Header image

De ce şi pentru ce „ne păcălim” la 1 aprilie?

13:45, vineri, 1 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Și-a pus cineva vreodată întrebarea de ce ziua de 1 aprilie e considerată ziua păcălelilor și a minciunii, a umorului nesăbuit?

Unii istorici care se grăbesc să dea (sau să inventeze) răspuns la orice întrebare, afirmă, că ziua păcălelilor ar avea origini îndelung disputate și o istorie îndelungată, considerând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi şi cu ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior a primăverii.

Una dintre ipotezele susținute de așa-numiții istorici cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legată de dreptul Vechiului Testament – Noe, care, potrivit unor minți bolnave, şi-ar fi trimis porumbelul să caute în mod greşit uscatul după ce apele au inceput să se retragă de pe uscat pe 1 aprilie.

O altă variantă este legată de răstignirea Domnului Iisus Hristos, care se spune că după ce a fost condamnat la moarte, a fost trimis de la Ana la Caiafa, apoi la Pilat, apoi de la Pilat la Irod şi invers, răstignirea „având loc” (!!!???) la 1 aprilie.

A treia ipoteză, acceptată de o mare majoritate de „savanți” susţine că originea zilei de 1 aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea Anului Nou la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi „nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.

De aici urmează „tradiționala” și „convingătoarea” concluzie (de altfel asemenea concluzii „originale” sunt alipite cu succes și la așa-numitele sărbători de „14 februarie” – recunoscută drept „zi a îndrăgostiților”; „8 martie” – „zi internațională a femeii” ș. a.) a unor oameni căzuți și întunecați la minte: „Indiferent de unde se trage, ziua de 1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul…”.

Bravo vouă, domnilor „învățați”. Nici nu mai găsești aici nimic de adăugat… Totul e perfect de „logic”, „argumentat științific” și comentarii nici nu mai pot fi…

Sau mai poți întâlni și altă învățătură, de exemplu: „În prezent, ziua de 1 Aprilie este marcată în întreaga lume. Ziua Păcălelilor este sărbătorită în fiecare an pe 1 aprilie, în emisfera nordică. În emisfera sudică, este celebrată cu şase luni mai târziu, pe 1 octombrie. Nu este o zi naţională, însă este recunoscută şi sărbătorită în întreaga lume drept ziua în care se fac farse şi tot felul de glume”.

Cercetând fără nici un fel de părtinire istoria calendarului și evenimentele legate de schimbarea lui, adică divizarea ciclului calendaristic în două stiluri calndaristice, vechi (iulian) și nou (gregorian), am observat că nu există nici o lergătură cu ziua de 1 aprilie, care ar fi una a fareselor și a glumelor.

Dar am găsit altceva, că această zi, de 1 aprilie, a devenit una a minciunii în legătură cu altceva: a minți, a ascunde adevărul, a înșela, a râde și a glumi pe seama ceui mai mare Adevăr și pe seama celei mai mari minuni din istoria omenirii – Învierea lui Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.

Din istoria Bisericii Creștine și a sărbătorii Sfintelor Paști (Învierea Domnului) cunaștem că în privința datei sărbătoririi Sfintelor Paști au existat mai multe dispute între reprezentanții comunităților bisericești din Răsărit și Apus.

Diferenţa dintre Bisericile din Asia Mică şi celelalte, din care cauză se şi menţinea focul disputei, se referea propriu-zis la:

1. Ziua sărbătoririi Paştelui. Creştinii din Asia Mică săvârşeau Paştile în a 14-a zi a primei luni de primăvară, indiferent în ce zi a săptămânii n-ar fi căzut. Celelalte biserici sărbătoreau Paştile în exclusivitate în zi de duminică.

2. Postul dinainte de Paşti, după Sfântul Irineu, în diferite biserici era de durată diferită (42 de ore, o zi, două şi mai multe).

3. Se poate de presupus şi deosebirea în tonul propriu-zis al sărbătoririi. Creştinii apuseni ţineau post aspru înainte de Paşti (vineri şi sâmbătă), apoi priveghere (sâmbătă spre duminică) şi după miezul nopţii sărbătoreau Învierea Domnului, ce se deschidea solemn cu Euharistia. Creştinii asiatici pe 14 Nisan posteau, iar în seara aceleiaşi zile săvârşeau Paştile şi Euharistia. Cu această singură zi Paştile lor şi se termina.

Sărbătorirea tuturor Bisericilor, cu excepţia celor din Asia Mică evidenţia următorul moment istoric: nu era vorba despre sărbătorirea unui singur moment din istoria evanghelică. Nici instituirea tainei Sfintei Euharistii, nici patimile, nici moartea şi nici Învierea lui Hristos în parte, ci toate aceste evenimente în sinteză înţelese dogmatic ca un fact unic al Răscumpărării prin pătimire constituia obiectul prăznuirii. Aceasta era o sărbătoare a bucuriei mântuirii, tonul acestei bucurii era solemn şi serios.

Deci toţi afirmau că Hristos a înviat, dar când anume? Apăruseră trei versiuni:

1. La o dată necunoscută a lunii martie sau aprilie.

2. Duminică, prima de după lună plină a primei luni de primăvară.

3. Pe data de 16 Nisan (potrivit calendarului lunar evreiesc concordat cu Paștile iudeilor).

Pentru creştinii ce nu proveneau dintre iudei era firesc să primească prima versiune-dată pentru sărbătorire. Pentru omul de origine greacă sau latină era nefiresc să sărbătorească Învierea Domnului pe 16 Nisan, deoarece anul evreiesc lunar era cunoscut doar evreilor şi apoi 16 Nisan nu coincidea cu sărbătoarea săptămânală a Învierii lui Hristos.

Astfel creştinii recrutaţi dintre păgâni erau puşi în faţa unei alternative: să sărbătorească Învierea lui Hristos la acea dată a lunii romane în care a avut loc acest eveniment, – sau în acea zi a săptămânii, care era închinată (dedicată) acestei amintiri, alegând această săptămână aproximativ: anume aceea, care urma după luna plină a lunii pascale, adică a primei luni de primăvară.

Dar prima dată a rămas şi va rămâne pentru totdeauna pentru istorie necunoscută, în pofida faptului că unele secte au încercat s-o stabilească. De aceea, logic, a fost acceptată a doua versiune-dată, adică de a stabili ca Paştile să fie o sărbătoare cu dată variabilă – cu atât mai mult că, prin aceasta sărbătoarea anuală şi cea săptămânală a Învierii, nu se despărţeau în sine.

În lupta pentru problema zilei de sărbătorire a Sfintelor Paşti s-au confruntat două curente ale vieţii creştine: iudaistic şi antiudaistic. Poate părea straniu, dar anume Bisericile palestiniene în anii 190-192 s-au pronunţat împotriva ritualului asiatic, considerându-l chiar păgubitor pentru suflet. În perioada de până la Sinoadele Ecumenice în privinţa sărbătoririi Sfintelor Paşti existau mari divergenţe, dar părinţii Bisericii au avut grijă ca aceste divergenţe să nu servească drept motiv pentru distrugerea unităţii şi păcii bisericeşti. Disputele pascale au fost sistate de hotărârea Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325). Acest Sinod a uniformizat data serbării Paştilor: Învierea Domnului să se prăznuiască în prima duminică după lună nouă de după echinocțiul de primăvară.

Principiile Pascaliei ortodoxe răsăritene au fost formulate de monahul Matei Vlastar (prima jumătate a secolului al XIV-lea) în lucrarea „Sintagma Alfabetică” astfel: „Referitor la Pascalia noastră trebuie să atragem atenţie la patru hotărâri, două dintre care se conţin în canonul Apostolic, iar două îşi iau începutul din tradiţia nescrisă. Prima – noi trebuie să sărbătorim Paştile după echinocţiul de primăvarăA doua – să nu-l sărbătorim în aceeaşi zi cu iudeii. A treia – de a-l sărbători nu numai după echinocţiu, ci după prima lună plină, ce urmează a fi după echinocţiuŞi a patra – după luna plină şi numaidecât în prima zi a săptămânii (duminică)”.

De ce s-a ajuns la o asemenea hotărâre? Pentru că Sfintele Paşti, Învierea – sunt temelia şi Taina însăşi a Bisericii. Învierea este un fapt neasemănător şi unic, la care suntem toţi chemaţi și astfel Paştile anual este o preîntruchipare a învierii lumii întregi întru mântuire. De aceea Învierea nu poate fi prăznuită la o data „fixă” din calendar, pentru că ea depășește măsura timpului, nu este numai un eveniment istoric, cum ar fi, de exemplu sărbătoarea Bunei Vestiri sau a Nașterii Domnului, care se prăznuiesc la date fixe… Învierea este pururea veșnicia noastră, este „ziua a opta”, adică starea de îndumnezeire, care nu se mai încadrează în limite spațiale și de timp. Paștile este „arvuna învierii” tuturor – vedenia simbolică – începătura încă de acum – a Jertfei celei dumnezeieşti şi a rostului ei pentru viața lumii.

De ce am făcut aceste precizări? Tocmai de aceea, pentru că în legătură cu marele Adevăr al Învierii Domnului a fost slobozită omenirii „ziua păcălelilor”, adică din intenția de a tăgădui acest adevăr, diavolul a lucrat prin supușii lui de a institui minciuna drept „adevăr”.. Cum s-a făcut aceasta?

Am menționat mai sus că data exactă calendaristică a Învierii Domnului Iisus Hristos a rămas şi va rămâne pentru totdeauna pentru istorie necunoscută, în pofida faptului că unele secte au încercat s-o stabilească. Spre exemplu una din ramificaţiile din quatrodecimani (creştinii din părţile Siriei şi ale Asiei Mici comemorau întâi moartea Domnului (Paştile Crucii) la 14 Nisan, apoi sebau Învierea (Paştile Învierii) la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânală în care coincideau aceste date. Adepţii practicii respective se numeau quatrodecimani, fiindcă serbau Paştile odată cu iudeii) pe baza actelor lui Pilat au calculat, că Hristos a pătimit pe 25 martie. Unul din reprezentanţii acestei orientări la începutul secolului al IV-lea, Tricentiu (împotriva căruia a scris Sfântul Petru al Alexandriei, † 26 noiembrie 311) spunea: „Noi nu avem nici o treabă cu iudeii şi cu calendarul lor, noi dorim numai un singur lucru: să săvârşim în fiecare an amintirea pătimirii lui Hristos în acel timp, în care au lăsat a săvârşi cei ce singuri au văzut de la început” (adică într-o zi istorică concretă). Erau şi creştini (prin Galia) care sărbătoreau Paştile la dată fixă: la 25 martie şi chiar la 27 martie. În prezent în viața unor secte ca dată aproximativă a răstignirii Mântuitorului Hristos este acceptată ziua de 9 aprilie anul 30 d. Hr. Însă conform unui tradiţional izvor bisericesc şi anume„Следованная Псалтирь”, această dată ca zi a Răstignirii, ce a avut loc în al 33-lea an de viaţă al lui Iisus Hristos, cade vineri, 30 martie anul 5533 de la „facerea lumii” (adică la 30 martie anul 25 d. Hr.). De aici devine foarte interesant faptul, că în acest caz „Învierea lui Hristos” cade la 1 aprilie. Iar din Sfânta Evanghelie aflăm, că în această zi (când Hristos a înviat) căpeteniile iudeilor au învăţat pe străjerii, care păzeau mormântul Domnului, să mintă poporul că ucenicii au furat trupul Lui din mormânt:

„Şi, adunându-se ei (căpeteniile iudeilor și arhiereii care au semnat sentința de condamnare la moarte a Mântuitorului) împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de azi” (Matei, 28, 12-15).

Deci au dat bani mulți, nu pur și simplu bani, deoarece pentru un asemenea Adevăr ca cel al ÎNVIERII DOMNULUI ce nu putea fi tăgăduit și în veac nu va putea fi (!!!) ca să te angajezi a-l denatura și a-l derâde nu se încumeta nimeni pentru „doi bani”… Dar în culmea nebuniei lor au ajuns vrăjmașii să cumpere totul și să-i înșele pe toți: de la mic la mare „…de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca” deci au fost păcăliți toți și poporul de rând și mai-marii lumii „…din Europa… de peste Ocean… şi apoi de pe tot globul…”.

De aici apare întrebarea: oare n-a pornit de aici tradiţia de a considera ziua de 1 aprilie „ziua minciunii, păcălelilor”?

 Protodiacon Ioan MUNTEANU

Sursa: www.csf.md

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com