Header image

De ce nu avem copii? (I)

20:10, joi, 11 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Această întrebare m-a frământat ani buni. Abia după 13 ani de căsnicie ne-a trimis Domnul un băiețel.

În această perioadă am fost încercat de atâtea gânduri, am fost sfătuit de atâta lume. Unii îmi recomandau să apelez la metodele medicale ultramoderne, mai ales că unchiul meu, Veaceslav Moşin, e specialist cunoscut în ginecologia reproductivă. Alții spuneau că e bine să înfiez, dar s-au găsit și dintre cei care ne-au încurajat să trăim „pentru noi”.

Câtă lume, atâtea teorii de viață!

În primii ani de căsnicie nu ne deranja oarecum acest subiect, ziceam: „Când va da Domnul!”. A mai trecut ceva vreme și am observat că viața e tristă fără de copii. Vedeam cum suferă soția. Atunci mi-am dat seama că femeile își doresc mult mai mult copii decât bărbații, care sunt preocupați de alte griji și interese.

Am început să vreau și eu. Au trecut mai bine de zece ani până să înțeleg că multe nu le pot și nu am râvnă de a le face tocmai din cauza că nu am copii. Eram atât de neîndemânatic cu cei mici, nu știam ce să-i sfătuiesc pe oamenii care își cresc copilașii, nu-i înțelegeam pe cei cu mulți copii… Acestea și multe altele îmi scăpau, erau niște lacune.

Mă întrebam deseori: „Cum pot să călăuzesc atâtea familii, înainte de a călăuzi propria familie?” Or, eu, dintotdeauna, familia am văzut-o formată din părinți și copii. Mereu îmi aminteam de cuvintele rostite în cadrul Cununiei: „Și dă robilor Tăi viață pașnică, lungime de zile, minte întreagă, dragostea unuia către altul întru legătura păcii, seminție cu viață îndelungată, dar de prunci, cununa cea neveștejită a măririi…”

De fiecare dată când săvârșeam această slujbă, mă zgâriau frazele respective și tot Îl întrebam pe Dumnezeu: „De ce nu avem copii?” Și numai când am scos această problemă din cap, când ambii ne-am liniștit și am zis: „Fie voia Ta, Doamne!”, a venit și rezolvarea problemei.

Acum trei ani, în preajma postului Nașterii Domnului, mi-a venit un gând bun, să săvârșesc patruzeci de zile la rând Sf. Liturghie. Încă nu știam ce avea să se întâmple, dar îmi doream mult la Crăciun să intre un copilaș în casa noastră. Ba făceam și glume pe seama soției că la o sărbătoare îi voi cumpăra un băiețel.

Greu au mers slujbele, pe la jumătate de post credeam că renunț, nu mai puteam, fiind atacat şi de o viroză. Însă Domnul m-a ajutat și am scos-o la capăt.

Spre sfârșit de post iată că s-a produs minunea. Niște enoriași, care de ani buni au în grijă un centru de plasament, mă întreabă dacă ar fi posibil să fie botezați câţiva copii plasați de curând. Zis și făcut! În câteva zile am oficiat slujba Botezului pentru cinci copilași aduși în fața altarului.

Imediat după slujbă ne-am pus întrebarea: „Luăm pe cineva dintre aceștia?” Soția mi-a mărturisit că i-a plăcut băiatul ce se numea Avram, eu i-am spus că mi-a plăcut Sabina. Aveau câte 4 anișori.

A doua zi am fost rugați să mergem la centru, să serbăm matineul, care prin instituții se face ceva mai devreme. Soția a fost în rol de Moș Crăciun. În timpul matineului Avram tot îi spunea: „Moș Crăciun, vreau să mă iei la părinții mei!”

Atunci am decis că luăm doi copii, voiam chiar trei.

Așa s-a întâmplat că la Naștere au intrat în casa noastră acești doi copilași.

Ne gândeam cum va fi, cine vom fi pentru ei… Dar, când au intrat în casă, ei înșiși ne-au zis mama și tata.

A trecut un an până când au intrat și în sufletul nostru, până când am simțit că sunt ai noștri. De atunci avem impresia că mereu au fost cu noi.

Peste un timp, când eram într-o nouă vizită la acelaşi centru, o fetiță pe nume Măriuța s-a încleștat de haina mea și mi-a zis: „Tu ești tata, ia-mă cu tine!” I-am spus soției. Ne-am întristat când am aflat că de câteva săptămâni fetița deja era vizitată de o tânără familie. Însă a doua zi am aflat de marea minune – soția era însărcinată!

(va urma)

Preot Octavian Moşin

25

Contact Form Powered By : XYZScripts.com