Header image

Care sunt criteriile în alegerea partenerului în vederea unei căsătorii bine plăcute Lui Dumnezeu?

Îl cântăreşti bine, vezi câte kilograme are, câţi centimetri, dacă are maşină, dacă are casă… câţi ani are, unde stă, cum sunt părinţii, băieţii se vor uita cum e soacra – cam aşa are să fíe şi fata, eventual vedeţi cum stă cu ADN-ul, că acum vedeţi cum e cu genele astea, sunt pericole mari! Cam astea ar fi criteriile de căsătorie! Ah, nu, am uitat. Consultaţi zodiacul, şi pe ăla chinezesc şi pe ăla românesc, vedeţi dacă vă potriviţi. Că se pare că berbecul se împunge cu capra şi nu merge, şi aşa… şi sunt o mulţime de criterii care mai de care mai paranormale! …

Nu! Singurul criteriu este dragostea însoţită de dorinţa şi hotărârea de a ne mântui împreună. „Măi băiatule, simt că eu lângă tine mă mântuiesc. Şi tu simţi?”. Asta e tot! „Vrei să porţi crucea cu mine?”. Noi suntem oameni, n-avem revelaţii, nu simţim – profitaţi de faptul că sunteţi băieţi şi fete, înainte de a fi bărbat şi femeie, şi când vă plimbaţi, jucaţi-vă de-a „cum vezi tu viaţa de familie?”. Şi o să aflaţi multe lucruri din care puteţi să faceţi şi nişte criterii, dar nu absolute. Şi o să aflaţi multe. „A, ce bine, eu când am să mă căsătoresc, soţul meu o să îmi aducă o maşină de spălat, că trebuie să aibă neapărat maşină de spălat, că doar nu o să mă apuc să spăl eu, că îmi rup unghiile”. Uitaţi-vă şi la unghiuţe, dacă sunt lungi, lungi, lungi tare, s-ar putea să fie un criteriu. Dar, să nu vă luaţi după asta, că ştiţi ce uşor se taie unghiile? Adică, să nu fugiţi de fată că are unghiile lungi. Luaţi o forfecuţă, i le tăiaţi şi căutaţi inima fetei.

Nu există criterii. Persoana este de necântărit, de nemăsurat şi este o taină. Ea nu se cunoaşte decât prin dragoste. Cea mai mare înşelăciune a vrăjmaşului este când omul primeşte gândul că ceilalţi pot deveni conform dorinţelor noastre. Ba, chiar ÎI şi învăţăm pe Dumnezeu ce şi cum să facă pentru ca noi să-I putem împlini poruncile şi să-1 iubim pe aproapele. Şi eu am trăit asta când eram la începutul credinţei şi Îi explicam Lui Dumnezeu: „Doamne, Tu trebuie să-i schimbi pe ăştia ca să-i pot iubi. Aşa cum sunt ei acum, eu nu-i pot iubi” şi – v-am mai spus – Domnul a început să mă schimbe pe mine!

Apoi, o altă mare înşelare este să crezi că pentru a iubi trebuie mai întâi să cunoşti omul din faţa ta. Nu, ci ca să cunoşti, trebuie să iubeşti. Când iubeşti. Cunoşti cele ascunse ale omului şi primeşti noi puteri de la Dumnezeu ca sa iubeşti. Iubeşti întâi ca frate şi soră în Hristos şi abia apoi te pregăteşti pentru cunoaşterea adusă de harul nunţii. Şi dacă ai întâlnit o fată care „parcă s-ar potrivi” şi de care te simţi atras, nu te opri aici, ci mergi mai departe şi zi: „Doamne, dacă Tu vrei să fie nuntă şi să ne mântuim împreună, dă-mi să o iubesc în Tine, dă-mi să doresc să aflu taina ei adâncă, de persoană. Să Te văd pe Tine prin ea”.

Dacă eşti fată, nu uita: Dumnezeu v-a făcut fete şi El este peţitorul vostru. Nu vă fie teamă că rămâneţi nemăritate. Nici voi, băieţi, că rămâneţi neînsuraţi. Dumnezeu vă găseşte mireasa. Voi doar să-L aveţi pe Dumnezeu cu voi, în voi. Şi mai ales nu vă gândiţi că sunteţi urâte sau urâţi. Nu există oameni urâţi. Ştiţi de ce ni se pare că suntem urâţi? Pentru că ne uităm în oglindă. Nu în oglindă vă vedeţi chipul, ci în icoană. Uitaţi-vă la Cel din icoană, rugaţi-vă Celui din icoană, lăsaţi-vă priviţi de Cel din icoană şi veţi vedea cât sunteţi de frumoşi. Chipul lui Dumnezeu e în noi. Trebuie să-l aprindem prin rugăciune şi să-l lăsăm să lumineze. Vom fi strălucitori!

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009

hT-I_gLF7rY

Contact Form Powered By : XYZScripts.com