Header image

Cei care vorbesc, râd și fac neorânduieli în sfânta biserică, păcătuiesc groaznic, prăbușindu-se cu Babilonul în infern

Tabеrеlе ispitelor năvălesc ca norii lăcustelor asupra omenirii. Acestea văzându-le, Mântuitorul zice: „Vai lumii pentru sminteli, căci smintelile trebuie să vină. Dar mai vai acelora prin care vine sminteala, căci mai de folos ar fi fost lor să-şi spânzure o piatră de moară de grumaz şi să se arunce în mare, decât să smintească pe unul dintre aceşti mai mici care cred în Mine. Dacă ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l şi-l aruncă de la tine! Dacă mâna ta cea dreaptă sau piciorul tău cel drept te sminteşte, taie-le şi aruncă-le de la tine. Căci mai de folos îţi este să pierzi unul din mădularele tale, decât cu tot trupul să fii aruncat în gheenă” (Matei 5, 29, 30; 18, 6-9; Marcu 9, 42-50; Luca 17, 1-2; Romani 8, 5-13; 2 Corinteni 11, 13).

Dacă blestemul acesta rostit asupra celor ce aduc altora sminteală în felurite locuri şi în vremi, e aşa de groaznic, socotiţi cu cât mai groaznic va fi acest blestem Dumnezeiesc asupra acelora care vin şi în Biserica Lui, să provoace sminteli închinătorilor!!! Noi toţi creştinii – păstori şi păstoriţi – ne adunăm aici, în biserică, să ne curăţim de păcate; să ne luminăm ca îngerii, să nu ne întunecăm ca dracii. Să ne întâlnim cu El aici, în casa Lui, să I ne rugăm pentru iertarea păcatelor săvârşite, pentru a ne ajuta în viitor, spre a-I mulţumi pentru toate binefacerile Lui, iar nu pentru a ne întâlni aici unii cu alţii, a vorbi, a râde şi a face felurite neorânduieli, bucurând pe draci. Cei care fac acestea, mai adaugă încă altă sarcină de păcate, peste păcatele cu care au venit să se uşureze de ele. Toți şi toate care dau Bisericii lui Dumnezeu o altă destinaţie, potrivnică destinaţiei Ei sfinte şi luminătoare de suflet, prin vorbăria aceea, prin râsul acela, hasmodiile şi neorânduielile acelea, îşi dau lor altă destinaţie contrară mântuirii. Vreţi să vă arăt? Ascultaţi!

Iată, a intrat aici cutare şi cutare persoană, parte bărbătească sau femeiască. Grija ei nu e să asculte cuvântul lui Dumnezeu, ca să se mântuiască de cel rău, ci ca să se pună în evidenţă, să atragă privirile tuturor spre ea. Priveşte cum, prin gesturile ei, prin paşi şi prin toate mişcările ei – se sileşte a se arăta mai grozavă, mai respecatabilă, mai fanfaroană decât celelalte persoane. Grija ei nu-i alta decât: Oare a văzut-o X sau Y? Oare a admirat-o? Oare a fost ea frumos împodobită? După ce umblă, de colo până colo, prin sfânta biserică, luându-şi locul şi stând, imediat îi curg în minte, puhoi, grijile vieţii. Mândria îi stăpâneşte sufletul şi-şi caută pereche; cam asemenea, cu care să vorbească, să râdă, să se destindă, să se mai distreze. Şi aşa auzi acolo vorbindu-se de politică, dincolo de negustorie, de gospodărie, dincolo de vrăjmăşie, neînţelegeri si alte deşertăciuni. Diaconul sau Preotul strigă: „Să luăm-aminte cu înţelepciune!”. Ei vorbesc. Citețul zice: „Acestea zice Domnul!”, ei vorbesc şi râd. Un cleric citeşte Apostolul cu învăţăturile lui luminătoare – ei vorbesc ori râd. Diaconul sau Preotul citeşte Sf. Evanghelie, ale cărei cuvinte Dumnezeieşti mântuitoare sufletelor, ieşite din gura Liturghisitorului, le iau îngerii luminaţi, unul după altul, şi le duc sus, în înălţimile cereşti, înaintea lui Dumnezeu. – Ei vorbesc, vo-o-rbesc şi râ-â-âd! Cuvintele acestea sfinte, prooroceşti, apostoleşti, Dumnezeieşti, nu le rosteşte citeţul, Diaconul, Preotul sau Arhiereul, în cinstea lor, ci în cinstea lui Dumnezeu, ai Cărui slujitori sunt, şi spre mântuirea sufletelor noastre.

Nicodim Măndiță, Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică, Editura AGAPIS, București 2001

Contact Form Powered By : XYZScripts.com