Maica Domnului, liniștește casa noastră... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Maica Domnului, liniștește casa noastră…

În casele unora, după cum vine la urechea noastră, este mare tulburare. Nu se împacă soțul cu soția, nu se iubesc frații; se bat, se judecă, se ceartă și este mare neorânduială.

Și atunci, văzând biata mamă atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist al Maicii Domnului, îngenunchează undeva singur într-o cameră și începe a se ruga: „Maica Domnului, liniștește casa noastră, liniștește pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalți și dă-le înțelegere, dragoste și alinare!

Si așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.

Din Ne vorbește Părintele Cleopa 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț,  2010, p. 95

Contact Form Powered By : XYZScripts.com