Header image

Cel mai bun parastas pentru cei morţi

Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morţi este viaţa noastră petrecută cu luare aminte, nevoinţa pe care o facem pentru a ne tăia neputinţele şi a ne curăţa sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale şi de patimile sufleteşti, pe lângă faptul că ne pricinuieşte nouă uşurare, are ca rezultat şi uşurarea sufletelor celor adormiţi din tot neamul nostru.

Cei adormiţi se bucură atunci când un urmaş de-al lor se află lângă Dum­nezeu. Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinţii noştri adormiţi, moşii şi strămoşii şi tot neamul nostru. “Uită-te ce nepot am făcut!” spun ei şi se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că şi ei au contribuit la naşterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiţi este străduinţa noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai şi astfel să trăim cu toţii împreună în viaţa cea veşnică.

Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nos­tru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalţi oameni, ci să se ajute atât pe sine însuşi, cât şi pe ceilalţi, fie ei vii sau morţi.

Rugăciunea şi parastasele pentru cei adormiţi

– Părinte, morţii vinovaţi se pot ruga?

– Îşi vin întru simţiri şi cer ajutor, dar nu se pot ajuta pe ei înşişi. Toţi cei care se află în iad numai un singur lucru şi-ar dori de la Hristos: să trăiască cinci minute pentru a se pocăi. Noi, cei care trăim, avem posibilităţi de pocăinţă, în timp ce sărmanii răposaţi, nu-şi mai pot îmbunătăţi ei singuri starea lor, ci aşteaptă ajutor de la noi. De aceea suntem datori să-i ajutăm cu rugăciunea noastră.

Îmi spune gândul că numai zece la sută din morţii vinovaţi se află în stare demonică şi acolo unde sunt îl hulesc pe Dumnezeu precum fac diavolii. Nu cer aju­tor, dar nici nu vor să primească ajutor. Ce poate să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceştia? Se aseamănă unui copil care se depărtează de tatăl său, îi risipeşte toată averea, iar pe deasupra îl mai şi înjură. Ei, atunci ce să-i mai facă tatăl său? Însă ceilalţi vinovaţi care au puţină mărime de suflet îşi simt vinovăţia lor, se căiesc şi suferă pentru păcatele lor. Cer ca să fie ajutaţi şi într-adevăr sunt ajutaţi de rugăciunile credin­cioşilor. Adică Dumnezeu le dă posibilitatea să fie ajutaţi mai înainte de a se face a Doua Venire. Şi pre­cum în această viaţă, dacă cineva este prieten cu împăratul poate mijloci şi ajuta un vinovat, tot astfel şi cel care este prieten cu Dumnezeu poate mijloci la El prin rugăciunea sa şi astfel să mute pe morţii vinovaţi dintr-o “temniţă” în alta mai bună, dintr-o “celulă” în alta mai bună. Sau îi poate muta chiar într-o “cameră”, sau într-un “apartament”.

paceAşa cum îi uşurăm pe cei întemniţaţi cu sucuri răcoritoare, etc, pe care le ducem atunci când îi cercetăm, tot astfel şi pe morţi îi uşurăm prin rugăciu­nile şi milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele sunt ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a se face Judecata de Apoi. După ea nu vor mai putea fi ajutaţi cu nimic.

Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiţi, deoarece suferă pentru pierzania lor, dar nu o face pentru că are nobleţe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să-I spună: “Cum îl mântuieşti pe acesta de vreme ce nu s-a oste­nit?” Însă atunci când noi ne rugăm pentru cei ador­miţi, îi dăm dreptul lui Dumnezeu să intervină. El se înduioşează mai mult atunci când facem rugăciune pentru cei răposaţi decât pentru cei vii.

De aceea şi Biserica noastră are rânduiala paras­taselor. Parastasele sunt cel mai bun avocat pentru sufletele celor adormiţi. Au puterea să scoată un suflet chiar şi din iad. Şi voi să faceţi la fiecare Sfântă Liturghie colivă pentru cei adormiţi. Grâul are semnifi­caţia lui, căci spune Scriptura: “Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune”. În lume sunt unii care se îngreuiază să fiarbă puţin grâu şi duc la biserică stafide, covrigi, colaci, ca să facă preoţii paras­tas. Dar în Sfântul Munte vezi nişte bătrânei, sărmanii, care la fiecare Sfântă Liturghie fac colivă pentru morţi şi pentru Sfântul pe care îl prăznuiesc pentru a primi binecuvântarea lui.

– Părinte, cei care au murit de curând au mai multă nevoie de rugăciune?

Atunci când intră cineva în temniţă, nu-i vine mai greu la început? Să facem rugăciune pentru răposaţii care nu au plăcut lui Dumnezeu, pentru ca să facă ceva şi pentru ei. Şi mai ales când ştim că cineva a fost nemilostiv – vreau să spun că părea a fi nemilostiv, pentru că se poate să credem că a fost aşa, dar în rea­litate să nu fi fost – şi a avut o viaţă păcătoasă, atunci să facem mai multă rugăciune. Sfinte Liturghii, Patruzeci de Sfinte Liturghii pentru sufletul aceluia şi să dăm milostenie1 săracilor pentru mântuirea sufle­tului său, pentru ca, rugându-se săracii “Dumnezeu să-l ierte“. Acela să fie înduplecat şi să-i miluiască. Şi astfel ceea ce nu a făcut acela facem noi pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, adică a avut intenţie de a face bine, chiar dacă viaţa lui nu a fost creştinească, numai cu puţină rugăciune este ajutat foarte mult.

Cunosc multe cazuri care mărturisesc cât de mult sunt ajutaţi cei adormiţi de rugăciunea oamenilor duhovniceşti. Odată a venit cineva la Colibă şi mi-a spus plângând: “Părinte, nu am făcut rugăciune pentru un oarecare cunoscut de al meu care a murit şi de aceea mi-a apărut în somn spunându-mi: «De douăzeci de zile nu am mai primit nici un ajutor de la tine. M-ai uitat şi acum sufăr». Şi într-adevăr, îmi spuse acela, de douăzeci de zile m-am luat cu diferite treburi şi nici pentru mine nu m-am rugat”.

– Părinte, atunci când moare cineva şi rudele lui ne cer să ne rugăm pentru el, este bine să facem în fiecare zi câte un şirag de metanii (o sută de rugăciuni)2 până la împlinirea celor patruzeci de zile?

– Dacă faci rugăciune pentru el, pune şi pe alţi adormiţi. De ce să meargă un tren la destinaţie numai cu un singur pasager de vreme ce mai încap şi alţii? Câţi răposaţi, sărmanii, nu au nevoie de ajutor, dar nu au pe nimeni care să se roage pentru ei! Unii fac paras­tase foarte dese, dar numai pentru vreun apropiat de-al lor. Dar în felul acesta nu este ajutat nici acela, pentru că rugăciunea lor nu este atât de bine plăcută lui Dumnezeu. Dacă tot fac atâtea parastase pentru acel suflet, să facă în acelaşi timp şi pentru străini.

– Părinte, mă preocupă uneori mântuirea tatălui meu, pentru că nu a avut nici o legătură cu Biserica.

– Nu poţi şti judecata lui Dumnezeu şi nici dacă acela nu s-a pocăit în ultima clipă. Dar când te pre­ocupă aceasta? În fiecare sâmbătă?

– Nu am urmărit acest lucru. Dar de ce să mă pre­ocupe în fiecare sâmbătă?

– Pentru că pe această zi o pretind cei morţi.

– Părinte, morţii care nu au oameni să se roage pentru ei sunt ajutaţi de rugăciunile celor care se roagă pentru toţi morţii în general?

– Desigur că sunt ajutaţi. Eu, atunci când mă rog pentru toţi cei adormiţi, îi văd în somn pe părinţii mei, pentru că şi ei se mângâie de rugăciunea pe care o fac. De fiecare dată când se face Sfânta Liturghie la Coliba mea, fac şi un parastas de obşte pentru toţi adormiţii, şi mă rog pentru împăraţi, arhierei, etc, iar la urmă spun “şi pentru cei ale căror nume nu s-au pomenit”.

Dacă vreodată nu fac rugăciuni pentru cei adormiţi, îmi apar înainte morţi cunoscuţi. Pe o rudă de a mea care a murit în război am văzut-o stându-mi înainte după Sfânta Liturghie, în vremea parastasului, pentru că numele ei nu-l pomenisem la parastas alături de numele celorlalţi adormiţi, deoarece fusese pomenită la Proscomidie împreună cu eroii care au căzut în luptă. Şi voi să nu daţi să se pomenească la Sfânta Proscomidie numai numele bolnavilor, ci şi numele morţilor, pentru că mai multă nevoie de ajutor au aceştia.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viata de familie“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com