De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în biserica Nașterii Domnului din Bethleem - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în biserica Nașterii Domnului din Bethleem

22:15, miercuri, 13 decembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , ,

După câte aţi putut afla din ştirile anterioare, în perioada 7 – 14 decembrie se desfăşoară pelerinajul delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă.

Înaltpreasfinţitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove însoțit de PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PC Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Părinte Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana, Prot. mitr. Oleg Vieru, directorul Centrului de Pelerinaje „Pelerinul Ortodox”, preoți și mireni din cadrul Mitropoliei Moldovei, se află de aproape o săptămână într-un pelerinaj în Israel, iniţiativă care se doreşte a fi continuată şi pe parcursul anilor următori.

Pe parcursul pelerinajului, au fost vizitate obiectivele religioase reprezentative din Ţara Sfântă, locurile unde S-a născut, unde a învăţat, unde a Pătimit şi Înviat Domnul nostru Iisus Hristos. De asemenea, au fost vizitate locurile sfinte, întregii creştinătaţi.

Miercuri, 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în biserica Nașterii Domnului din Bethleem, împreună cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și un sobor de arhierei, preoți și diaconi.

După rugăciunea Tatăl nostru, preoții dar și mulți dintre pelerinii moldoveni au primit din mâinile arhiereilor, Sfintele Taine.

În aceeași zi, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Episcopul Ioan al Sorocii împreună cu preoții și pelerinii au slujit panihidă întru pomenirea părinților Întâistătătorului Vera și Vasile, întrucât astăzi mama Mitropolitului a împlinit opt ani de la trecerea la cele veșnice.

În ultima zi a pelerinajului a fost vizitată mănăstirea Sfântului Cuviosului Sava cel Sfințit, unde pelerinii s-au închinat Icoanei Maicii Domnului „Tricherusa”, citindu-i-se Acatistul, apoi la Ierusalim a fost săvârșit Drumul Crucii.

„Binecuvintează Doamne pe toți pelerinii la Sfintele Locuri ca, sănătoși, în pace și cu bună-sporire întorcându-se, să Te laude pe Tine din toată inima, amin!”

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com