“Fără Dumnezeu nici pâna la prag”

Orice suflet binecuvântat este simplu, drept, milostiv, nobil, smerit, lipsit de răutate, lipsit de viclenie, înfrânat și temător de Dumnezeu. Nerăutatea și simplitatea atrag harul și mila lui Dumnezeu mai mult decât toate virtuțile.

Frica lui Dumnezeu zdrobește trupul mai mult decât postul și celelalte nevoințe. Pentru cine o dobândește, nu există pe pamânt nici lucruri pricinuitoare de durere, nici lucruri pricinuitoare de plăcere.

Tăcerea este foarte mare virtute. Omul vorbăreț nu se va procopsi niciodată.

Lipsa harului lui Dumnezeu este mai înfricoșătoare decât orice altă lipsă. Nu există stare mai jalnica decât atunci când harul dumnezeiesc s-a retras. De aceea, mulți care l-au pierdut s-au chinuit să îl redobândească cu mari nevoințe.

Omul, cu toate încercările lui, fără ajutorul lui Dumnezeu nu poate să planifice nimic, nici viața lui exterioară și nici cea lăuntrică. “Fără Dumnezeu nici pâna la prag.”

Voia noastră omenească stă în a ne dori numai binele și a gasi mijloacele pentru dobândirea lui. Săvârșirea și realizarea binelui I se datoreaza lui Dumnezeu. Pentru rău, noi suntem responsabili.

Trebuie să avem trezvie neadormită pentru a păstra harul dumnezeiesc. Acesta ni se dă ca dar din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însa este nevoie de multă luptă pentru a-l păstra.

Din: ”Ne vorbeste Staretul Partenie de la Pecerska”, Editura Egumenita