Header image

Duhul a suflat în pustie

16:58, marți, 19 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Duhul a suflat în pustie. Lumea duhovnicească a Părinţilor deşertului.

După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu o lucrare ce urmărește familiarizarea cititorului cu extraordinara lume duhovnicească a părinților pustiei[1].

Patericul și, în general, literatura născută de asceții din deșertul Egiptului secolelor IV-V, deși a constituit una dintre lecturile esențiale pentru generații întregi de monahi, totuși, nu a beneficiat de prea multe abordări moderne (cercetări științifice sau pur și simplu reflecții întemeiate). Daniel Lemeni confirmă și de această dată preocuparea sa de lungă durată pentru monahii pe nedrept uitați. De aceea în volumul apărut la Editura Renașterea conturează răspunsul la o serie de întrebări: „cât anume din experiența deșertului mai poate fi transpusă în lumea agitată și grăbită a megapolisurilor aglomerate și zgomotoase din lumea contemporană? În ce măsură omul de azi, angrenat în rutina asfixiantă a vieții de zi cu zi mai este disponibil să-și consacre timpul său unor valori esențiale, cum ar fi tăcerea sau liniștea? În ce măsură și cum putem să ne destindem relația noastră tensionată cu timpul? Mai poate oare omul de astăzi să asume calea acestor venerabili asceți în marile deșerturi de azi?” (pp. 223-224).

Lucrarea este organizată în trei capitole mari, care îl introduc pe cititor în intimitatea marilor părinți ai deșertului. Primul capitol este dedicat relației fundamentale ce caracterizează viața asceților – anume legătura dintre părinte și fiul său duhovnicesc. Aici se regăsește elementul de noutate al creștinismului practicat în pustiu, care se diferențiază de celelalte tradiții mistice, ascetice sau filosofice. Relația dintre bătrân și tânărul neinițiat nu este cea dintre maestru și ucenic, ci este cea dintre un tată și fiu (în cadrul mult mai larg al filiației divine, unde cu toții ne regăsim ca „fii ai celui Preaînalt” Ps 81,6). Bătrânul nu livrează ucenicului un set de cunoștințe teoretice, de învățături, ci „întrupează în persoana sa o realitate spirituală pe care el o transmite prin însăși prezența sa” (p. 17). De aceea bătrânul nu este reprezentantul unei instituții și nu este instituționalizabil, arată constant Daniel Lemeni. Autoritatea lui este una harismatică, este un dar al Duhului Sfânt, iar „Bătrânul din tradiția pustiei egiptene nu se substituie harului, ci îl transmite mai departe în persoana ucenicului” (p. 28).

Cuvintele bătrânilor cuprinse în colecțiile de apoftegme sunt în primul rând „cuvinte izvorâte din viață și, prin urmare, cuvinte care pot insufla viața… departe de a revendica vreo pretenție literară sau stilistică, apoftegmele Bătrânilor se află într-un raport extrem de strâns cu viața, de unde și absența oricărei retorici în spiritualitatea pustiei” (p. 41).

După ce în primul capitol sunt trasate caracteristicile generale ale bătrânilor, ucenicilor și relațiilor dintre ei, în capitolul al II-lea privirea se oprește și mai aproape asupra câtorva personalități exemplare: Avva Antonie, Avva Macarie Egipteanul și Avva Arsenie; de asemenea ne sunt oferite câteva mostre de „lectură tematică” a Patericului.

Capitolul al treilea  vine cu o perspectivă asupra bătrâneții asceților. Pentru pustnici, bătrânețea nu este un blestem, o serie de neputințe cumulate, ci dimpotrivă, este timpul împlinirii, al roadelor. Idealul monahal este cel al bătrânului frumos (kalogeros), care și-a dedicat întreaga viață apropierii de Dumnezeu și cunoașterii tainelor Sale.

În finalul volumului cititorul găsește un foarte util instrument de lucru în textul despre „Geografia monastică”, prin care este introdus efectiv în spațiul care a generat extraordinara mișcare de revigorare a spiritualității creștine din secolele IV-V.

Lucrarea „Duhul a suflat în pustie” este, în ansamblu, o pledoarie pasionată pentru părinții deșertului și actualitatea perpetuă a învățăturii lor. „Scrisă cu vervă și erudiție, cu sensibilitate și rafinament, cartea restituie în mod admirabil și profund specificul spiritualității deșertului în care cititorul poate explora cu folos comorile de înțelepciune ascetică furnizate de acești remarcabili monahi egipteni din secolul IV”, sintetizează în prefață IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Astfel scrierile teologului timișorean Daniel Lemeni devin un reper necesar în bibliografia românească, nu foarte bogată,  privind Patericul egiptean și spiritualitatea pustiei.

[1] Daniel Lemeni, Duhul a suflat în pustie. Lumea duhovnicească a Părinților deșertului, Ed. Renașterea 2014

Paul Siladi, http://radiorenasterea.ro/

Duhul-a-suflat-in-pustie

Contact Form Powered By : XYZScripts.com