Liniștea sinelui

Privesc în sufletul meu, lumea,
Ca pe un copilaș urcând spre Dumnezeu.

Mă regăsesc în lacrimi, versuri, tăceri, victorii,
Mă cert izolându-mă de priveliștile întunericului.

Reiau clipele spiritului meu, învățând viețile aproapelui,
Sparg clișee tămăduind strigătele din jur.

Suntem o simțire, o chemare și o lucrare,
În leagănul divinității atotputernice.

Iubesc, deci exist!
Trăiesc, deci iubesc!

Aerul înmiresmat de trilul privighetorii
Mă binecuvântează cu liniștea sinelui…

Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu