Header image

“Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat.” (Matei 25.36)

19:03, luni, 30 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Vizită la Internatul Psihoneuorologic din s. Brânzeni, r-ul Edineţ

De mai multe ori am auzit despre acest internat dar nici o dată nu am vizitat bolnavii de acolo. Iată că anul acesta Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat să ajungem acolo şi să comunicăm cu acesti bolnavi.

Am rămas plăcut surprins de faptul că unii bolnavi fizic sunt mai sănătoşi decât noi, cărora ni se pare că suntem sănătoşi, şi anume se caracterizeauă prin sinceritatea copilărească care o au, deşi sunt în vârstă.

Alt moment care m-a atins este dragostea care o au unii bolnavi faţă de alţi bolnavi care sunt la pat, adică, îi hrănesc, le aduc mâncarea, comunică cu ei şi alte momente. Unii bolnavi emană atâtă bunătate şi înţelepciune, de parcă sunt din categoria celor nebuni întru Hristos, mai ales când ne-au salutat cu salutul pascal “Hristos a înviat”.

Sun convins că ne vom mai întoarce la aceşti 280 de bolnavi care se află la moment în Internat, cel puţin pentru o simplă discuţie cu ei, dar şi pentru datoria evanghelică care trebuie să o respectăm.

Călătoria noastră am încununat-o cu un pelerinaj  la mănăstirile Zăbriceni şi Nicoreni pentru rugăciune şi închinare la cele sfinte.

Preot Veaceslav Bodarev

Contact Form Powered By : XYZScripts.com