Dacă ai două cămăşi, iar aproapele tău niciuna, e ca şi cum ai fura de la el - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Dacă ai două cămăşi, iar aproapele tău niciuna, e ca şi cum ai fura de la el

19:18, marți, 3 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Nu știu cui și cum să mă adresez, așa că vă rog mult să distribuiți acest articol prietenilor voștri. Dacă aveți pe facebook preoți în lista de prieteni, dați-le şi lor.

M-am tot gândit ce am putea face după ce am văzut această ştire de la Pro TV: Numărul boschetarilor de la Centrul de treiere s-a dublat. Angajații le caută haine și încălțăminte. Oamenii din stradă nu au cu ce se îmbrăca. Şi dacă ne uităm atenţi la filmare, vedem acest lucru. Pe lângă faptul că nu au un acoperiş deasupra capului, nu au nici măcar o haină groasă în spate. Aflăm din această ştire că centrului de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din str. Haltei, 2, nu i se alocă bani pentru haine.

E postul Crăciunului. E iarnă. E deja foarte frig. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că dacă ai două cămăşi, iar aproapele tău niciuna, e ca şi cum ai fura de la el. Fiindcă nu poţi să îl laşi pe celălalt dezbrăcat. Îmi dau seama că nu suntem responsabili pentru lipsurile lor, dar o mână putem întinde. Oricare dintre noi are acasă o haină groasă de care se poate lipsi, un fular, o căciulă, o pereche de cizme.

Când spun că mă adresez bisericilor în acest text, nu am în vedere acuzarea bisericii de neimplicare. Din contra, eu cred că bisericile fac mai multe decât ne imaginăm noi. Am văzut chiar zilele astea oameni care împrăştiau ştiri cu papa de la Roma, acuzând preoţii ortodocşi de pasivitate. E falsă o altfel de receptare. Biserica Ortodoxă Română – de exemplu – are foarte multe proiecte sociale. Vorbesc din experienţă. Am fost voluntară la Filantropia, în Timişoara, pe vremea studenţiei. Iar apoi, dacă aţi urmărit ştirea, aţi văzut că oamenii străzii spun că primesc mâncare la biserică.

Deci departe de mine gândul că biserica nu face nimic. Doar că, m-am gândit, ar fi de ajutor şi de data asta. Fiindcă preoţii ar putea ruga oamenii duminica la predică, să aducă haine groase pentru aceste suflete. Dacă preoţii ar cere asta enoriaşilor, cred că cel puţin un om din doi ar aduce haine, apoi s-ar găsi o maşină în parohie care să le transporte până pe str. Haltei, nr 2.

Pentru că, din păcate, ne ucide comoditatea. Cred că dacă lăsăm această milostenie laalegerea noastră, unul din 100 vom pleca pe străzi să căutăm adresa şi să ducem nişte haine. Dacă, în schimb, ar fi o organizare, foarte mulţi oameni ar face donaţii. Cred asta.

Poate sunt naivă, poate sunt exagerată, însă nu am ştiut cum altfel să propun o colectă de haine şi încălţăminte pentru aceşti fii ai lui Hristos. Mă tem că dacă la iarnă vor muri îngheţaţi, vom fi în parte vinovaţi.

Moni StănilăApel către biserici

Sursa: http://social.moldova.org/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com