Header image

În cea de-a patra zi din prima săptămână a Postului Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a citit Canonul Sf. Andrei Criteanul

În joia din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană din Capitală au răsunat din nou clopotele, chemând creștinii la rugăciunea pocăinței.

În această ultimă zi de citire a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și slujitorii Catedralei în cadrul Slujbei Pavecerniţei Mari, numeroși creștini au venit, să pună început bun de schimbare a vieții, în primăvara sufletului – Postul Mare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este în primul rând o cântare de pocăinţă care ne prezintă foarte multe exemple de oameni care şi-au recunoscut păcatele, s-au căit şi s-au întors la Dumnezeu. Deşi sunt aproape 1300 de ani de când a fost alcătuită această cântare de pocăinţă a Sfântului Andrei Criteanul îşi păstrează și astăzi, frumuseţea şi actualitatea.

Bogăţia şi profunzimea canonului reprezintă pentru credincioşi un îndemn la pocăinţă şi la meditaţie biblică. În special, sunt evocate numeroase personalităţi ale Vechiului Testament care I-au slujit lui Dumnezeu cu mult devotament; astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori ca Avraam, să fie răbdători ca Iov, să fie ostenitori ca Iacob pentru împlinirea cererilor pe care le au, să fie postitori asemenea lui Moise.

Sursa: http://mitropolia.md/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com