Zi de aleasă bucurie duhovnicească în parohia „Sf. Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena” din s. Temeleuți, r. Călărași.
Vineri, 4 august, 2023, când se face pomenirea Sf. Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și Sf. Sfințit Mc. Foca, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sf. Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena” din s. Temeleuți, r. Călărași.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de parohul acestei biserici, Pr. Valeriu BADAN, împreună cu familia, soborul de preoți și credincioșii prezenți.
După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit slujba de sfințire a Biserici, care prin strădania părintelui paroh și cu ajutorul credincioșilor mărinimoși a fost renovată și împodobită.
Alături de Înaltpreasfinţia Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Prot. Grigore DODON, Protopopul de Călărași, Arhim. PANTELIMON (Matveevici), Duhovnicul Mănăstirii ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, din or. Ungheni, care este și băștinaș al acestei localități, dar și alți slujitori.
După Vohodul mic, parohul bisericii, Pr. Valeriu BADAN, a fost decorat cu dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe, pentru osteneala depusă la înfumusețarea sfântului locaș.
În timpul Sfintei Litughii au fost înălțate rugăciuni, cerându-se ca Dumnezeu să-și reverse mila Sa peste parohul și credincioșii acestei comunități, ajutându-i la înfăptuirea faptelor creștinești și mântuitoare.
După citirea pericopei evanghelice Ierarhul a ținut un consistent cuvânt de învățătură în care a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța, folosul și necesitatea bisericii într-o comunitate, îndemnând credincioșii să fie prezenți la slujbele bisericești. De asemenea Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre datoria ce o are un creștin adevărat în fața lui Dumnezeu și despre grija ce trebuie s-o avem de mântuirea sufletului. Totodată Înaltpreasfinâia Sa a relatat și secvențe din viața Sfintei Maria Magdalena.
După rugăciunea Tatăl nostru…, Înaltpreasfinția Sa a împărtășit copiii și credincioșii ce s-au pregătit pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a înconjurat Sfânta Biserică, cu citirea a patru evanghelii a Învierii.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a ținut să felicite parohul și comunitatea credincioșilor ai acestei sfinte biserici cu această deosebită zi de sfințire și cu ziua hramului, aducând totodată și cuvinte de apreciere pentru toate lucrările de renovare înfăptuite la acest Sfânt Locaș.
După aceasta Ierarhul a înmânat Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești unor ctitori și binefăcători ai acestei biserici.
La final părintele paroh, a adus cuvinte de recunoștință și mulțumire Înaltpreasfinției Sale, soborului de slujitori prezenți, tuturor ctitorilor, binefăcătorilor și enoriașilor acestei sfinte biserici.