Header image

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev

8:26, marți, 5 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Pe la jumătatea veacului al XVI-lea, în Volnâia, nu departe de Poceaev, în ţinutul Orle, trăia o binecredincioasă stăpână de viţă nobilă, pe nume Ana Erofeevna Goiskaia. După sfârşitul bărbatului său, Vasile Bogdanovici Goiski, fost judecător în ţinut, ea va alege să trăiască până la moarte în văduvie.

În acele vremuri, prin ţinutul Volnâiei a trecut mitropolitul grec Neofit, care mergea, precum mulţi alţi ierarhi răsăriteni de pe atunci, după ajutor în împărăţia Moscovei pravoslavnice. În anul 1559, trecând şi pe la moşia văduvei Goiskaia, la rugăminţile fierbinţi ale acesteia, a rămas în casa ei o bună bucată de vreme, odihnindu-se după osteneala îndelungată a drumurilor sale.

Temătoarea de Dumnezeu femeie l-a primit cu bunăvoinţă în casa sa pe înaltul oaspete şi, după obiceiul rusesc, i-a arătat cea mai înaltă cinstire. Drept recunoştinţă pentru primirea sa, mitropolitul i-a dat la plecare ca blagoslovenie o veche icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Cel mai înainte de toţi vecii, pe care el o adusese tocmai de la Constantinopol. Purtase icoana până atunci cu sine ca pe un odor de mare preţ, însă Pronia lui Dumnezeu l-a îndemnat să o lase pe ea în Volnâia, ca binecuvântată moştenire.

Icoana dăruită Anei Goiskaia avea 33 de centimetri înălţime şi 27 lăţime, fiind pictată cu vopsele de ulei, în stil clasic bizantin, pe lemn de tei, având bătute pe spate (ca să nu se curbeze) două scândurele din stejar (despărţituri). Sfântul chip a fost acoperit mai întâi cu un strat subţire de argint, fiind îmbrăcat în el ca într-o cămaşă. Cu timpul însă, această îmbrăcăminte s-a degradat, ca şi cum ar fi fost împărţită în pătrăţele, drept pentru care în cele din urmă ea a fost schimbată din nou, fiind refăcută din perle mărunte.

Icoana o înfăţişează pe Maica Domnului încinsă, cu Pruncul Cel Preasfânt pe partea dreaptă. Pe partea stângă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine o pânză ce acoperă picioarele şi spatele dumnezeiescului Prunc. Domnul Iisus Hristos ţine mâna stângă pe umărul Maicii Sale, iar cu cea dreaptă binecuvintează. Preasfânta Fecioară are cinstita sa faţa aplecată spre capul Fiului, exprimând dragostea ei cea mare către El, cu afecţiune şi expresivitate unindu-şi chipul ei de mamă cu chipul Fiului.

Pe marginea acestei icoane sunt, de asemenea, şapte miniaturi înfăţişând gravuri de sfinţi. În dreapta sus, după cum glăsuieşte înscrisul, este zugrăvit proorocul Ilie; jos – Sfântul Mucenic Mina; în stânga sus – Sfântul întâiul Mucenic Ştefan; în partea de jos – Preacuviosul Avramie. În partea de jos a icoanei aflăm chipurile a trei sfinte: Sfânta Muceniţă Paraschevi, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina şi Muceniţa Irina Fecioara.

Darul facerii de minuni al sfintei icoane nu s-a arătat imediat. Multă vreme s-a aflat icoana în casa fericitei moşiere Goiskaia, însă abia după 30 de ani a început să se observe ieşind din ea o oarecare lumină neobişnuită. Aceasta se întâmpla prin 1597, tocmai în toiul Uniaţiei, ce fusese introdusă de soborul de la Bretsk din jurul anului 1596. Creştinii ortodocşi au văzut în această minune o osebită lucrare a Proniei lui Dumnezeu, care, în toiul celor mai amare ispite din partea Uniaţiei, a pregătit credincioşilor ortodocşi o mângâiere binefăcătoare, prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Slugile au anunţat-o mai întâi pe moşiera Goiski, că o lumină harică răzbate din icoana preasfinţitului Neofit, însă ea nu a vrut să ia aminte, până ce nu a văzut în vis icoana, scăldată într-o mare lumină. Necrezând nici visului, Ana Goiskaia nu a dat importanţă deplină acestui fapt, până ce nu a văzut aievea lumina răzbătând din icoană. După aceasta, ea a început să privească altfel icoana minunată. Cu osebită evlavie, a aşezat-o în locul cel mai cuviincios din casă şi a pus să ardă înaintea ei o candelă de veghe.

Nu a trecut însă multă vreme, că puterea harică ce răzbătea din icoană a început să izvorască primele minuni. Ana Goiskaia avea un frate bun, Filip Kozinski, care era orb din naştere. Crezând în puterea icoanei, moşiera l-a îndemnat să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei ei celei minunate, ca prin preaputernicele sale rugăciuni, să ceară de la Domnul vederea pentru fratele său. Şi, doar ce s-a rugat Filip cu credinţă înaintea icoanei celei dăruite de Dumnezeu, că în acelaşi ceas ochii lui s-au deschis, asemenea orbului celui din naştere din Evanghelie. El a început să vadă ca şi cum nu ar fi fost orb niciodată.

După câteva astfel de neîndoielnice minuni, le-au devenit tuturor limpezi lucrurile, iar Goiskaia s-a hotărât din acel ceas să nu mai ţină icoana în casa sa.

Pocaev

Adunându-se monahi, preoţi şi mulţime de drept-credincioşi în procesiune, cu cântări duhovniceşti au mutat-o pe ea în muntele Poceaevului şi au dat-o spre veşnică păstrare monahilor, care locuiau în peşteri. Atunci Goiskaia a făcut bogate danii, pentru cei care se aflau în peşterile de lângă vechea biserică a Adormirii Maicii Domnului de la Poceaev: ogoare, păşuni, şase familii de ţărani, dijma din toată roada strânsă din averea ei.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost aşezată mai întâi în această veche biserică. Minunata vindecare a lui Filip Kozinski şi sărbătoreasca strămutare a icoanei din casa Goiski către obştea Poceaevului au avut loc, se pare, chiar la începutul anului 1597, căci pe data de 1 februarie 1597 Ana Goiskaia alcătuia deja un înscris testamentar pentru ridicarea Mănăstirii Poceaev pe locul pustiei peşterilor, pentru a locui acolo toţi călugării buni, temători de Dumnezeu, de credinţă ortodoxă, supuşi Bisericii Răsăritului, şi doi cântăreţi bisericeşti. Ana Goiskaia va trece la Domnul în 1617, lăsându-şi averea sa nepotului său, Andrei, nobil de Beliski, ajuns mai apoi voievod al Sandomirskului.

În anii ce au urmat, s-a mărit numărul călugărilor, însă pentru mănăstire răsunase ceasul mulţimii necazurilor. Trecuseră deja 300 de ani de când Rusia se eliberase de sub jugul tătaro-mongol, însă năvălitorii tătari din Hoarda de Aur încă mai bântuiau prin pământurile Volâniei. Aceştia treceau prin foc şi sabie tot ce întâlneau în cale.

În anul 1607, una din aceste hoarde a năvălit şi în Mănăstirea Poceaev; în acea vreme, după cum grăieşte o tradiţie locală, un oarecare monah se afla pe munte, săvârşind rugăciunea. Tătarii l-au văzut şi au vrut să îl prindă pentru a-l lua în robie. Ei l-au atacat îndată, însă vazându-l că era bătrân, l-au lovit plini de răutate cu sabia, tăindu-i capul.

Monahul, care ar fi trebuit să moară în acel ceas, şi-a luat în mâini capul său tăiat şi l-a adus la mănăstire, aşezându-l înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – şi abia atunci şi-a dat duhul său Domnului, spre uimirea tuturor şi spre slava Preasfintei Fecioare, ce-şi alesese icoana sa de la Poceaev, arătându-şi puterea astfel prin ea.

2IMG_18351În acea vreme, la Poceaev era egumen plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul Cuvios Iov. Odată, pe când el se ruga în peştera sa înaintea minunatei icoane, o neobişnuită lumină a răzbătut dintr-o dată din ea şi vreme de mai bine de două ceasuri s-a reflectat din adânc către biserica din apropiere, spre marea mirare a ucenicului său, fericitul Dositei, învrednicit să fie martor la această minune neobişnuită.

Aceasta s-a întâmplat în jurul anului 1623, chiar în vremea când moştenitorul Anei Goiskaia, Andrei Firlei, începuse să prigonească Mănăstirea Poceaev. El se lepădase de Ortodoxie, trecând la protestanţi, făcându-se mărturisitor al eresului luteran, având un caracter dârz, plin de obrăznicie şi de lăcomie. Firlei nu putea deloc să se împace cu marea bogăţie pe care Ana Goiskaia o dăruise Mănăstirii Poceaev. Netemându-se de înfricoşătoarea judecată de dinaintea prestolului dumnezeiesc, la care va fi chemat de alcătuitoarea înscrisului testamentar, pentru încălcarea voinţei fondatoarei, Firlei, după moartea celei care lăsase testamentul, a confiscat toate averile şi a stricat testamentul, luând treptat manăstirii averea lăsată de Ana Goiskaia.

Pe data de 10 iunie 1623, el a trimis în mănăstire o ceată formată din slujitorii săi, cei mai nemiloşi luterani care, tâlhărind averea mănăstirii, au răpit şi icoana cea făcătoare de minuni. El credea că, dacă va lua icoana, monahii nu vor mai rămâne în acel loc. Aproape 20 de ani s-a aflat sfânta icoană în mâinile necredinciosului Firlei, trecută cu vederea şi dispreţuită. Însă monahii de la Poceaev nu au uitat de ea. Preacuviosul Iov, egumenul mănăstirii, s-a umplut de râvnă şi a mers pe la scaunele de judecată din Kremeniţki şi Luşk, făcând multe cereri şi plângeri.

Dumnezeu a binevoit ca în anul 1641, icoana să vină acasă, în mănăstirea Sfântului Iov. Iată cum s-a întâmplat: necredinciosul Andrei a dat o masă mare la palatul său, chemând mulţi musafiri şi făcându-le ospăţ bogat.

Cuprins de o veselie drăcească, el nu ştia ce să facă mai mult spre înjosirea credinţei ortodoxe. A îmbrăcat-o atunci pe soţia lui în veşminte preoţeşti şi a pus în mâinile ei Sfântul Potir pe care îl răpise tot din Mănăstirea Poceaev, iar eretica aducea hule, batjocorind icoana Maicii Domnului, ca să îi distreze pe oameni prin acest spectacol nelegiuit.

Preacurata nu a îngăduit însă astfel de hule la adresa icoanei sale, şi abia a început nelegiuirea, că soţia lui Firlei a şi fost cuprinsă de un diavol sălbatic, ce o muncea pe ea. Acesta l-a tulburat mult şi pe Firlei însuşi, scuturarea diavolească continuând până când icoana a fost întoarsă mănăstirii. Din acea vreme, icoana nu a mai părăsit muntele Poceaevului, slăvindu-se cu minuni şi cumulte semne, spre slava mănăstirii şi spre mântuirea tuturor celor care cu credinţă sosesc aici.

Din minunile icoanei Maicii Domnului

Pe data de 2 noiembrie 1661, moşierul Ivan Lobos mărturiseşte în testamentul său din Kremeniţki că „suferind el nu puţină vreme, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, de-o grea boală, după o făgăduinţă a mers la slujbă la Mănăstirea Poceaev şi aici, la icoana făcătoare de minuni, la Urma Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi la moaştele fericitului Iov. În urma rugăciunilor şi atingerii de aceste sfinţenii, s-a învrednicit de osebită milă şi de înzdrăvenire…” (Preslavnaia Gora Poceavskaia, p. 11, „Potlivnoie testament Lobos”, arhivele Lavrei Poceaevului, nr. 3/50”)

În anul 1664, prin mijlocirea Maicii Domnului, a avut loc minunata înviere a fiului moşierului Ivan Jabokritki din Pereveredov. Nu cu mult timp înainte de aceasta, în acelaşi an, Simeon primise vindecare la Mănăstirea Poceaev de o albeaţă la ochiul stâng, după ce s-a spălat cu agheasmă de la Urma Maicii Domnului. Nu a trecut mult timp însă, că el din nou s-a îmbolnăvit grav şi a murit. Părinţii, plini de amărăciune, plângeau neîmpăcaţi această pierdere şi îi pregăteau trupul de îngropăciune. Cuviincioasa bunică a celui ce murise se ruga cu lacrimi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Fecioară Preacurată, prin icoana ta de la Poceaev, ţi-l închin pe nepotul meu ţie, numai să arăţi îndurarea ta asupra lui; ia aminte la lacrimile părinţilor lui şi îl învie pe el!”

Copilul a zăcut mort de noaptea până a doua zi, iar la prânz deodată a întins mâinile şi a grăit către mama sa, cerându-i să mănânce şi să bea; şi îndată s-a ridicat de pe patul de moarte plin de voie bună, spre slava lui Dumnezeu şi mângâierea părinţilor.

Nu mai puţin vestită, o altă minune s-a întâmplat în luna decembrie a anului 1664, când, cu ajutorul Maicii Domnului, a primit tămăduire un oarecare om, pe nume Vasile, din Ialovici, care suferea de paralizie generală; până la minunată vindecare el nu vedea nimic şi nu putea să se mişte.

În anul 1665, prin puterea cea mare a Maicii Domnului, s-a săvârşit încă o minunată înviere a unui om, pe nume Vasile Skarpitka, din satul Pelici, care se afla în apropiere de Lungno. El a adormit spre seară, în sâmbăta lăsatului de sec de brânză, însă către cină l-au aflat mort. Văduva cea nemângâiată, plină de întristare, îl plângea pe bărbatul ei repausat, care era singurul întreţinător al familiei.

La priveghi se adunaseră mulţi vecini care, mângâind-o, îi vorbeau ei despre marea îndurare a Maicii Domnului, arătată la Muntele Poceaevului, încredinţând-o că Maica Domnului nu o va lăsa pe ea. Atunci nefericita s-a rugat cu lacrimi: „Preacurată Fecioară, care faci minuni prin icoana ta de la Poceaev, ia aminte la singurătatea mea plină de amar, în care m-a lăsat bărbatul meu alături de copii!” Cel adormit a fost spălat şi pregătit de înmormântare, iar a doua zi au chemat preotul pentru îngropăciunea lui.

Dintr-o dată, mortul s-a ridicat şi a cerut să bea şi să mănânce. Apoi el a povestit că, pe când dormea, l-au luat pe el doi tineri şi l-au dus către un palat, pe un munte înalt, înconjurat de o nespusă strălucire, „iar eu – a spus el – cu bucurie eram aproape gata să intru în palat, când deodată au apărut doi bătrâni şi mi-au poruncit să mă întorc înapoi. Atunci tinerii m-au luat de acolo şi mi-au arătat pe un munte o mare biserică şi mi-au spus să merg în ea şi să mă rog; apoi m-au împins pe mine într-o groapă şi m-am trezit aşa cum mă vedeţi”.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com