De ce se întâmplă uneori ca harul să ne părăsească?

Poate pentru că i-am deschis ușa să plece, așa cum se întâmplă cu căldura din casă. Părinții spun că dacă doar te uiți rău la fratele tău te părăsește harul. Noi însă nu numai că ne uităm rău, ci „tăiem în carne vie” cu limba noastră. Și după aceasta vrem să păstrăm harul? Despre ce fel de har mai poate fi vorba? Nu trebuie să ne mai supărăm pe aproapele nostru.

Problema este că acest lucru îl poate învăța doar cel care a dobândit smerenia de la Domnul, iar smerenia începe cu ascultarea. Când vom fi smeriți, ne va fi mai bine, vom fi cu sufletul mai împăcat. Dar să știți că nimic nu se întâmplă de la sine. Trebuie să luptăm pentru a ajunge la această stare.

I-am spus unei maici: :”Nu aștepta ca toate să se întâmple de la sine. Trebuie să lucrezi, să-ți tai voia și patimile, să nu judeci pe nimeni, să nu fii supărată!” Nu suntem străini, cu toții suntem una. Harul Domnului ne unește, deoarece toți alcătuim Trupul unic al lui Hristos, iar fiecare în parte suntem mădularele Lui.

Este o mare bucurie pentru noi că suntem fii lui Dumnezeu, fiindcă Domnul nu i-a numit fii ai Săi pe îngeri, ci pe oameni. Iată ce minune mare!

Domnul ne-a chemat la o viață fericită și veșnică. Așadar să fim credincioși Domnului, căci el ne duce pe calea minunată a mântuirii și să știm că pentru fiecare există o cale proprie către Acesta!