Header image

Fenomen inexplicabil care împiedică lucrările arheologilor de la Sfântul Mormânt

15:25, vineri, 18 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Lucrările cercetătorilor de la Sfântul Mormânt sunt împiedicate de unde electromagnetice de proveniență inexplicabilă.

În timpul lucrărilor de cercetare a locului îngropării Mântuitorului Hristos, cercetătorii s-au ciocnit de un fenomen inexplicabil. Niște unde electromagnetice au deconectat dispozitivele de măsurare ale cercetătorilor, transmite Interfax-Religie.

Arheologii precizează că din Sfântul Mormânt vine o ”bună mireasmă”.

În luna octombrie 2016, pentru prima dată în istorie, un grup de cercetători au ridicat placa de marmură de pe locul unde a fost înmormântat Iisus Hristos, pentru a afla cum arăta inițial mormântul. Savanții speră să afle de ce Elena, mama împăratului roman Constantin, a considerat că anume acesta a fost mormântul în care a fost pus trupul lui Hristos.

Arheologii au descoperit un pat funerar care s-a păstrat practic în starea sa inițială. Acesta a fost acoperit cu pietre și cu două plăci din marmură, ultima dintre ele fiind pusă, după cum presupun specialiștii, în anul 1555. Sfântul Mormânt a fost sculptat în piatră în perioada celui de-al doilea Templu.

Actuala peşteră, precum şi cea anterioară, distrusă în 1009, poartă denumirea de Mormântul Sfânt. Deasupra locului de înmormântare a Domnului Iisus Hristos, în 1810, după un incendiu devastator, a fost descoperită o capelă. Respectiva capelă nu a fost restaurata, fiind lăsată în starea în care a fost găsită. În primăvară lui 2016, pentru prima dată după 200 de ani a început restaurarea de proporții a respectivei capele.

Sursa: www.sputnik.md

9972109

Contact Form Powered By : XYZScripts.com