Header image

Aberaţiile hipercorectitudinii politice

Separarea religiei de stat în democraţie nu presupune excluderea din spaţiul public a unor sărbători în care se amestecă elementele laice şi religioase, excludere revendicată de doctrinarii hipercorectitudinii politice.

O nouă dezbatere, printre cele multe de care Germania are parte în ultima vreme, dezvăluie transformarea’ în anumite cazuri, din teama de a nu leza sensibilităţile unor minorităţi într-o societate multiculturală, a excesului de toleranţă în dogmă.

Totul a pornit de la tradiţionala sărbătoare a Sfîntului Martin a cărui legendă este expresia generozităţii şi iubirii aproapelui. In secolul al IV-lea, în apropierea oraşului Amiens staţiona o legiune romană. Unul din cavaleri, convertit la creştinism, aflat pe drum într-o noapte geroasă este întîmpinat de un cerşetor tremurînd de frig. Acesta apelează la mărinimia nobilului călăreţ care, înduioşat, ia spada şi îşi taie mantia, dîndu-i o jumătate sărmanului drumeţ, fără a mai zăbovi nici o clipă spre a primi mulţumiri. După serviciul militar, Martin devine monah, în anul 372 episcopul oraşului Tours iar după moarte este sanctificat.

De mai bine de un mileniu şi jumătate, creştinii celebrează memoria generosului cavaler pe 11 noiembrie, data la care se încheiau în mod tradiţional muncile agricole, la care recolta era deja rînduită în cămări şi hambare iar credincioşii intrau în cele 40 de zile ale Postului Crăciunului. Generozitate, solidaritate şi nevoie de lumină sunt cele cîteva constante care şi azi se regăsesc în ritualurile Sărbătorii Sfîntului Martin. Cîntînd, purtînd în mîini agăţate de un băţ mici lampioane colorate, în care pîlpîie lumînări, alaiuri de copii şi adulţi însoţiţi de un Sfînt Martin călare, traversează străzile oraşului, primind în dar de la gazde şi trecători, fructe şi dulciuri. Zilele închinate darnicului cavaler roman sanctificat culminează cu un foc mare aprins într-un parc sau pe o pajişte şi cu un ospăţ în familie ori cu prietenii la care iau parte şi mici şi mari.

Iată însă că şefului partidului Stîngii din cel mai dens populat şi cosmopolit land al Germaniei, Renania de Nord Westfalia, i-a trecut prin minte să elimine numele Sfîntului Martin din denumirea sărbătorii creştine, spre a „proteja sensibilitatea locuitorilor de alte confesiuni” din pomenitul land şi din Germania. Noua denumire ar suna astfel: sărbătoarea soarelui, a stelelor şi a lunii, citată fiind una din sintagmele cîntecelului intonat de copii. Rüdiger Seigel, acesta fiind numele „reformatorului”, crede că figura centrală a tradiţionalei sărbători, Sfîntul Martin, nu ar mai corespunde „spiritului vremii”, ba mai mult că la grădiniţe şi în clasele primare, această sărbătoare le-ar impune cu de-a sila copiilor musulmani, credinţa creştină. Ideea deconfesionalizării tradiţiei, doar cu totul izolat îmbrăţişată de unii părinţi şi educatori, a stîrnit un val de proteste în forumurile din internet şi a reactualizat amintiri neplăcute celor care au avut parte de binefacerile socialismului real existent. Cînd Moş Crăciun fusese rebotezat în Moş Gerilă, cînd Sărbătoarea Naşterii Domnului era oficiată pe furiş cu mare risc, sau cînd ceremoniile legate de celebrarea Sfîntului Martin fuseseră degradate la un simplu festival al luminii.

De mirare este că în timp ce doctrinarii hipercorectitudinii politice încercau să facă prozeliţi, ştergînd numele Sfîntului din denumirea sărbătorii, reprezentanţi ai comunităţii credincioşilor musulmani pledau pentru menţinerea tradiţiei tale quale.

Iniţiativa liderului Stîngii nu i-a împiedicat pe edilii din Köln să aprobe peste 230 de alaiuri de Sfîntul Martin. Doar la Bad Homburg, unde părinţii copiilor unei grădiniţe au îmbrăţişat ideea lui Rüdiger Seigel, poliţia a trebuit să flancheze alaiul spre a-l feri de protestele drept credincioşilor creştini dar şi a unor extremişti de dreapta. Fiindcă, potrivit zicalei unde dai şi unde crapă, iniţiativa liderului partidului Stîngii, a dat apă la morile extremei drepte. Cum de altfel şi era de aşteptat într-o Europă dispusă să-şi renege de bună voie şi nesilită decît de autoimpusele imperative ale corectitudinii politice, propriile tradiţii iudeo-creştine.

www.dw.de

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com