Header image

Câteva aspecte privind formarea şi misiunea educatorilor creştini

11:01, vineri, 29 martie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Originea divină a creştinismului – religia întemeiată de Domnul de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat – a determinat atribuirea calităţii de învăţătură revelată adevărurilor sale de credinţă, pe care le-a transmis de-a lungul celor două milenii de existenţă. În aparenţă, cele două concepte – divinitate şi educaţie – necesită o abordare separată, dată fiind apartenenţa lor la două realităţi distincte: transcendentală, respectiv mundană. De aici atât dificultatea, cât şi particularităţile unice ale activităţii educatorilor creştini, oameni cărora Dumnezeu le-a încredinţat conducerea spre El a celor pentru care Şi-a vărsat sângele pe Cruce.

Prezenţa în lume a Domnului Hristos, Dumnezeul înomenit, a deschis omului posibilitatea parcurgerii drumului spre lumea spirituală. El a arătat că acest drum este posibil şi totodată l-a făcut accesibil fiecărei persoane prin faptul că a făcut cunoscute lucrările dumnezeieşti prin cuvinte sau prin aspecte legate de viaţa obişnuită a oamenilor. Cu toate acestea, pentru a fi deplină în plan personal, mântuirea adusă lumii de Iisus Hristos ce cere asumată şi, prin aceasta, valorificată de fiecare persoană, printr-un demers complex, care depinde direct de cunoaşterea şi respectarea învăţăturilor Lui, care “sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63). Tot El i-a avertizat asupra faptului că împlinirea poruncilor divine nu este posibilă doar prin efortul individual al omului: “Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5), cauza fiind limitele pe care le dovedeşte persoana umană.

Chiar pentru Sfinţii apostoli, primirea Duhului Sfânt a constituit ultimul pas înainte de ieşirea la propovăduire “în Ierusalim, şi în toată Iudeea, şi în Samaria, şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1,8). Activitatea lor didactică a început abia după ce “s-au îmbrăcat cu putere de Sus”, prin lucrarea Duhului Sfânt, la sărbătoarea Cincizecimii. În aceeaşi zi, după predica Sfântului Apostol Petru, s-a format prima comunitate creştină, prin botezul a peste trei mii de oameni (Faptele Apostolilor 2,41).

De altfel, efectele primirii Duhului Sfânt de către fiecare creştin prin Taina Mirungerii – numită şi Cincizecime personală – se regăsesc şi în posibilitatea cunoaşterii tainelor dumnezeieşti: “Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva şi precum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este mincinoasă, rămâneţi întru El, aşa cum v-am învăţat (I Ioan 2,27). Părintele profesor Dumitru Stăniloae consideră că textul menţionat nu trebuie înţeles în sensul unei lipse a nevoii de sfaturi duhovniceşti după Mirungere, ci ca îndemn spre primirea îndrumărilor date de cei care trăiesc în Duhul Bisericii, aşa cum şi Sfântul Apostol Ioan îi învăţa pe ucenicii lui.

După ieşirea din captivitatea impusă de împăraţii romani persecutori, învăţătura creştină şi sistemul său educaţional s-au dezvoltat mai ales în planul teoretizărilor care vizau adaptarea modului de transmitere a mesajului creştin la realităţile istorice şi culturale locale. Deşi aparent unitare în activitatea misionarilor creştini, cuvântul şi metoda au cunoscut necesare nuanţări. Spre exemplu, în spaţiul geografic marcat de cultura elenistică, activitatea acestora a cunoscut nuanţe speculative, iar în cel iudaic preponderent concrete. Susţinem nu doar faptul că parcursul spiritul personal nu este posibil pentru niciun creştin dacă nu este raportat şi la contextul cultural local, aşa încât mântuirea să nu devină doar o iluzie prin pierderea legăturii cu realitatea, dar şi nevoia reafirmării faptului că cele două milenii de creştinism au dovedit necesitatea unui sistem educativ marcat de multiperspectivism.

Creştinismul presupune şi un important fapt cultural, care a contribuit în mod decisiv la perfecţionarea formelor de exprimare a credinţei în locuri şi perioade cu particularităţi dintre cele mai diferite, motiv pentru care contribuţia pe care a adus-o la răspândirea învăţăturii revelate nu poate fi desprinsă de sfera educaţiei. Un sistem educativ care se limitează la o simplă transmitere a unui set de valori şi la perpetuarea unei experienţe acumulate până la un moment dat este incomplet şi efemer. Sistemul educativ contribuie în mod decisiv la articularea unui mecanism capabil să actualizeze şi să recreeze condiţiile acceptării valorilor culturale transmise, în consonanţă cu posibilităţile de receptare aflate în continuă schimbare.

Se dovedeşte, astfel, că religia revelată nu poate fi încadrată în categoria ideologiilor, fiind un sistem religios şi educativ complex, marcat de spiritualitatea pe care o propune, înţeleasă drept “viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos condusă de Duhul Sfânt”. Pornind de la această definiţie, concluzia Mitropolitului Andrei (Andreicuț) este evidentă: “Fără Hristos nu există viaţă spirituală”, deci nu este posibil nici progresul real în planul dezvoltării personale pentru dobândirea unei adevărate personalităţi. Pentru încadrarea în această “viaţă nouă” nu este suficientă o simplă aderare intelectuală, ceea ce face din educaţia creştină un demers extrem de complex, dar şi de onorant pentru dascăli, ca urmaşi ai Învăţătorului Suprem.

Pr.lect.univ.dr. Dorin Opriş

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Material aparut în nr. 1-2 (ianuarie-februarie 2013) al revistei “Altarul Credinţei“ 

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com