Alungați de la voi pornirea de a vedea răul în ceilalți - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"




Header image

Alungați de la voi pornirea de a vedea răul în ceilalți

16:45, joi, 11 ianuarie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Omul golit de conținut se cunoaște după nevoia sa de a-i critica pe alții. Este pururea nemulțumit și pentru toate nereușitele sale are un vinovat: un altul decît el.

Acești oameni își încep ziua prin a mai găsi ceva ce merge rău, ceva greșit, ceva urît în lume. Trupul lor e ca o cutie de rezonanță a răului. Dacă văd un om frumos și bun, ei nu au liniște pînă nu-i găsesc un neajuns, măcar o rudă păcătoasă să-i găsească.

Alungați de la voi pornirea de a vedea răul în ceilalți. Singurul loc unde se cuibărește răul e chiar inima mea. Răul inimii mele trebuie să-l văd, să-l critic, să-l alung. Pînă se face curat și lumină. Pînă totul devine bucurie. Atunci și răul lumii parcă e mai slab, iar oamenii mai buni, vorbirea mai frumoasă. Cuvintele sînt bune atunci cînd ne apropie și rele atunci cînd ne dezbină. Din prisosul inimii vorbește gura.

Părintele Savatie (Baștovoi)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com