stat au căpătat dreptul de a controla situația financiar-economică a bisericilor, iar organelor sovietice locale li s-a permis să ia decizii privind limitarea tragerii clopotelor 1.

Autoritățile comuniste, folosind noile posibilități juridice (reforma administrației bisericești care i-a înlăturat pe preoți de la conducerea comunității, extinderea atribuțiilor organelor locale ale puterii în vederea controlului asupra bisericii), încercau să zdrobească temeliile instituționale ale Bisericii Ortodoxe Ruse în Moldova. Unul din instrumentele noii ofensive asupra bisericii era evaluarea asociațiilor religioase, a clădirilor de rugăciune și a bunurilor aflate în folosința organelor bisericești. Efectuarea acestei acțiuni i-a fost încredințată Consiliului pentru treburile cultelor religioase în comun cu comitetele executive ale sovietelor locale ale deputaților oamenilor muncii. La consfătuirea din aprilie (1961) a împuterniciților Consiliului, la care ne-am referit mai sus, V.A. Kuroedov a corelat necesitatea evaluării cu schimbările cardinale introduse în statutul și administrarea organizațiilor bisericești: „După cum se știe, prin decretul leninist s-a stabilit că «niciun fel de societăți bisericești și religioase nu au dreptul la proprietate. Nu au drepturi de persoană juridică». Însă în perioada postbelică, continua Kuroedov, organizațiilor religioase le-a fost acordat dreptul limitat de persoană juridică. Drept rezultat bisericoșii au organizat producerea lumânărilor, a bunurilor de cult. Biserica ortodoxă posedă acum o proprietate mare, ale cărei dimensiuni nu-i sunt cunoscute cu precizie statului. Pe baza evaluării efectuate vor putea fi trase concluziile corespunzătoare referitor la proprietățile organizațiilor bisericești. Însă munca aceasta trebuie efectuată chibzuit, fără a atrage atenția credincioșilor și astfel bisericoșii să nu poată interpreta recensământul în scopurile lor propagandiste” 2. (Conco- mitent, Kuroedov a relatat despre metoda de calculare a numărului maxim de credincioși în biserici: „În biserică sunt 100 metri pătrați, câte 4 persoane pe metru pătrat, iată, deci, 400 de persoane”.) S-a mers pe linia accelerării închiderii bisericilor, slăbirii întregii infrastructuri ortodoxe și, în general, de eliminare maximă a bisericii din societatea sovietică. Iar rezultatele evaluării efectuate au fost utilizate la elaborarea planurilor de închidere a lăcașurilor și mănăstirilor, întrucât au permis să fie depistate așa-zisele „comunități în extincție”, „clădiri neîngrijite”, precum și să fie determinate posibilitățile de majorare a impozitării comunităților bisericești etc.

În prima jumătate a anilor 1960 autoritățile republicii continuau să tensioneze în fel și chip stările de spirit antibisericești și duceau o campanie perseverentă de discreditare a preoțimii și credincioșilor. Planurile anuale ale acțiunilor împuternicitului Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse „în vederea combaterii încălcărilor legislației privind cultele, micșorării rețelei bisericilor active, reducerii veniturilor lor și diminuării oficierii ritualurilor” se deosebeau de precedenta planificare birocratică prin concretețea scopurilor și sarcinilor, precizia cifrelor și miza cinică pe neputința eparhiei paralizate de „recomandările” permanente ale împuternicitului. În calitate de sarcină aparte a fost preconizată colectarea deliberată a informațiilor compromițătoare despre preoți și activiștii bisericești pentru ulterioara „demascare a acestor elemente în fața maselor largi ale oamenilor muncii” 3.

Dacă ar fi să credem raportului CC al PC al Moldovei expediat la CC al PCUS la 3 iulie 1964, în anul de studii 1963-1964 în RSS Moldovenească au trecut „prin diverse forme de învățământ” peste 11 mii de atei. Ba chiar „aproape pe toți” cei cărora „le-au spălat creierii” comuniștii încercau să-i implice în „munca ateistă migăloasă cu credincioșii”, prezentarea prelegerilor și referatelor pe teme ateiste. În teritoriu au fost înființate diverse „consilii ale ateismului”, pretutindeni erau organizate seminare ale lectorilor, agitatorilor, „convorbitorilor” pe teme antireligioase. Republica a fost inundată cu literatură ateistă, parțial editată aici, parțial adusă din alte republici ale URSS 4. Pietrele de moară ale uriașei mașini propagandiste trebuiau să macine valorile ortodoxe tradiționale, să transforme comunitățile în rezervații pentru bătrâni, să înlocuiască ritualurile bisericești cu gravele stupizenii sovietice – nunți comsomoliste, „camere ale fericirii” și alte inovații de acest soi.

Toate organele de presă publicau materiale discreditatoare „despre popi”. Îi acuzau pe clerici de crime pe care aceștia nu le-au comis, de josnicie morală etc. Somațiile ca aceștia să se dezică de Dumnezeu sau, cel puțin, să înceteze (să reducă) slujbele erau însoțite de amenințări grave adresate membrilor familiei: îi vom alunga de la serviciu, îi vom exmatricula de la facultate etc. Autoritățile au reușit să organizeze dezicerea câtorva persoane de preoție. La 29 iunie 1961 în ziarul „Sovetskaia Moldavia” a fost publicat un material cu titlul „Dogmele bisericii sunt infirmate de legile vieții” 5. Tot acolo a fost publicată scrisoarea deschisă a preotului C.M. Grișcenco adresată arhiepiscopului Nectarie. Grișcenco era un preot respectat și cult 6.

„Îndeplinind obligațiunile de preot și comunicând nemijlocit cu populația, scria clericul care s-a dezis de preoție, în conștiința mea au început să apară treptat îndoieli și am început să mă gândesc cu ce și cui îi aduc eu folos.

Tot poporul construiește o viață minunată. În fața ochilor mei în Moldova natală s-au produs schimbări uriașe înspre îmbunătățirea vieții și muncii poporului, s-a schimbat la față și satul moldovenesc.

Să trăiesc la o parte de aceste transformări, să afirm că cerul este un «firmament» pe care locuiesc puteri supranaturale și să sper la împărăția cerurilor în timpul nostru înseamnă să-i abat pe oamenii apropiați mie ca spirit și trup de la viața lor luminoasă, frumoasă de pe pământ, să-i fac orbi sau să-i condamn la pasivitate – iar eu nu pot s-o fac.

Compatriotul nostru Iuri Gagarin a străbătut firmamentul. Știința a demonstrat că mai sus de pământ este tot materie. Dar cât este de greu, Nicolai Constantinovici, să vorbești despre credință, atunci când dogmele ei au fost sau sunt infirmate de legile vieții. Știința și viața infirmă ceea ce biserica apără cu atâta râvnă. Și, după cum știți, eu nu pot pur și simplu să-mi îndeplinesc datoria doar de dragul rublei. Nu pot să-i mint pe oameni și să-mi mint conștiința.

Nu am ajuns dintr-odată la concluzia să plec din biserică. Țineți minte că la un moment dat v-am scris că nu mai doresc să continui slujirea, dar atât Dvs., cât și ajutorii Dvs., văzându-mi atunci nestatornicia, ați exercitat presiune asupra mea și m-ați constrâns să mă întorc la biserică.

Acum vreau să Vă declar fără nicio ezitare, Nicolai Constantinovici, să nu mă mai considerați un slujitor al bisericii ortodoxe.

Câte cineva din rândul clerului va răspândi hulă despre mine, iar unii vor încerca să afirme că plecarea mea din biserica ortodoxă este făcută sub influența sau constrângerea din afară.

Trebuie să-i liniștesc din timp cu faptul că vreau să trăiesc și să merg într-un pas împreună cu poporul, să trăiesc potrivit convingerilor, și nu să mă prefac, după cum o fac mulți preoți pe care îi cunosc” 7. În jurul acestui eveniment comuniștii au desfășurat în republică o campanie propagandistică vastă. La Comrat au fost organizate adunări cu asistență numeroasă în cadrul cărora persoane pregătite din timp, în majoritate necredincioși, îl susțineau pe renegat și cereau să fie închisă biserica din localitate 8.

Folosindu-se de cazurile izolate de acest fel, autoritățile de partid ale republicii nu se jenau să facă de la cele mai înalte tribune generalizări prea îndrăznețe și iluzorii și să spună că în rândul preoților se remarcă dezamăgirea de religie și biserică. La plenara a VIII-a a CC al PC al Moldovei primul secretar al CC al PC al Moldovei, I.I. Bodiul, a declarat în raportul său, referindu-se la protoiereul Gheorghe Irimița, că „un popă a remarcat, la o ocazie, cu amărăciune: «Se vede că oamenii au puțin folos de la biserică. Eu însumi aș renunța la credință și rang, dar sunt de acum bătrân și îmi este rușine în fața oamenilor pe care i-am mințit atât de mult timp» 9. Toate acestea erau minciuni flagrante pe care funcționarii de partid le-au inclus fără jenă și scrupule în raportul primului lor secretar. Bătrânul preot s-a simțit ofensat și a scris o dezmințire pe care i-a trimis-o arhiepiscopului Chișinăului și Moldovei, Nectarie: „Este o minciună totală a vreunui agitator, servită primului secretar al CC al PC al Moldovei. Mă gândesc cu durere că citind această cuvântare a t. Bodiul, Înalt Preasfinția Voastră s-a gândit măcar o clipă că eu, la cel de-al 76-lea an al vieții și la al 52-lea an de păstorie, aș fi putut s-o spun. «Îl slujesc pe Dumnezeul meu atâta timp cât sunt». Doar moartea mă poate despărți de enoriași. De peste două sute cincizeci de ani neamul nostru, după tată și mamă, i-a slujit Sf. Biserici. Cu mine se termină slujirea acestui neam Bisericii lui Hristos… E trist să recunosc că tot binele făcut de mine este considerat acum de puternicii zilei «conformism oportunist» 10.

Comuniștii încercau să formeze în conștiința populației, îndeosebi a copiilor și tineretului, un stereotip negativ de percepere a fețelor bisericești. „Ia încearcă să mergi pe uliță în rasă și cu părul lung, se plângea preotul din satul Selemet, raionul Cimișlia, păi, așa te vor fluiera toți copiii și așa se vor uita la tine din toate părțile, încât n-ai să-ți găsești locul…” 11. Uneori această stare de spirit social-psihologică negativă genera cazuri de veritabil huliganism antibisericesc. În luna mai a anului 1963, comunitatea bisericească a bisericii Sf. Mihail din satul Colibași, raionul Vulcănești, i s-a plâns lui A.I. Oleinic pe elevii școlii din localitate și pe învățătorul lor. După demolarea gardului bisericesc și deschiderea pe teritoriul eliberat a unui teren de fotbal „elevii de la școala din apropiere au stricat geamurile bisericii, fără să lase niciunul întreg, aruncând în ele cu pietre și cu bucăți de fier, iar învățătorul lor, căruia am încercat să ne adresăm pentru ca să-i astâmpere pe elevii școlii, dimpotrivă, chiar i-a lăudat pentru comportamentul urât”. Ba mai mult, „elevii își fac fără rușine nevoile fiziologice pe pereții bisericii și astfel nu provoacă doar indignarea credincioșilor, ci și a altor oameni, necredincioși; oare este permis să se procedeze astfel cu orice casă, ca să nu mai vorbim de biserică, care în concepția despre lumea lor, biserica este un loc smerit și chiar sfânt? Oare se permite să generezi insalubritate lângă orice casă?”.

„Noi nu putem avea (obiecții) contra propagandei antireligioase, scriau credincioșii în încheierea plângerii lor, ea este lege, însă nouă ni se pare că propaganda antireligioasă nu trebuie desfășurată prin astfel de metode, ci cu absolut altele, mai culte și mai acceptabile” 12.

În propaganda antibisericească erau aplicate și procedee și mai viclene. În rarisimele cazuri în care membrii activului bisericesc sau fețele bisericești comiteau delicte și crime (reale sau pretinse), propagandiștii făceau legătura între aceste fapte regretabile și apartenența făptașilor la biserică, la credința lor, pe care o numeau „fanatism religios”. „Din anul trecut, relata șeful Secției Agitație și Propagandă a comitetului raional de partid Cotovschi, Filippov, la consfătuirea republicană a lucrătorilor ideologici în iunie 1961, și-a găsit aplicarea o nouă formă de muncă de demascare a religiei și a propovăduitorilor ei. Mulți dintre ei nu participă la munca social- utilă, trândăvesc, se ocupă de furturi, huliganism, desfrâu etc. La cererea opiniei publice, acțiunile lor devin tot mai des subiect de discuție la judecățile tovărășești. Important e că judecata nu îi examinează în calitatea lor de credincioși, nu-i judecă pentru credință, ci ca infractori care au încălcat ordinea publică, pentru furt. Dar procesul ca atare este folosit pentru demascarea «sfințeniei» lor, «neprihănirii», inconsistenței predicilor lor: «să nu ucizi», «să nu furi» etc.” 13. Aceste metode ticăloase de luptă cu biserica erau numite de funcționarii de partid „muncă ateistă științifică”.

După formarea unor astfel de false corelări social-psihologice, propaganda comunistă îi îndemna pe toți credincioșii să „deschidă ochii” la „fața adevărată” a preoților și a activiștilor bisericești. Un exemplu grăitor de astfel de tactică de descompunere a comunităților bisericești și închidere a bisericilor este cazul preotului G.N. Murafa. În spatele acestui om originar dintr-o familie de preoți, în vârstă de 39 de ani, erau ani de încercări grele. În anul 1940 el a absolvit gimnaziul, după care a intrat ca student la Institutul Pedagogic din Bălți al RSS Moldovenești. În anii 1941-1943 a învățat la o școală militară românească de aviație. În anii 1943-1944 a servit ca aviator în armata română. Din 1945 până în 1947 a fost învățător de școală primară la Chișinău. În 1947 a fost hirotonisit ca preot și până în iunie 1952 a slujit ca preot. În iulie 1952 a fost condamnat de Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești pentru agitație și propagandă antisovietică la 10 ani de privare de libertate. După eliberare, în decembrie 1955, s-a întors la baștină și a devenit din nou preot 14.

În 1961 Murafa s-a pomenit implicat într-o întâmplare neplăcută pe care comuniștii au folosit-o din plin. Șeful Secției Agitație și Propagandă a comitetului raional Cotovschi al PC al Moldovei, Filippov, se lăuda la consfătuirea republicană a lucrătorilor ideologici de la 27-28 iunie 1961: „Se prinde uneori și câte un «peștișor sfânt» mai măricel. La începutul anului acesta judecătoria obștească dintr-un sat a examinat cazul preotului Murafa. Acest «habotnic» s-a îmbătat criță și îi obliga în mijlocul drumului pe copii și pe adulți să-i pupe mâna. La început nu l-au atins, las-să vadă credincioșii de ce este în stare sfântul lor părinte «fără de păcat». Însă când pentru refuzul unor colhoznici de a-i săruta mâna a început să împartă palme, garda populară l-a liniștit repede. Colhoznicii jigniți l-au deferit judecătorii obștești. La judecată preotul a fost demascat în fața enoriașilor săi ca un bădăran și un bețiv, ceea ce nu e nici pe departe în favoarea prestigiului lui”. Filippov afirma că decizia de a-i „cere judecătoriei populare să-l supună pe preotul Murafa arestului pe 15 zile pentru huliganism” a fost întâmpinată „cu entuziasm”. Iar „materialul procesului a fost folosit pe larg de agitatori, publicat în ziar și a devenit apanajul întregii populații a raionului”. În continuare era preconizată desfășurarea acțiunilor conform schemei deja rodate: descompunerea comunității și închiderea bisericii „la rugămintea oamenilor muncii”.

Însă planul perfid a eșuat. „Ne-au luat-o înainte, se plângea funcționarul de partid, noi încă nu dusesem treaba până la capăt, nu reușisem să descompunem comunitatea, iar eparhia l-a transferat de urgență pe Murafa, ca persoană compromisă, în alt loc”. Nici împuternicitul Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse „nu s-a orientat”, se văicăra Filippov.” Să-l fi lăsat pe Murafa în aceeași parohie, ar fi putut fi folosită reducerea influenței lui la descompunerea comunității”. Însă de la eparhie „au trimis un slujitor atât de zelos încât ne va fi greu cu el”. Funcționarul de partid a ridicat un pic vălul tainei și de pe alte trucuri utilizate de autorități pentru a închide bisericile: „Iată acum la noi s-au constituit circumstanțe favorabile pentru închiderea bisericii din centrul raional. A murit preotul. Ce-i drept, noi nu ne-am așteptat (?! – V.P.). Parohia este puternică și trebuie spus că nu a fost efectuată o muncă serioasă pentru descompunerea comunității ei. Pentru început luam parohii mai slabe. Dar din moment ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, acum ducem intens munca de descompunere a acestei comunități. Am rugat să fim ajutați, să nu fie trimis deocamdată alt preot, iar noi ne vom face treaba. Diaconul râvnește la acest pristol, colectează semnături. Dar nici noi nu am dormit. Dacă se va reține un timp trimiterea popii, credem că vom închide biserica și vom face în ea un muzeu antireligios. Activiștii noștri au o anumită experiență în această privință” 15. Falsurile și fărădelegile puse la baza unei astfel de munci „antireligioase” și soldate cu deciziile nedrepte ale eparhiei privind caterisirea unor preoți calomniați au ieșit la iveală și chiar au fost condamnate abia la sfârșitul anilor 1960.

O lovitură dureroasă aplicată infrastructurii bisericești era munca intensă a comuniștilor pentru destrămarea activului bisericesc al „celor douăzeci”. Pentru a obține semnăturile sub cererile de ieșire din activul bisericesc, ei intimidau rudele activiștilor, le amenințau că vor fi concediate de la serviciu etc. „Pe noi … ne presează, se plângeau în aprilie 1962 locuitorii satului Molovata, raionul Orhei, amenințându-ne că dacă nu vom pune semnătura sub declarația de ieșire din «cei douăzeci», ne vor lua loturile de lângă casă. Câteva persoane au semnat de acum. Avem cetățeni din «cei douăzeci» care au fiice învățătoare. Li se spune că vor fi date afară de la serviciu… Noi, tov. împuternicit, Vă rugăm să ne explicați dacă ei au dreptul să o facă. Explicați-ne, noi nu ne vom ridica contra legii. Ei ne sperie că vom fi impozitați cu câte 80 kg de carne dacă nu vom renunța la munca în activul bisericesc al celor douăzeci” 16.

Lovitura din anul 1960, care s-a soldat cu închiderea în Moldova a 169 (italicele mele – V.P.) de biserici 17 (peste 30% din numărul total), i-a fost aplicată părții cele mai slabe a infrastructurii bisericești – lăcașurilor situate în apropiere unul de altul, parohiilor cu enoriași puțini („în extincție”, după cum le definea împuternicitul Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse în Moldova, A. Oleinic 18), precum și bisericilor care, după părerea autorităților, activau în clădiri pe care le-au ocupat ilegal în timpul războiului. După această șarjă de cavalerie ritmul de distrugere a infrastructurii bisericești s-a încetinit, iar metodele de închidere în masă a lăcașurilor aplicate de împuternicitul pentru Moldova au fost condamnate chiar și de Consiliul pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse. Însă practica antibisericească a conducerii moldovenești, care pe atunci corespundea vădit dorințelor Moscovei, a rămas încă mult timp fără schimbări substanțiale. Conform aprecierii retrospective a funcționarilor Consiliului pentru treburile religiei de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS 19 campania masivă de închidere a bisericilor în Moldova, începută în 1960, s-a terminat abia în 1967. Ca rezultat, numărul bisericilor active din Moldova s-a redus de două ori în doar șapte ani și la 1 ianuarie 1968 era doar de 194 de lăcașuri 20. În 1969 inspectorul Consiliului G. Șilovski a comparat acțiunile autorităților moldovenești din prima jumătate a anilor 1960 cu „o competiție neobișnuită” care „nu lua în considerație starea reală a religiozității, nu era susținută de munca necesară de în- depărtare a populației de biserică, adesea era însoțită de administrare birocratică”, de aceea și „rezultatul final a ieșit neașteptat pentru o serie de lucrători locali și acum trezește îngrijorare” 21.

Acea campanie neînfrânată și necugetată pe care G. Șilovski a numit-o cât se poate de rezervat „o competiție neobișnuită” a fost percepută de credincioșii moldoveni drept adevărate „incursiuni de ale lui Mamai asupra bisericii” (expresia locuitorilor satului Chiriutnea, raionul Ceadâr-Lunga al RSS Moldovenești 22). Ghidați de semnalele emise de la Moscova și Chișinău, noii „atei militanți” zădărniceau slujbele, fabricau decizii de autodizolvare a comunităților, prin intermediul amenințărilor și intimidărilor (vă vom lipsi de pensii, vă vom micșora grădina, vă vom concedia copiii) obțineau de la activiștii bisericești ieșirea din „cei douăzeci” 23. Încălcând legea, autoritățile locale le refuzau preoților înscrierea în casele de imobil, îi sufocau cu impozite. În mod ilegal, pe cale administrativă, în toată republica s-a interzis să se tragă clopotele. Fără să se sinchisească de înșelăciune, la adunările sătenilor se fabricau demersuri pentru închiderea bisericilor. A devenit de notorietate scandalul din satul Puhăceni. Secretarul Sovietului Local, la indicația președintelui comitetului executiv raional Anenii Noi, Balan, i-a anunțat pe săteni că va colecta semnături sub un apel de apărare a păcii. Listele cu semnături au fost adunate și apoi atașate fraudulos la demersul pentru închiderea bisericii 24.

Aplicând metode specifice de presiune asupra lui Nectarie („pe calea recomandărilor serios întemeiate”), împuternicitul Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse a planificat ca în anul 1961, „sub pretexte chibzuite meticulos din timp, prin intermediul arhiepiscopului cârmuitor”, să obțină sistarea slujbelor religioase în circa 60 de biserici, iar alte 70 de biserici, în care slujbele fuseseră sistate în 1960, se preconiza să fie scoase în mod oficial din înregistrare. În afară de aceasta, împuternicitul planifica să scoată din parohii 11 ieromonahi, întorcându-i în mănăstiri, să sisteze slujbele în 27 de așa-zise parohii „deservite”, care nu aveau propriul paroh înregistrat. Pentru a „evita înnoirea și completarea corpului de preoți”, Oleinic avea de gând să-l „preseze” pe arhiepiscop și să sisteze hirotonisirea preoților noi, emiterea pentru tineri a recomandărilor pentru intrarea la instituțiile de învățământ teologice. Planul de lucru al împuternicitului conținea sechestrarea de la unele comunități a clădirilor publice, care, chipurile, „au fost preluate în mod ilegal în timpul perioadei ocupației germano-române”, încetarea completă a construcțiilor noi de orice fel pentru necesitățile bisericești 25. În anii următori împuternicitul planifica reduceri la fel de impunătoare ale infrastructurii bisericești.

Fantezia unor atei sau carieriști înverșunați care se grăbeau să se manifeste în fața șefilor și să evite acuzațiile de pasivitate depășea uneori orice limite. În satul Dezghingea, raionul Comrat, la 19 iulie 1962, președintele Sovietului Sătesc și secretarul organizației de partid au decis să folosească clădirea bisericii inactive ca magazie de cereale. Temându-se de proteste și rezistență din partea sătenilor, ei au declarat… alarma atomică și au ordonat ca toți locuitorii satului să se ascundă în beciuri. Și în timp ce clopotul suna alarma, ei au început să taie cu ferestrăul lacătele bisericii. Probabil că lacătele erau din aliaj durabil și nu cedau în fața eforturilor ștabilor satului. Pauza s-a prelungit. Și oamenii, fără să mai aștepte semnalul de încetare a alarmei, au iești din adăposturi. La biserică s-a adunat o mulțime mare care le-a opus rezistență „luptătorilor cu religia”. După această întâmplare credincioșii au început să păzească clădirile bisericești 26.

În satul Glodeni, raionul Glodeni, președintele Sovietului Sătesc și șeful secției propagandă a comitetului raional al partidului au decis să închidă pe cale administrativă biserica activă. În prealabil a fost organizată o adunare a activului centrului raional și întocmit un protocol fals privind faptul că „chipurile toată populație a votat unanim pentru închiderea bisericii”. Însă rezultatul a fost diametral opus. După adunarea activului frecventarea bisericii a crescut, iar venitul din prima jumătate a anului 1962 a depășit venitul bisericii pentru tot anul 1961 mai mult de o dată și jumătate. Inițiatorii închiderii bisericii l-au chemat la ei în repetate rânduri pe starostele bisericii, Țurcan, și i-au cerut să le dea cheile de la biserică. Dar starostele a refuzat categoric s-o facă. După care „zeloșii atei” au decis să-l concedieze din funcția de căruțaș și „l-au avertizat că vor înceta să-i plătească pensia de invalid al Războiului pentru Apărarea Patriei” 27.

În iulie 1962 conducătorii raionului Florești au decis închiderea în masă a bisericilor pe cale administrativă. Cu acest scop „un grup de milițieni pe un camion și cu un câine au început să circule prin satele Vărvăreuca, Prajila, Frumușica și altele, se apropiau de biserici și astfel îi întărâtau pe credincioșii care în replică au organizat paza clădirilor bisericești. Pe lângă aceasta, comitetul executiv raional Florești a adoptat la 24 iulie decizia de a scoate din înregistrare 5 biserici, inclusiv două – din Gura Căinarului și Cuhureștii de Sus – în care slujbele se țineau absolut legal 28.

Valeriu Pasat, Biserica ortodoxă și puterea sovietică
în RSS Moldovenească (1940-1991) .

 

Note:

1        ГА РФ. Ф.Р-6991. Оп. 1. Д. 1842. Л. 11-15.

2        ГА РФ. Ф.Р-6991. Оп. 1. Д. 1842. Л. 15-16.

3 План мероприятий уполномоченного Совета по делам русской православной церкви при Совете министров ССР по Молдавской ССР А.И. Олейника на 1961 г. от 7 января 1961 г. – Пасат, 3. С. 43.

4  Из отчета ЦК КП Молдавии в ЦК КПСС о выполнении мероприятий ЦК КПСС по атеистическому воспитанию населения от 3 июля 1964 г. – Пасат, 3. С. 281-282, 284.

5 Документы об отречении от священнического сана К.М. Грищенко, настоятеля Св. Иоанно-Предтеченской церкви г. Комрата. 26-29 июня 1961 г. – Пасат, 3. С. 73-76.

6 În anul 1955 împuternicitul Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse, într-un raport, printre preoții considerați de el potriviți pentru a ac- tiva în străinătate, îl indica și pe Grișcenco C.M.: „Arhiereul bisericilor din raionul Comrat și alte raioane, tot el parohul bisericii din s. Comrat, raionul Comrat, Grișcenco Chiril Mihailovici, născut în anul 1912, cu studii de seminar, hirotonisit ca preot în anul 1947, originar din țărani mijlocași, între anii 1933 și 1940 a fost dascăl. Din anul 1940 până în 1941 a lucrat la calea ferată ca muncitor, iar apoi contabil. În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, din februarie 1942 până la sfârșitul războiului, a servit în Armata Sovietică pe front ca sergent major, fiind demobilizat în anul 1946. Decorat cu distincții de stat: medalia „Pentru vitejie în luptă” și altele trei. Și fiul lui și-a satisfăcut, la fel, serviciul în Armata Sovietică, iar acum, după demobilizare lucrează ca șofer. După viziunile lui, Grișcenco C.M. este cât se poate de loial și predispus patriotic. Se bucură de o mare autoritate atât în rândul preoțimii, cât și în rândul credincioșilor, este un om cult, se descurcă bine și corect în chestiunile politicii. În convorbiri este întotdeauna sincer, vorbește veridic și cât se poate de obiectiv despre situația parohiilor bisericești, activitatea preoțimii și clericilor din arhieria sa. Grișcenco C.M. știe la perfecție limba română. Datorită calităților sale pozitive, poate fi folosit pentru munca peste hotare”. – Vezi: ГА РФ. Ф.Р-6991. Оп. 1. Д. 1418. Л. 27.

7  Открытое письмо священника К.М. Грищенко от 26 июня 1961 г. архиепископу Кишиневскому и Молдавскому Нектарию об отречении от священнического сана, опубликованное в газете «Советская Молдавия» №152 от 29 июня 1961 г. – Пасат, 3. С. 73-74.

8  Документы обсуждения рабочими и служащими г. Комрата заявле- ния священника К. Грищенко, порвавшего с церковью и отрекшегося от сана священника. 30 июня – 3 июля 1961 г. – Пасат, 3. С. 77-89.

9        AOSPRM. F. 51. Inv. 23. D. 5. F. 42.

10 Письмо протоиерея Георгия Иримицы архиепископу Кишиневскому и Молдавскому Нектарию c опровержением заявления первого секретаря ЦК КП Молдавии И.И. Бодюла. 26 июля 1963 г. – Пасат, 3. С. 234-236.

11  Из отчета уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника о работе за 1964 г. от 26 января 1965 г. – Пасат, 3. С. 306.

12 Жалоба церковной общины Михайловской церкви с. Колибаш Вулканештского района уполномоченному Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейнику на учеников местной школы, которые бьют стекла в церкви и оскверняют ее территорию от 4 мая 1963 г. – Пасат, 3. С. 230-231.

13 Из доклада заведующего отделом пропаганды и агитации Котовского райкома партии Филиппова на республиканском совещании идеоло- гических работников о научно-атеистической работе в районе от 27- 28 июня 1961 г. – Пасат, 3. С. 79.

14  ГА РФ. Ф.Р-6991. Оп. 1. Д. 1418. Л. 5.

15 Из доклада заведующего отделом пропаганды и агитации Котовского райкома партии Филиппова на республиканском совещании идеологических работников о научно-атеистической работе в районе 27-28 июня 1961 г. Пасат, 3. С. 79-80.

16 Жалоба членов церковной двадцатки церкви с. Маловата Оргеевского района уполномоченному Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейнику на местные власти, которые заставляют их подписать за- явления о выходе из церковной двадцатки. Апрель 1962 г. Пасат, 3. С. 159.

17 Отчет уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника о работе за 1960 г. 15 февраля 1961 г. – Пасат, 2. С. 890.

18  Idem.

19 Consiliul pentru treburile religiilor de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS a fost înființat în decembrie 1965 prin fuziunea Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse și a Consiliului pentru treburile cultelor religioase.

20 Numărul bisericilor active în anii 1959-1968: 1 ianuarie 1959 – 544

1 ianuarie 1960 – 385

1 ianuarie 1961 – 373

1 ianuarie 1962 – 327

1 ianuarie 1963 – 257

1 ianuarie 1966 – 223

1 ianuarie 1968 – 194

Listă alcătuită pe baza rapoartelor anuale ale împuterniciților pentru RSS Moldovenească ai Consiliului pentru treburile Bisericii Ortodoxe Ruse, iar din 1965 ai Consiliului pentru treburile religiilor de pe lângă Consiliul de Miniștri al URSS. – Пасат, 2; 3.

21 Из докладной записки инспектора Совета по делам религий Г.П. Шиловского председателю Совета В.А. Куроедову о результатах провер- ки соблюдения законодательства о культах в Молдавской ССР от 5 августа 1969 г. – Пасат, 3. С. 419.

22  Из отчета уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника о работе за 1964 г. от 26 января 1965 г. – Пасат, 3. С. 304.

23 Ca rezultat al acțiunilor de acest fel în decursul anilor 1959-1962 activul bi- sericesc s-a schimbat sub aspect calitativ și s-a redus sub aspect cantitativ – aproximativ de două ori. În anul 1959 în componența activelor bisericești ale „celor douăzeci” și a organelor executive ale bisericilor active (împreună cu coriștii) erau peste 15 000 de persoane, „iar în componența acestui activ circa 20% erau șefi de echipă și de brigăzi din colhozuri, funcționari, muncitori, pensionari și mult tineret, mai ales în rândul coriștilor”. Potrivit datelor de la 1 ianuarie 1963, adică după trei ani de grele încercări, activul bisericesc (inclusiv coriștii) s-a redus de două ori – până la 7793 de persoane. Oleinic avea deja temeiuri să vorbească „despre dezintegrarea activului bisericesc, despre îndepărtarea de biserică a muncitorilor, funcționarilor, pensionarilor și tineretului, în cea mai mare parte din componența activului bisericesc au ieșit activiștii colhoznici – conducătorii de echipe, de brigăzi, pontatorii etc., care erau în proporție de peste 20%”. În pofida acestor date, împuternicitul a fost totuși nevoit să recunoască faptul „că biserica mai dispune încă de o cantitate comparativ mare de activ, nu este rupt definitiv tineretul din componența corurilor bisericești”. Totodată, Oleinic afirma că „în condițiile Moldovei de biserică nu se țin strâns atât membrii «celor douăzeci», care sunt în fond bărbați de vârstă înaintată, cât femeile trecute de 40 de ani, în majoritatea lor rămase analfabete sau cu puțină știință de carte după eliberarea Basarabiei de sub dominația boierilor români”. Și în timp ce organele executive bisericești și activele „celor douăzeci”, fiind slăbite, manifestau deseori „pasivitate și chiar indiferență față de biserică”, erau înclinate să cedeze în fața autorităților și să cadă de acord cu ele, femeile îndemnau la o împotrivire mai intensă.

24  Из отчета уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника о работе за 1964 г. от 26 января 1965 г. – Пасат, 3. С. 304.

25 План мероприятий уполномоченного Совета по делам русской право- славной церкви при Совете министров СССР по Молдавской ССР А.И. Олейника на 1961 г. от 7 января 1961 г. – Пасат, 3. С. 45.

26 Справка уполномоченного Совета по делам РПЦ по Молдавской ССР А.И. Олейника в ЦК КП Молдавии и Совет министров Молдавской ССР «О некоторых фактах администрирования со стороны местных органов власти по отношению к религиозным общинам и служителям культа, имевших место в 1962 г.» от 5 декабря 1962 г. – Пасат, 3. С. 199.

27  Idem.