Header image

Când sufeream în miezul nopții, el m-a ridicat din patul morții… (versuri dedicate PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni

0:22, miercuri, 6 iunie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Cu alese sentimente pentru PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni

 

Iisuse drag, îți mulțumesc,

Atunci când mă doare,

Eu la Tine gândesc.

Când răul mă chinuie, cu gându,

Eu merg la Mănăstirea de la Hâncu.

Acolo este un părinte,

Care știe taine sfinte.

Când sufeream în miezul nopții

El m-a ridicat din patul morții.

Plictisită de soarta grea,

El mi-a întins mâna sa,

Și în inimă mi-a pus

Dragoste pentru Iisus.

Părintele Petru, cu chipul luminos,

Îi slujește lui Hristos.

Cu sufletul curat și blând

Te reînvie pe pământ.

E sfințit prin rugăciune

Și prin multe fapte bune.

Cu rugă el îngenunchează,

În fața Sfântului Altar

Și-l roagă pe Cerescul Tată

Să scape lumea de amar…

Iar ruga lui, îngemănată,

La Dumnezeu în Cer se suie,

Și clopotele încep să bată,

De parcă Cerul se descuie.

Fii binecuvântat, părinte,

De Bunul Dumnezeu iubit,

Pentru atâtea lucruri sfinte,

Mereu de sus să fii păzit.

Domnica Ceban

Contact Form Powered By : XYZScripts.com