"Maaloula - este rana lui Hristos" - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

„Maaloula – este rana lui Hristos”

15:40, sâmbătă, 14 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , ,

Timp de aproape o săptămână toată lumea este cu ochii pe ceea ce se întâmplă în Maaloula – pe pământul creștin, unde astăzi creştinii suferă pentru credința – la fel ca și în restul Siriei.

„Radicalii ne forțează să ne convertim la Islam!”

Creștinii care au fugit din Maaloula în Damasc, relatează despre  mujahedinii care intrând în oraş, sub amenințarea armelor, numindu-i pe localnici  „cruciați”  i-au forțat să se convertească la islam.

Orașul Maalula este situat la 55 kilometri la nord de Damasc,  şi este cunoscut pentru sfinţeniile sale creștine. Fiind unul dintre cele mai vechi locuri ale crestinilor, orasul a fost inclus în lista principalelor obiecte turistice din Siria. Cu toate acestea, Maalula este cea mai mare localitate din lume, ai căror locuitori vorbesc în limba aramaică, pe care în viața Sa pământească, a vorbit-o Iisus Hristos. Orasul are circa 4.500 de locuitori – majoritatea catolici, dar locuiesc aici și copii ai Bisericii Ortodoxe Antiohiene. În Maaloula este situată renumita în întreaga lume mănăstirea ortodoxă Sf. Tecla.

133797.pNimicirea crucilor și constrângerea la Islam

Într-un interviu pentru portalul creştin «Calam1», Adnan Nasralla (62 de ani) , a declarat că miercuri dimineață el a auzit acea explozie care a distrus arca de la poarta cetății.

„După aceea, am văzut oameni în bandaje, pe care era scris” an-Nusra” – spune Adnan, menţionând că soldații au împuşcat înspre crucile ce se ridicau deasupra bisericilor și mănăstirilor. Nasralla, de asemenea, a asistat la un caz când mujahedinii amininţând cu un pistol pe unul dintre vecinii săi, îşi băteau joc de el îndemnându-l să declare că se converteşte la islam.”

Otrava ostilităţii

Potrivit lui Adnan, principala tragedie a oraşului Maaloula este poziţia populației musulmane faţă de aceste evenimente.

„Femeile au ieșit pe balcon, strigând salutări mujahedinilor, ele fiind însoţite de  copiii lor. Atunci am şi înţeles că prietenia noastră era una superficială, „- spune el, dar Antoanet, sora lui, este împotriva generalizări făcută de fratele său: „Aceştea sunt toți refugiații din Harasta şi Doma, pe care i-am primit în orașul nostru. Ei au semănat otrava ostilităţii în rândul populației locale – mai ales în mediul tineretului „.

Altă locuitoare a orașului – Rasha – a relatat că logodnicul ei Atif, care a luptat în rândurile celor ce au apărat Maaloula de militanți, a fost răpit de  „opoziționişti.”

133798.pSâmbătă, după ce a aflat din știrile din Damasc despre Maaloula, mireasa şi-a apelat logodnicul la telefonul mobil. „Mi-a răspuns unul dintre ei, – spune fata – cu cuvintele: „Salutare, Rasha .. Eu sunt din Armata Siriană Liberă! ” Eu l-am întrebat: „Unde e Atif?” Apoi el mi-a zis”: Noi l-am ucis. ” Rush a adăugat că le-a oferit bani pentru a-l răscumpăra pe iubitul ei, dar interlocuitorul ei i-a răspus: „Noi nu glumim – l-am omorât! I-am cerut să să se convertească la islam – dar el a refuzat”. După aceea, ea a luat legătura cu structurile de stat, unde a aflat că Atif a fost răpit cu alți luptători, și că „sunt încă în viață.” Tânărul a fost unul din cei șase răpiți a căror soartă nu este cunoscută.

În același timp, sursa serviciilor de securitate siriene a declarat pentru France-presse că în Maaloula până în prezent nu se opresc luptele. Aceasta în pofida faptului că grupul armat „Djabhat Tahrir al-Kalamun”, format din mai multe regimente, a declarat marți că este gata să plece din oraș – cu condiția că nu vor intra  în el forțele guvernamentale.

Ce se va întâmplă atunci când statul va slăbi?

La 7 septembrie locuitorii oraşului  Maaloula au trimis o scrisoare către Congresul SUA, informând despre crimele care au loc într-unul dintre cele mai vechi orașe creștine din lume.

„…teroriști și criminali … au atacat orașul, încălcând securitatea caselor, a mănăstirilor și bisericilor, profanând icoane, cerând ca oameni să-şi părăsească credința și să treacă la islam.

Acest lucru se întâmplă acum, când statul este încă puternic. Dar ce se va întâmpla atunci când el va slăbi, când forţele aeriene a SUA vor bombarda Siria?

Este cunoscut faptul că de la începutul acestui război sângeros în Siria au fost distruse deja mai mult de 30 de biserici: 10 la Homs, 7 – în provincia Alep, 5 – din Damasc, 5 – în provincia Deir ez-Zor, 3 – în Latakia , 2 – în Idlib și una – în Raqqa.

Care este viitorul creștinismului în țara, unde au trăit primii creștini? Ce se va întâmpla mâine cu Biserica din Antiohia?

Bătălia pentru Maaloula continuă.

133799.p

P.S.În imagine femeie creștină legată de un stâlp. La picioarele ei inscripția: „Cine nu o va scuipa, nu are onoare.” Fotografie făcută în regiunea Alepo, „eliberată” de armata sirienă liberă.

traducere pentru ortodox.md

sursa www.pravoslavie.ru

Contact Form Powered By : XYZScripts.com