Ziua de 1 Decembrie este o zi de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale

Cuvânt de Ziua națională a României

Ziua de 1 Decembrie este o zi de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru marele dar al unităţii şi libertăţii naţionale, dobândit de poporul român prin credinţă puternică şi luptă jertfelnică de-a lungul a multor secole de suferinţă creştineşte îndurate, prin înţelepciunea şi voinţa fermă a conducătorilor patrioţi, civili şi clerici, prin vitejia şi dorinţa fierbinte a poporului român de unitate şi libertate naţională.

Biserica Ortodoxă Română a sprijinit Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar, fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de afirmare şi cultivare a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională.

Prin rugăciune, prin exemplu personal, prin cuvânt rostit şi prin cărţi tipărite, Biserica a fost activă în lucrarea de unire, angajând pentru acest ideal ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie, studenţi în teologie, călugări, călugăriţe care au îngrijit soldaţii răniţi, parohii şi mănăstiri care au organizat colecte de bani şi alimente, cu toţii încurajând moral şi material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate naţională.

Este relevant faptul că între cei 1228 de delegaţi oficiali în Adunarea Naţională Constituantă, care s-au întrunit la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918 pentru proclamarea Marii Uniri, au fost şi mulţi slujitori al Bisericii. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (ortodoxă şi greco-catolică) au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegaţi ai consistoriilor (consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitlurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanţi ai studenţilor.

Proclamarea Unirii de la Alba Iulia a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii şi de slujba de Te-Deum, oficiate în locuri diferite de clerici ortodocşi şi clerici greco-catolici, întrucât Unirea cea Mare era trăită ca o lucrare sfântă şi solemnă a comuniunii româneşti, a unităţii şi libertăţii naţionale, ca act de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu şi ca preţuire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

La altarul bisericii ortodoxe din Alba Iulia, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de episcopulIoan Papp al Aradului şi Locţiitor de Mitropolit al Ardealului, care, în obişnuita încheiere a Sfintei Liturghii, a rostit: Cel ce a înviat din morţi şi a înviat astăzi şi neamul nostru românesc, Hristos, Adevăratul Dumnezeu. Iar episcopul ortodox român de Caransebeş,Miron Cristea, viitorul Patriarh al României Mari, a citit, la sfârşitul Sfintei Liturghii,Rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc, într-o atmosferă de profundă emoţie patriotică, intonând apoi, împreună cu toţi românii prezenţi, imul Deşteaptă-te, române!

Lucrările Adunării au fost prezidate de marele patriot Gheorghe Pop de Băseşti, împreună cu episcopii de Arad şi Oradea. Şedinţa s-a încheiat cu cuvintele episcopului ortodox Ioan Papp, care a subliniat faptul că Biserica şi poporul sunt una, în cugete şi simţiri, pentru împlinirea visului unităţii naţionale.

Au urmat apoi cuvântările ierarhilor adresate celor 100.000 de români, adunaţi din toate provinciile ţării pe Câmpul lui Horea, actualul platou din fața Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia, unde, în secolul 18, au fost traşi pe roată doi martiri ai neamului românesc Horea şi Cloșca.

În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleşi, de asemenea, şi slujitori ai Bisericii, iar episcopul şi viitorul patriarh Miron Cristea, împreună cu episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleşi membri în delegaţia de patru persoane care va prezenta Actul Unirii la Bucureşti, regelui Ferdinand I al României Mari.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să păstrăm şi să cultivăm darul unităţii naţionale ca fiind un simbol al demnităţii poporului român, obţinut cu multe jertfe şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele ţării noastre şi bucuria românilor de pretutindeni.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române