Header image

Duminică a V-a după Rusalii, la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

13:00, duminică, 9 iulie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Duminică, 9 iulie 2017, a V-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi ,,Iubiţi credincioşi, Nu este om în trup care să poată vedea chinurile iadului şi să nu moară de frică şi durere. Că dacă şi diavolii fug de iad şi stau pe pămînt sau în văzduh pînă la ziua cea mare a judecăţii de apoi, cuprinşi de groaza chinurilor din iad, cum aţi auzit în Evanghelia de azi, apoi cum să nu ne temem şi să nu fugim noi păcătoşii de muncile iadului? Cum să nu ne pocăim aici, în trup, şi să nu ne plîngem păcatele prin spovedanie şi fapte bune, acum cînd mai avem puţină vreme, ştiind că fără pocăinţă nu este mîntuire şi că dincolo nimeni nu mai poate face nimic? Cum să nu purtăm grijă de morţii noştri care au murit nepregătiţi, ştiind că în iad nu mai este pocăinţă şi că ei aşteaptă în foc rugăciunile, slujbele şi milostenia noastră?

    Deci să ne pocăim cît mai curînd, că nu ştim ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căinţă şi cu lacrimi la duhovnici iscusiţi, ca să luăm dezlegare şi să facem pe pămînt canon pentru păcatele noastre, ştiind că în curînd ne cheamă Hristos din trup şi nu ştim dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Căci acum cît este Sfînta Liturghie pe pămînt, cît mai sînt duhovnici iscusiţi şi mai avem puţine zile cu uşurinţă ne putem pocăi. Iar dacă vom muri în păcatele noastre, în nepăsare, în necredinţă, în răutate, în mîndrie, în desfrîu, cine ne va scoate din focul iadului, din mîinile diavolului care stă gata să ne ucidă?

    Să ne temem de Dumnezeu, fraţii mei, să ne temem de judecată şi de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi şi păcatele din inimile noastre, prin pocăinţă adevărată şi viaţă curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare şi iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cît mai sîntem în trup, că după moarte şi mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.

    Cu aceste îndrumări creştineşti, să-L rugăm pe Mîntuitorul Hristos să alunge duşmănia dintre oameni, necredinţa şi dezbinarea din lume şi tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toţi parte de rai şi de Cereasca Împărăţie împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii. Amin.

    După rugăciunea “Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com