17 lecții pe care le-am primit în timpul căsniciei – Simona Culea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

17 lecții pe care le-am primit în timpul căsniciei – Simona Culea

Acest articol este un guest-post scris de Simona Culea.

Căsătoria. O legătură între două suflete, o legătură despre care credem că știm multe, dar care în viața de zi cu zi este înconjurată de numeroase întrebări.

Pe de o parte există iluzia unei fericiri eterne pentru cei care visează să se căsătorească și pe de altă parte există spaima pierderii libertății pentru cei care fug de căsătorie. Cei deja căsătoriți pot fi și ei împărțiți în tabere: pe de o parte sunt cei care susțin că după căsătorie s-au desăvârșit ca persoane și cei care consideră că în urma căsătoriei și-au pierdut identitatea proprie.

Aș vrea să spun că am știut exact unde mă situez atunci când m-am căsătorit și că am făcut o analiză serioasă a acestei decizii. Dar n-a fost așa. Am râs în sinea mea la gluma conform căreia “cei care sunt înăuntru vor afară, iar cei care sunt afară vor înăuntru”. Am luat “iubirea” în brațe și cu o doză de inconștiență m-am avântat în ceea ce avea să fie momentul declanșator al unui proces de transformare ireversibil.

Astăzi pot să afirm cu mâna pe inimă că întotdeauna există evoluție în cadrul căsniciei. Experiențele trăite în mijlocul unei căsnicii nu pot fi asemănate cu cele din afara ei, iar unghiul din care privim aceste experiențe le trasformă în niște obstacole sau în niște lecții de viață.

Uitându-mă în urmă la primii ani ai căsniciei mele înțeleg că lecțiile învățate sunt o dovadă vie a transformării mele. Deși ele continuă să se adune, vreau să împărtășesc cu tine ceea ce consider a fi cele mai importante 17 lecții pe care le-am primit în timpul căsniciei:

1. Începem căsnicia cu un model întipărit în minte

Acest model este compus din tot ceea ce am auzit despre căsnicie, am văzut și am trăit pe propria piele în relațiile cu ceilalți. Asta duce la așteptări legate de persoana cu care ne-am căsătorit, felul în care vrem să se comporte cu noi și în societate. Părinții, rudele, prietenii, religia, mass-media și propria cultură ne-au programat să avem anumite convingeri și atitudini legate de căsătorie.

Miturile comune includ idei precum: “Ne iubim și este următorul pas firesc”, “Dacă mă căsătoresc o să devin o persoană mai fericită”, “Tot ceea ce merge acum bine va merge și mai bine”, “Vrem amândoi aceleași lucruri și de aceea ne căsătorim”.

“Am fost otrăviți de povești” Annais Nin

Învață să pui sub semnul întrebării tot ceea ce consideri că este normal și cercetează dacă într-adevăr așa stau lucrurile. Nu lăsa poveștile să te amăgească;

2. Gândurile proprii definesc căsnicia 

Modelul pe care îl ai duce automat la gânduri, gândurile duc la sentimente, sentimentele duc la acțiuni, iar acțiunile duc la rezultate. Primul pas este deci să modifici modelul. Asta se face conștientizând că ai un model, înțelegând că el vine din exterior, alegând dacă îl păstrezi sau îl elimini și apoi reprogramând modelul.

Cel mai bun lucru pe care-l poți face pentru căsnicia ta este să-ți antrenezi mintea.

Înlocuiește gândurile care nu te încurajează să ai o relație împlinită cu gânduri care să te susțină. Pentru fiecare gând descurajator spune “Stop” și alege un altul care să te încurajeze. Asta nu înseamnă să negi și să modifici realitatea, ci doar să îi arăți minții tale că tu o conduci și nu ea pe tine;

3. Căsnicia reușită este un rezultat

Tot ce ne înconjoară funcționează pe principiul cauză – efect. Așa-zisele probleme în căsnicie sunt doar simptome a ceea ce se întâmplă în interiorul fiecăruia dintre parteneri. Schimbarea pornește din interior către exterior și nu invers.

Asta înseamnă că tu îți creezi căsnicia, ea nu se derulează pur și simplu. Atunci când îl învinovățești pe celălalt sau te vaiți, devii un magnet pentru o relație nefericită. Nu există nicio persoană ce se simte o victimă și are o căsnicie fericită;

4. Relația dintre soți poate deveni mai bună doar dacă se dorește în mod conștient să fie îmbunătățită

Cei care cred că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine odată cu trecerea timpului se amăgesc singuri. Timpul aduce momente frumoase, dar și provocări, obstacole, greutăți. Toate acestea testează relația, iar dacă nu investim în mod conștient răbdare, perseverență și pasiune, ne îngreunăm propriul drum;

5. În orice căsnicie emoțiile vor învinge aproape întotdeauna rațiunea

Este bine să știm lucrul acesta înainte de a reacționa și a ne amenința căsnicia cu decizii pripite. Fiecare hotărâre se ia în urma unei discuții în doi, iar când există emoții puternice la mijloc este nevoie de o pauză de reflecție și calm. Pauzele sunt importante pentru a consolida relația;

6. Dacă motivul pentru care mergi înainte este frica sau teama, nu vei putea avea o căsnicie reușită

Frica de singurătate sau de dificultăți financiare se naște din nesiguranță. Căutarea siguranței în sânul căsniciei nu poate fi o fundație sănătoasă. Frica este rădăcina contradicțiilor și nu relația în sine. Timpul nu rezolvă lucrurile, ci eliminarea motivelor care duc la frică, iar acestea sunt de obicei rănile interioare;

7. Dacă nu știi ce vrei n-ai cum să obții

Cei mai mulți oameni spun că și-ar dori o căsnicie fericită. Și eu spuneam acest lucru. Dar între dorință și decizie este o diferență. Atunci când decizi că vrei să ai o căsnicie fericită în ciuda tututror obstacolelor atunci înseamnă că nimic nu te va opri. Asta presupune răbdare cu tine și cu persoana de lângă tine, concentrare să-ți observi gândurile și comportamentul și curaj să recunoști unde greșești;

8. Învățăm și de la ceilalți, nu numai din propria experiență

Mi s-a spus adesea că în realitate nu putem învăța decât din propriile experiențe. Însă apar inevitabil momente în care depășim stadiul de încercare-eroare, momente în care suntem inspirați de oamenii cu căsnicii reușite în loc să-i privim cu suspiciune.

Este vorba de acele secunde în care privim un tată stângaci care își încalță copilașul sau doi bătrânei care se ajută unul pe celălalt să coboare din autobuz. Asta ne arată că este posibil să fim fericiți. Asta ne arată că deși trăim într-o societate în care aruncăm un lucru care pare că s-a stricat, este posibil să-l reparăm și să îl folosim ca la început;

9. Important este să înfruntăm dificultățile cu înțelepciune în loc să le evităm

Este simplu să fugim pe scări și este simplu să amenințăm cu divorțul atât de ușor de înfăptuit la un notar.

A înfrunta dificultățile cu înțelepciune înseamnă a face diferența între ce se poate repara și ce nu. Sunt situații extreme în care o căsnicie nu se poate repara. Există încălcări are drepturilor și principiilor care dacă ar fi acceptate în continuare ne-ar denatura ca persoane. O renunțare în acest caz nu se numește fugă, ci curaj.

Însă căsnicia este presărată de numeroase situații ce se pot rezolva printr-o comunicare sinceră și nu prin fugă;

10. A dărui și a primi sunt două fețe ale aceleiași monede

O căsnicie nu va dăinui dacă nu va exista un echilibru între ceea ce dăruim și ceea ce primim. Pentru fiecare clipă de răbdare, compasiune, acceptare și iubire a persoanei de lângă noi vom primi înapoi ceea ce ne este necesar, fie că este vorba de încurajări, respect sau dragoste.

De asemenea este nevoie să ne deschidem pentru a primi și pentru a aprecia fiecare gest sau lucru aparent insignifiant: spălatul vaselor, o cafea făcută dis de dimineață, un zâmbet sau o îmbrățișare. Atunci când minimalizăm importanța acestor lucru refuzăm bucuria pe care celălalt o are atunci când dăruiește, iar în timp riscăm să nu mai primim;

11. Căsnicia scoate la iveală caracterul pe care îl avem deja

Degeaba spunem că persoana de lângă noi s-a schimbat sau că noi ne-am schimbat. Este ca și cum am stoarce o portocală și ne-am aștepta să iasă suc de mere. Ceea ce iese la suprafață este ceea ce avem deja în noi.

Ce e de făcut atunci? Începe prin a vedea ce îți oferă viața mai bun și apreciază ceea ce primești. Orice rană se topește sub flacăra recunoștinței și entuziasmului;

12. Poți să ai dreptate sau o căsnicie reușită, dar nu le poți avea amândouă

De fiecare dată când vrei să ai ultimul cuvânt te îndepărtezi de persoana de lângă tine. Să ai dreptate presupune să te agați de tot ceea ce ai gândit și trăit de-a lungul timpului ca și când ar fi adevărul absolut. Tocmai asta te-a adus aici. Așa că ai de ales între a menține aceleași modele sau a te bucura de căsnicia ta;

13. Banii nu fac altceva decât să amplifice obstacolele căsniciei

Banii sunt considerați principalul motiv de divorț, dar banii nu sunt altceva decât o expresie a modelului cu care intrăm în căsnicie. Eu am un model de gestionare a banilor, soțul meu are alt model. Diferența între aceste modele amplifică obstacolele ce apar.

Acolo unde ne îndreptăm atenția și energia, acolo apar și efectele. Prin urmare dacă ne concentrăm pe datorii și pe cât de greșit gândește celălalt, nu rămâne loc pentru ceea ce avem.

Așa cum am zis la început, modelul apare din ceea ce auzim, vedem și experimentăm. Dacă persoana de lângă tine nu gestionează bine banii sau evită subiectul, oferă un exemplu prin care tu faci aceste lucruri. Nu contează suma, ci exemplul pe care îl oferi;

14. Tăcerea poate fi periculoasă

Deși uneori tăcerea este reconfortantă și n-avem nevoie decât de o îmbrățișare din partea celuilalt, sunt momente în care tăcerea ascunde răni și durere. O discuție caldă, acceptarea și înțelegerea pot face minuni în momentele dificile;

15. În momentele de cumpănă este important să ne aducem aminte de ce am pornit împreună la drum

Nimic din ceea ce a stat la începutul căsătoriei nu a dispărut, ci doar a fost acoperit de timp și praf. Scutură praful și învie amintirile. Asta îți va da putere de a înțelege, a iubi și a depăși obstacolele;

16. Înainte de a ne uita în grădina vecinului este mai bine să udăm propria grădină

Poate părea că alții au căsnicii mai fericite și mai solide. În loc să ne concentrăm pe ceilalți mai bine putem timp și energie în propria căsnicie;

17. Pentru a ne dezvolta în interiorul căsniciei este nevoie să cunoaștem în primul rând propria persoană

Atunci când ne cunoaștem propriile gânduri, sentimente, comportamente și reacții putem să lucrăm la ele. Există informație la fiecare pas, doar că este nevoie să știm ce căutăm și să aplicăm acele informații. Ne putem dezvolta în așa fel încât să depășim orice obstacol.

Nu există obstacole mari, ci doar persoane dezvoltate insuficient pentru a depăși acele obstacole. Cu cât te dezvolți mai mult, cu atât obstacolele apar ca fiind mai mici. Și ține cont că momentele în care te dezvolți cu adevărat în interiorul căsniciei nu sunt cele comode, ci tocmai cele care te sperie și vor să te facă să fugi.

Și-acum de unde începi? Cuvintele sunt frumoase, dar până la urmă ceea ce ai citit nu reprezintă mai mult decât un articol pe internet. Viața ta nu se va schimba doar dintr-atât. Dacă vrei o căsnicie sau o relație reușită va conta doar ceea ce aplici în viața ta.

Poți folosi lecțiile de mai sus ca punct de plecare în recunoașterea și învățarea propriior lecții. Depinde de fiecare dintre noi să ne dezvoltăm și astfel să fim capabili de relații reușite, de succes și abundență. Multă înțelepciune, răbdare și perseverență în drumul tău îți doresc!

Sursa: www.iesidinceata.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com