Header image

Anul Nou: cel mai profund şi netrecător

19:00, joi, 31 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Există un vechi obicei: cu câteva momente înainte de Anul Nou, când ceasul bate miezul nopţii, să ne punem o dorinţă, să apelăm la viitorul necunoscut cu o cerere şi să aşteptăm împlinirea la acel ceva mult dorit.

Şi iată e aproape Anul Nou. Ce ne vom dori nouă, altora, fiecăruia, tuturor? Încotro este îndreptată speranţa noastră?

De fapt ea se adresează la un singur cuvânt care nu moare niciodată  – fericire.  An Nou fericit, cu multă fericire! Pentru fiecare dintre noi fericirea este ceva personal. Dar credinţa că poate exista, că poate fi aşteptată, că trebuie să existe speranţa – e o credinţă comună.  Când cineva este cu adevărat fericit?

Acum, după secole de experienţă, după tot ce am invatat despre om, fericirea nu mai poate fi identificată doar cu ceva  exterior: bani, sănătate, succes, căci cunoaştem că nu coincid acestea cu  misteriosul, mereu evazivul concept de fericire.

Desigur  este clar că bucuria fizică este şi ea o fericire. Dar nu una completă. Doar banii aduc  fericirea, dar şi neliniştea.  Succesul aduce  fericirea, dar şi frica.  Şi incredibil, cu cât este mai mare această fericire exterioră, cu atât ea este şi mai fragilă, iar frica de a o pierde, de a nu o putea păstra devine tot mai puternică. Poate de atât şi vorbim în ajunul Anului Nou despre o “nouă fericire”, căci cea „veche” nu ne reuşeşte niciodată cu adevărat, întotdeauna ceva  lipsindu-i . Şi iată din nou cu o rugăciune, cu o speranţă privim…

Doamne, de cât timp s-au spus cuvintele Evangheliei despre omul căruia i-a rodit ţarina şi care-şi dorea noi hambare pentru roada sa, crezând că are tot… toate garanţiile unei fericiri. Şi s-a liniştit. Dar în aceeaşi noapte I s-a spus : „Nebunule! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor  fi?  „?

Şi, desigur, că aici, în această cunoaştere latentă există şi înţelegerea că nimic nu va ţine, că oricum ne aşteaptă sfârşitul şi descompunerea,   şi această otravă a cunoaşterii, ne distruge mica şi limitata noastră fericire. Probabil, din acest motiv  a şi  apărut obiceiul ca de Anul Nou, când ceasul începe să bată miezul nopţii, să facem zgomot, să strigăm şi să umplem lumea cu gălăgie. Este de la frică de auzi în linişte bătăia ceasului, această voce inevitabilă a soartei. Unl, doi , trei … şi aşa necruţător, exact şi totodată groaznic – până la sfârşit. Şi nimic nu poţi schimba, nimic nu poţi opri.

Acestea două poluri cu adevărat profunde, ale conştiinţei umane: frica şi fericirea, frica şi visul. Acea nouă fericire, pe care o visăm, este o fericire care până la sfârşit ar smeri, dizolva şi învinge teama. Fericirea, în care nu ar exista această frică, cu rădăcini adânci undeva în subconştientul nostru şi de la care ne salvăm prin vin, griji, veselie— dar liniştea căreia poate birui orice zgomot.

«Nebunule!» Da, într-adevăr, este unul fără de minte visul despre fericirea în lumea molipsită de frică şi moarte. Şi omul este conştient de acest lucru. Cu ce veridicitate îndurerată şi tristeţe ne cheamă la adevăr cuvintele poetului : „Nu există în lume fericire”.  De ce durere genială este pătrunsă adevărata artă! Şi numai acolo, undeva departe, mulţimea încearcă zgomotos prin distracţie şi veselie să obţină totuşi fericirea.

Dar nu, ea va veni numai atunci, când  omul va încearca sincer, cu curaj profund să reflecteze la propria viaţă, atunci când va elimina din ea toate minciunile şi învelişurile ei false, atunci când îşi va privi în ochi frica, atunci când va află că fericirea adevărată, veşnică e în întâlnirea cu Adevărul, Dragostea, cu acel infinit înalt şi pur, pe care omul L-a numit şi Îl numeşte Dumnezeu.

«Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o». Şi aceasta înseamnă : nu poate fi biruită nici de frică, nici de întuneric, nu poate fi influenţată  de tristeţe şi nici de deznădejde.

Ah, dacă oamenii ar fi în stare să se oprească din goana după fericirea iluzorie pe care şi-o doresc şi ar încerca profund să mediteze la adevărata viaţă! Dacă ar auzi cuvintele, vocea care mereu îi cheamă către adevăr. Dacă ei ar şti ce înseamnă adevărata fericire!

„Şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi!”

Dar oare nu despre această bucurie, care nu o mai putem pierde, visăm atunci când bate ceasul? Dar cât de rar medităm la acestea. De parcă ne este frică şi o tot amânăm, nu astăzi, dar mâine şi poimâne ne vom ocupa de cele veşnice! Nu astăzi. Există încă timp. Dar este foarte puţin timp! Încă un pic- şi săgeata va atinge ultima destinaţie. Atunci ce să mai aşteptăm?

Doar uite aici, alături stă: „Iată, eu stau la uşă şi bat”.

Şi dacă nouă nu ne-ar fi frică să-L privim şi primim, atunci am descoperi o aşa lumină, bucurie şi plinătate care ne-ar permite să îngelegem ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Traducere şi adaptare Natalia Lozan
sursa
www.kiev-orthodox.org

anul+nou

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com