Header image

De se va abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei

După cum Domnul se întristează când vede ameninţată mântuirea noastră, tot aşa ucigătorul de oameni diavol, se mâhneşte când vede pe om revenindu-şi în sine şi întorcîndu-se de la păcat.

De aceia multă sârguinţă pune el să ducă pe păcătos la deznădejde. Iuda vânzătorul, a fost laş şi neîncercat în luptă, şi de aceea vrăjmaşul văzându-i descurajarea, s-a năpustit asupra lui şi l-a silit să se spânzure. Dar Petru, piatra cea tare, când a căzut în păcatul cel înfricoşat al lepădării de Dumnezeu, ca unul ce era încercat în luptă, nu s-a deznădăjduit şi nu şi-a pierdut cumpătul, ci a vărsat lacrimi amare din inimă zdrobită şi vrăjmaşul văzând lacrimile lui, şi-a simţit privirea arsă ca de foc şi a fugit departe de el, gemând de durere.

Şi tot aşa învaţă şi Cuviosul Antioh, zicînd: „De se va abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei, ci întărindu-ne şi îngrădindu-ne cu lumina credinţei, cu mare bărbăţie să spunem duhului celui viclean: „Ce este nouă, şi ţie înstrăinatule de Dumnzeue, căzutule din cer şi robule viclean? Tu nu vei reuşi să ne faci nimic, Hristos Fiul lui Dumnezeu are putere şi asupra noastră şi asupra tuturor. Iar tu pierdutule, depărtează-te de la noi. Înarmaţi cu Sfânta lui Cruce, vom zdrobi capul tău şerpesc.“

Din Sfântul Serafim de Sarov, Cuvinte duhovniceşti, Editura Pelerinul român, Oradea, p. 126

Contact Form Powered By : XYZScripts.com