Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice!

Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi.

În Psalmul 90 este un loc unde se vorbeşte despre „demonul amiezii” şi mi se pare că aici avem un înţeles figurativ. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă amiaza unei zile de vară, când soarele străluceşte cu toate razele sale, când tot ce ne înconjoară capătă un relief deosebit, umbrele devin mai hotărâte, culorile – mai aprinse, şi toată lumea devine într-atât de vizibilă, şi această vizibilitate ne solicită atâta atenţie, atât de mult se înfige în conştiinţa noastră, încât devenim incapabili de a continua să vedem şi cele de după ea, incapabili de a întrezări , poate pentru prima oară, nevăzutul.

Şi cât de des se întâmplă acestea! Şi cât de orbiţi suntem! Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice! Cât de des judecăm omul după înfăţişare, după ţinută, după voce, după vorbe, fără a ţine seama că în umbra acestora se ascunde o profunzime imensă, o întreagă istorie a vieţii, se ascund suferinţe, vise şi speranţe destrămate, precum şi răul introdus în viaţa acestuia de către cruzimea şi nepăsarea altuia.

Din Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Mitropolitul Antonie de Suroj, Ed. Cathisma, București, 2007