Header image

Ascultarea copiilor de părinţi este împărăteasa virtuţilor

„Ascultarea este împărăteasa virtuţilor copilului, şi dacă acesta are ascultare, în el se dezvoltă toate bunele însuşiri sufleteşti”, scria la începutul secolului al XX-lea cunoscutul scriitor şi teolog ortodox N. Pestov – iar Sfântul Ioan din Kronștadt se exprima şi mai precis, şi mai dur:

„Capriciul e începutul stricăciunii inimii, rugina inimii, molia dragostei, sămânţa răutăţii, urâciune înaintea Domnului.”

Neascultarea primilor oameni, Adam şi Eva, a atras după sine o catastrofă universală, ale cărei urmări le simte fiecare dintre noi pe propria piele. Odată cu păcatul a intrat în lume moartea, au intrat bolile, necazurile, neplăcerile de tot felul. Amintirea acestei catastrofe, deşi ştearsă, e vie până în ziua de astăzi. Neascultarea copiilor n-a fost considerată bună şi corectă nici măcar la popoarele care nu recunosc Biblia drept carte sfântă sau în mediile atee. Lucru absolut firesc: pentru copil, acest tip de comportament e periculos, iar pentru adulţi este jignitor, căci atunci când copilul, pe care părinţii, în virtutea vârstei lui, îl deservesc total, începe să le dea ordine, adulţii sunt coborâţi în mod automat la poziţia de slugi. Fireşte, autoritatea lor se prăbuşeşte. Copiii simt cu mare fineţe răsturnarea ierarhiei familiale şi încearcă să se folosească de ea în scopuri egoiste, reacţionând cu forţă şi francheţe copilărească, fără menajamente. „Dă-mi, adu-mi, ia asta de aici, ieşi afară şi să nu îndrăzneşti să mă contrazici, că altfel ţi-arăt eu ţie!” – iată „crezul” micului „proprietar de sclavi”. Desigur, o asemenea atitudine, chiar dacă era admisă, dintr-un motiv sau altul, în unele familii, atrăgea întotdeauna oprobriul celor din jur. Părinţii peste măsură de îngăduitori auzeau din toate părţile: „Aveţi grijă, că veți avea mari necazuri cu el (ea)! Se poate aşa ceva, să stricaţi copiii în halul ăsta!”

Tatiana Şişova, Când copilul nu ascultă, Editura Sophia, 2015

ascultare1

Contact Form Powered By : XYZScripts.com