Header image

Manfred Spitzer – Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri

22:52, miercuri, 1 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Profesorul Manfred Spitzer, neurolog şi director medical al Spitalului Universitar Psihiatric din Ulm, Germania, a avut parte de o atenţie sporită din partea presei datorită cărţii sale extrem de bine vândute Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri (Digitale Demenz. Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen) şi opiniilor sale tranşante.

Referindu-se la numeroase descoperiri din domeniul neurologiei şi adăugând noi descoperiri, Manfred Spitzer aduce, în cartea sa, noi argumente – în sprijinul cercetărilor anterioare ale specialiştilor cu renume din domeniu – pentru faptul că utilizarea prea frecventă a internetului poate tâmpi oamenii. În ciuda atacurilor răutăcioase ale presei la adresa sa, el nu a denigrat în nici un rând pe utilizatorii tineri şi adulţi ai internetului. Dimpotrivă, pentru a-şi face înţeleasă poziţia, el a declarat: ,,Eu nu spun că este vorba de o boală, ci afirm: acolo unde există rezultate, există de asemenea riscuri şi efecte secundare”[1]. Însă, Spitzer nu doar avertizează, ci şi arată ce pot face părinţii, profesorii şi politicienii pentru a proteja tineretul.

Nu este un lucru nou că privitul la televizor din fragedă pruncie şi frecvent, orele petrecute cu jocuri la calculator şi cu jocuri video violente, apelurile telefonice şi trimiterea de mesaje pe telefon continue, împrăştierea necugetată a sentimentelor, gândurilor şi imaginilor personale pe reţele de socializare pot avea o influenţă negativă asupra sentimentelor, gândurilor, comportamentului şi contactelor sociale ale copiilor şi adolescenţilor. Deja de două decenii, oameni de ştiinţă serioşi din domeniul media şi educatori responsabili, judecători care se ocupă de adolescenţi sau părinţi greu încercaţi ai adolescenţilor dependenţi de internet au atras atenţia asupra efectelor adverse ale utilizării excesive a mediei digitale. În noua sa carte, neurobiologul Manfred Spitzer a adunat dovezi ştiinţifice uşor de înţeles cu privire la acest subiect, şi le-a suplimentat cu câteva cercetări mai recente din domeniul neurofiziologiei. De asemenea, el a tras un semnal de alarmă prin avertismentul său că utilizarea prea frecventă a mediei digitale ne transformă în nebuni pe noi şi pe copiii noştri.

De la media digitală la demenţă digitală

La începutul cărţii sale, Manfred Spitzer îl citează pe editorul american şi specialistul în internet Nicholas Carr, care a descris astfel experienţa sa negativă cu internetul: ,,Ceea ce pare să facă internetul este că îmi diminuează capacitatea de concentrare şi contemplaţie. Fie că sunt online sau nu, mintea mea aşteaptă acum să primească informaţia în modul în care o răspândeşte internetul: într-un curent de particule care se mişcă cu repeziciune. (…) Când menţionez prietenilor mei problemele pe care le am cu cititul, mulţi spun că suferă de tulburări similare. Cu cât foloseşti mai mult internetul, cu atât mai mult trebuie să lupţi pentru a sta concentrat asupra unor părţi mai mari de text”.

În urmă cu 5 ani, medicii din Coreea de Sud, o ţară industrială foarte avansată, care are probabil cea mai mare acoperire digitală din lume, au descoperit la tinerii lor adulţi nu numai fenomene similare cu cele pe care le-au descris intelectualii adulţi din Statele Unite ale Americii, ci au descoperit totodată tulburări de memorie şi atenţie, devastare emoţională şi tâmpire, ca şi probleme cu cititul. Deoarece aceste persoane au recunoscut că folosesc intens computerele şi internetul, medicii au stabilit o relaţie cauzală şi au numit gama de simptome ,,demenţă digitală”.

Potrivit lui Spitzer, media digitală – adică, computere, smartphone-uri, console de jocuri şi televizoare – nu numai că ne schimbă vieţile, ci ne înnebuneşte la propriu pe noi şi copiii noştri, promovând un proces de ,,declin mintal” (demenţă). El descrie în cartea sa aceste procese neurologice şi arată cum structura ,,sistemului de prelucrare a informaţiei” numit creier se adaptează la nevoile în schimbare, cum subcontractarea gândurilor unui soi de maşinărie vatămă creierul şi cum acest organ dinamic moare când lipseşte exersarea sau alimentarea cu informaţie.

Manfred Spitzer

La sfârşitul lunii octombrie 2011, peste 1.000 specialişti în internet au participat la un sondaj american online. Când au fost întrebaţi ce impact va avea această lume digitală pe termen lung, jumătate din ei au făcut următoarea afirmaţie pesimistă cu privire la viitorul internetului şi impactul său asupra capacităţilor mintale ale generaţiei viitoare:

,,În 2020, creierele adolescenţilor şi tinerilor adulţi multi-tasking (care fac simultan activităţi diferite) vor fi ‘legate la reţea’ în mod diferit faţă de creierele oamenilor de peste 35 ani, şi acest lucru va avea consecinţe neplăcute şi triste. Ei vor putea cu greu să-şi amintească orice; îşi vor risipi cea mai mare parte a energiei pe schimbul de mesaje sociale scurte sau pe distracţie şi abatere de la un angajament cu adevărat profund faţă de oameni şi cunoaştere. Ei nu vor avea capacitatea fundamentală de a gândi, nici de a interacţiona faţă către faţă cu oamenii din jurul lor. În schimb, ei vor depinde de internet şi de dispozitivele mobile într-un mod extrem de nesănătos pentru a putea lucra într-o oarecare măsură. În esenţă, schimbările în comportament şi gândire în rândul tinerilor vor avea în general consecinţe negative”. Minunata lume nouă a computerelor !

Folosirea dispozitivelor digitale de la copilaş la adolescent

Raportul Anual al comisarului guvernului federal german cu privire la droguri din 22 mai 2012 afirmă că, în Germania, circa 250.000 persoane cu vârste cuprinse între 14-24 ani sunt dependente de internet şi 1,4 milioane sunt considerate utilizatori de internet cu probleme. Într-o perioadă de doar 5 ani, numărul celor dependenţi de jocuri a crescut de 3 ori. Au fost afectaţi în special tinerii bărbaţi şomeri. Manfred Spitzer afirmă că tinerii germani petrec de 2 ori mai mult timp utilizând dispozitive digitale decât pentru învăţat. Dar nu numai tinerii sunt dependenţi de dispozitive digitale. Rezultatul unui sondaj efectuat în 2007, cu 729 mame, a dezvăluit că, la acea vreme, ,,13% din copiii sub un an, 20% din cei de un an, 60% din cei de 2 ani şi 89% din cei de 3 ani aveau voie să se uite la televizor”. Rezultatul cercetării proprii a lui Spitzer este de asemenea greu de crezut: În Germania, ,,800.000 copii de vârstă preşcolară urmăresc televizorul la orele 22, la orele 23 sunt încă 200.000, şi chiar la miezul nopţii 50.000 copii sub 6 ani încă se uită la televizor”. Copiii doar copiau ceea ce le arătaseră părinţii lor, spune Spitzer.

Un ecran de televizor nu este nici o dădacă bună, nici un profesor bun

Manfred Spitzer atrage atenţia şi asupra faptului că ,,dispozitivele digitale sunt dăunătoare pentru învăţat şi, prin urmare, pentru dezvoltarea mintală a copiilor”. Multe studii ştiinţifice arată că cei mici sunt stânjeniţi în mod activ în procesul învăţării de Baby TV şi DVD-urile Baby Einstein. Potrivit unui studiu american pe scară largă din 2007, ,,copiii mici care se uită la Baby TV sau DVD-urile Baby ştiu mai puţine cuvinte, iar dezvoltarea abilităţilor lor de limbaj este întârziată. (…) Însă dacă un părinte le citeşte zilnic, se obţine un efect pozitiv asupra dezvoltării limbajului. Chiar istorisirea zilnică de poveşti a avut un efect pozitiv semnificativ”.

În ciuda acestui fapt, industria televiziunii a găsit o nouă ţintă de audienţă în ţara noastră în ultimii ani: Baby TV, o ,,industrie de 500 milioane dolari”. Nu este de mirare că, potrivit Raportului Medical al companiei germane de asigurări de sănătate BarmerGEK pe anul 2012, care s-a concentrat pe sănătatea copiilor, 1,1 milioane copii din Germania sub 14 ani – adică, aproape 10% – au fost diagnosticaţi cu tulburări de dezvoltare a vorbirii şi capacităţilor limbajului. La aceşti copii este afectat tiparul normal de dobândire a limbajului în stadiile timpurii de dezvoltare, deşi nu există dovezi clare de vătămare organică gravă drept cauză a anomaliilor. Cei mai mulţi copii sunt afectaţi la vârsta de 5-6 ani: aproape 38% dintre băieţi şi 30% dintre fete[2].

Dar Baby TV nu numai că împiedică dezvoltarea mintală şi a limbajului, ci şi predispune la obezitate. Aşadar, părinţii ar trebui să nu mai permită corporaţiilor internaţionale să-i convingă să urmărească emisiuni de televiziune şi DVD-uri, despre care spun că au efecte pozitive asupra copiilor lor.

Vizionarea de emisiuni tv din fragedă pruncie, efectuarea de mai multe activităţi simultan şi tulburările de atenţie

După decenii de cercetare cu privire la internet, omul de ştiinţă din domeniul calculatoarelor şi pionierul reţelei World Wide Web, David Gelernter, a susţinut că ,,creierele copiilor au nevoie de odihnă”[3]. În 2004, pediatrul american Dimitri Christakis şi colegii săi arătau deja că ,,vizionarea tv la o vârstă fragedă are drept consecinţă o incidenţă crescută a bolii deficitului de atenţie (adică, pierderea auto-controlului) la vârstă şcolară”. Un studiu publicat în revista Pediatria în toamna anului 2011 a confirmat această corelaţie. Manfred Spitzer socoteşte că este ruşinos faptul că abia în 2011 comunitatea ştiinţifică a reuşit să confirme ceea ce părinţii şi bunicii au ştiut de la început: că, după ce se uită ore în şir la canalul de desene animate – de pildă duminică dimineaţa –, copiii nu mai erau buni de nimic din cauză că deveniseră ,,vlăguiţi”.

Potrivit lui Spitzer, ,,multitasking” – a face activităţi diferite în acelaşi timp sau folosirea simultană a mai multor dispozitive digitale şi o abordare corelată a mai multor sarcini simultan – conduce la o atenţie defectuoasă şi la cultivarea activă a superficialităţii şi ineficienţei. Un adolescent de 15 ani care este ,,multitasking” îşi descrie viaţa precum urmează: ,,Prin mesaje de telefon mobil (SMS) vorbesc tot timpul cu oameni, în timp ce îmi verific e-mailurile, făcându-mi temele pentru acasă sau jucând jocuri pe calculator în timp ce vorbesc la telefon” …

Insomnie, depresie, dependenţă şi consecinţe fizice

Digitalizarea lumii noastre nu are numai diverse efecte vătămătoare asupra minţii, ci şi asupra trupului, afirmă Spitzer. El prezintă o serie de studii care arată că insomnia, depresia şi dependenţa sunt consecinţele extrem de periculoase ale folosirii dispozitivelor digitale ,,al căror impact asupra dezvoltării sănătăţii generale a tinerei generaţii de astăzi cu greu poate fi supraapreciat”.

O consecinţă fizică a comportamentului dependent – precum au arătat date recente oferite de cercetările în domeniul creierului – este că tinerii sunt supraponderali. ,,Izolarea socială şi anxietatea sunt efecte secundare comune”, spune Spitzer, ,,se dezvoltă o spirală descendentă la capătul căreia nu se află doar depresie şi izolare socială, ci şi multe boli fizice care ating sistemul cardio-vascular, sistemul muscular şi scheletic (lipsa de mişcare, poziţia incorectă) până la demenţă”. De vreme ce copiii şi adolescenţii ,,din această ţară îşi petrec cea mai mare parte a timpului utilizând dispozitive digitale, trebuie să ne îngrijorăm cu privire la vătămarea mintală şi fizică previzibilăpe termen lung”.

Computere şi internet în sala de clasă

Însă, părinţii sunt convinşi de industria computerelor şi neîncetatele sale reclame pe care cheltuieşte sume uriaşe să cumpere copiilor lor un laptop – ,,Un laptop pentru fiecare elev” sau ,,Laptop în loc de ghiozdan” – pentru că li se spune că acesta îmbunătăţeşte performanţa şcolară a elevilor. Cu toate acestea, opusul este adevărat şi aceasta s-a ştiut de fapt de multă vreme. Tehnologia modernă a informaţiei, afirmă Spitzer, ,,conduce la o gândire mai superficială, distrage atenţia şi are efecte secundare nedorite, care variază de la simple boli la pornografie pentru copii şi violenţă”. Alţi oameni de ştiinţă serioşi văd lucrurile în acelaşi fel.

Printre altele, Spitzer citează o declaraţie a fostului ,,guru al internetului” american Clifford Stoll, care în 1995 compara deja computerele în şcoală cu filmele prezentate odinioară în şcoli: ,,Le iubeam pentru că nu trebuia să gândim timp de o oră. Profesorii le iubeau pentru că nu trebuia să predea timp de o oră, şi părinţii le iubeau pentru că arătau că şcoala lor era la un nivel înalt din punct de vedere tehnic. Dar noi nu învăţam nimic (din ele)”. Patru ani mai târziu, Clifford Stoll şi-a explicat punctul de vedere în mult-aclamata sa carte Eretic de înaltă tehnologie. De ce computerele nu aparţin sălii de clasă şi alte reflecţii ale unui opozant al computerelor (High Tech Heretic. Why Computers Don’t Belong in the Classroom and Other Reflections by a Computer Contrarian).

Spitzer îl menţionează şi pe fostul preşedinte al Asociaţiei Americane de Cercetare Educaţională şi profesor de educaţie la Universitatea Stanford, Larry Cuban. Cartea lui Cuban este intitulată sugestiv: Prea lăudate şi prea puţin folosite (Oversold and Underused), având subtitlul Computerele în sala de clasă, Cuban declarând: ,,Aceia care pledează pentru asigurarea de dispozitive digitale în şcoli, finanţată din banii publici, trebuie să ofere mai întâi dovezi ale efectelor pozitive” ale acestora.

Educaţia este cel mai important factor pentru sănătatea unei persoane. Mai mult, temelia pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii este pusă în copilărie. De aceea, şcolile ar trebui să asigure o bună educaţie şi să investească în profesori buni, nu în ore cu laptopul, deoarece educaţia necesită oameni cu care poate fi stabilită o relaţie interumană, extrem de necesară unei dezvoltări armonioase a creierului.

Ce este valabil pentru şcoli, se aplică şi grădiniţelor. Computerele şi internetul nu au ce căuta nici în şcoli, nici în grădiniţe. ,,Aceia care vor ca copiii lor să devină matematicieni sau specialişti în tehnologia informaţiei”, afirmă Spitzer, ,,trebuie să se îngrijească mai degrabă de jocuri pentru degete decât de laptop-uri în grădiniţe. Şi oricine ia în serios limbajul scris ar trebui să pledeze pentru mai multe creioane, în loc de tastaturi”.

Iscusinţa de a folosi dispozitivele digitale, la fel de semnificativă ca abilitatea în ce priveşte alcoolul

Întrebat de un jurnalist cum să devină priceput în ce priveşte dispozitivele digitale, Manfred Spitzer face o comparaţie cu alcoolul: ,,Nu prin practică, ci prin abstinenţa cea mai lungă cu putinţă dobândeşti cea mai sănătoasă cale de a trata această chestiune. (…) Ambele dau dependenţă şi noi nu avem nevoie de ea”[4].

Spitzer crede că sloganul ,,instruirea media” – adică, iscusinţa de a folosi dispozitivele digitale la diferite niveluri – sugerează mai ales părinţilor nesiguri, din medii sociale defavorizate, că ,,ei ar face ceva bun dacă ar investi puţinii lor bani în hardware şi software care se învecheşte rapid”. Ei cred că dacă îşi pun copilul în faţa unui computer de la o vârstă fragedă, copiii nu vor avea de îndurat soarta grea de muncitor a părinţilor lor. Aceşti părinţi nu ştiu ,,că noul computer de acasă va vătăma dezvoltarea copilului la şcoală, lucru care înseamnă atât de mult pentru ei”.

Jocurile digitale afectează performanţa şcolară, contactele sociale şi relaţia cu părinţii şi prietenii

Dacă copiii şi tinerii îşi petrec timpul în mod frecvent cu jocuri video pe console sau cu jucatul de roluri[5] online, acest lucru va conduce fără îndoială la performanţă şcolară mai scăzută din simplul motiv că elevilor le rămâne mult mai puţin timp pentru a face temele pentru acasă sau a recapitula materia de la şcoală în după-amieze sau la sfârşit de săptămână. ,,Copiii care joacă jocuri video petrec cu 30% mai puţin timp citind şi cu 34% mai puţin timp făcându-şi temele pentru acasă, comparativ cu copiii care nu joacă jocuri de computer”. Cei mai afectaţi sunt băieţii. Spitzer socoteşte că abilităţile lor intelectuale sunt ameninţate grav de jocurile video şi de calculator.

Criminalistul Christian Pfeiffer puncta deja acest pericol în 2004, după 2 ani de la masacrul de la şcoala din Erfurt[6]. El vorbea despre ,,neluarea aminte la media digitală” şi avertiza: ,,Unul din trei băieţi era în pericolul de a cădea ‘în capcana televizorului, internetului şi jocurilor video’”[7]. Trei ani mai târziu, el vorbea chiar de ,,generaţia pierdută a bărbaţilor tineri”.

Băieţii sunt extrem de vulnerabili pentru că ei joacă tot mai mult jocuri cu vânători şi ucigaşi, ale căror efecte sunt bine cunoscute, precum violenţa sporită, apatia faţă de violenţa reală, izolarea socială şi pericolul dependenţei[8]. După uciderea în masă din Norvegia[9], psihologul militar american Dave Grossman a numit aceste jocuri cu ucigaşi ,,simulatoare de ucidere în masă”[10]. Norvegianul înarmat a recunoscut că s-a antrenat pentru acest masacru plănuit vreme de un an de zile, cu ajutorul jocurilor cu ucigaşi.

Manfred Spitzer afirmă că, spre deosebire de băieţi, fetele petrec ,,considerabil mai puţin timp decât băieţii jucând jocuri video, şi ele sunt mai puţin înclinate către a juca jocuri violente, şi îşi neglijează temele de acasă din cauza jocurilor numai pe jumătate din cât o fac băieţii”.

Acest comportament diferit în timpul liber se reflectă în faptul că fetele obţin rezultate şcolare mai bune decât băieţii de ceva vreme. În ce-i priveşte mai ales pe tinerii bărbaţi şomeri din medii sociale sărace, care petrec cel mai mare număr de ore din punct de vedere statistic expuşi la dispozitive digitale şi prin urmare se confruntă cu pericolul dependenţei, media ,,nu compensează, precum pretinde adesea, ci mai degrabă întăreşte inegalităţile existente şi are mai degrabă efecte anti-sociale decât sociale”[11]. De aceea, psihiatrul Manfred Spitzer cere: ,,Societatea ar trebuie să reflecteze cât mai urgent la acest fenomen, pentru că nu a învăţat încă să trateze problemele care decurg din acesta, pe care studiile din domeniul neuroştiinţei le-au adunat de multă vreme”[12].

Jocurile digitale au chiar efecte problematice suplimentare faţă de cele menţionate anterior. Studii experimentale şi studii pe termen lung privitoare la dezvoltarea personalităţii demonstrează că utilizarea crescută a dispozitivelor cu ecran vatămă empatia şi abilităţile sociale ale copiilor şi tinerilor şi schimbă calitatea relaţiilor cu familia şi prietenii: ataşamentul faţă de părinţi se diminuează şi relaţia cu colegii şi prietenii este afectată.

Reţele sociale: Facebook în loc de ‘faţă în faţă’

Din această tratare a efectelor dispozitivelor digitale nu pot lipsi efectele secundare ale reţelelor de socializare, pe care părinţii şi educatorii ar trebui să le cunoască şi să se gândească la ele. Concluzia lui Spitzer de la sfârşitul capitolului ,,Reţele sociale: Facebook în loc de ’faţă în faţă’” trebuie citată aici pe larg datorită clarităţii sale:

,,Internetul este plin de contacte sociale nereuşite care variază de la a pretinde a fi altă persoană la a înşela şi până la infracţiune gravă. Nu există nimic altceva decât minciuni, intimidare, jefuire, campanii agresive, hărţuire şi defăimare într-un grad inimaginabil ! Cine se miră că reţelele de socializare conduc în primul rând la singurătate şi depresie printre tinerii utilizatori ?

Lipsa auto-controlului, singurătatea şi depresia sunt principalii factori de stres ai societăţii moderne. Ei cauzează moartea celulelor nervoase şi pe termen lung facilitează dezvoltarea demenţei. Înlocuirea contactelor reale cu oamenii cu reţelele online poate fi corelată cu o reducere pe termen lung a creierului social al copiilor noştri. Pe termen lung există riscul că Facebook & co. vor conduce la micşorarea întregului nostru creier social. Văzut în această lumină, este extrem de tulburător că aproximativ 1 miliard de oameni sunt astăzi utilizatori de Facebook”.

Utilizarea dispozitivelor digitale acasă trebuie redusă la minimum

În ultimul capitol al cărţii sale, ,,Ce trebuie făcut ?”, Manfred Spitzer subliniază din nou – precum în capitolele anterioare – că dispozitivele digitale fac parte din cultura noastră, sporesc productivitatea noastră, ne simplifică vieţile şi sunt un mare factor de divertisment. Prin urmare, dezbaterea nu este despre a lupta împotriva lor sau chiar a le desfiinţa. Dar din cauza impactului grav pe care îl au mai ales asupra tinerei generaţii, el sfătuieşte părinţii să reducă utilizarea mediei digitale la minimum: ,,Evitaţi dispozitivele digitale. Ele îl fac în realitate pe utilizatorul lor, precum s-a arătat de multe ori, obez, prost, agresiv, singuratic, bolnav şi nefericit. Limitaţi doza pentru copii, pentru că acesta este singurul lucru pentru care există dovezi că are un efect pozitiv. Fiecare zi pe care a petrecut-o un copil fără dispozitive digitale este un timp câştigat”. El adaugă: ,,Acest lucru este valabil pentru întreaga noastră societate: nu avem nimic altceva decât minţile generaţiei următoare când vine vorba de prosperitatea noastră şi păstrarea culturii noastre. Haideţi să împiedicăm risipirea lor sistematică !”

Cu lumea internetului, fondatorii reţelelor de socializare ca şi creatorii de jocuri au reuşit să ofere copiilor noştri posibilitatea de a se izola ei înşişi de accesul parental şi de a câştiga o trăsătură distinctivă comparativ cu adulţii, un spaţiu pe care ei îl modelează potrivit propriilor reguli. Deoarece acest spaţiu, această lume a internetului este potenţial periculoasă pentru dezvoltarea mintală, spirituală şi fizică a copiilor, părinţii şi educatorii ar trebui s-o înţeleagă pentru ca ei să fie egali cu copiii în dezbaterea despre ea. Şi ei ar trebui – pentru că este greu de interzis orice adolescenţilor de astăzi şi fiindcă astăzi este necesar ca ei să ştie să utilizeze computerul pregătindu-se astfel pentru viitoarea profesie – să încerce să introducă copiii în lumea internetului în mod constructiv şi mai mult sau mai puţin controlat în funcţie de vârsta lor. În ce priveşte utilizarea reţelelor de socializare, băieţii şi fetele ar trebui informaţi despre faptul că dacă ei dezvăluie lumii chiar cel mai neînsemnat dintre sentimentele lor şi fiecare parte a trupurilor lor, ei vor deveni mărfuri. Ei sunt mărfuri vândute internetului cu care compania poate face profituri uriaşe. Şi nu asta vrem să fie tinerii noştri …

După ,,The too frequent use of digital media reduces the mental capacity of our children. Psychiatrist and brain researcher Manfred Spitzer warns parents and educators”, de dr. Rudolf Hänsel


[1] www.pressetext.at, 18 august 2012, Manfred Spitzer: ,,Internetul te înnebuneşte”.

[2] www.barmer-gek.de, 31 ianuarie 2012 BARMER GEK Arztreport (raportul medicului).

[3] Frankfurter Allgemeine Zeitung FAZ, 19 octombrie 2011, ,,Creierele copiilor au nevoie de odihnă”.

[4] A se vedea nota 1.

[5] Role-playing game presupune intrarea într-un mediu virtual pe internet în care mai mulţi utilizatori participă simultan la un joc în care fiecare joacă un rol şi interacţionează unii cu alţii în timp real.

[6] Pe 26 aprilie 2002, la Colegiul Johann Gutenberg din Erfurt, Robert Steinhaeuser, în vârstă de 19 ani, exmatriculat de colegiu, a împuşcat mortal 13 profesori, 2 elevi şi un poliţist înainte de a se sinucide.

[7]www.spiegelonline.de, 27 aprilie 2004, ,,O treime din băieţi în pericol de a cădea”.

[8] Potrivit R. Hansel, Jocul s-a încheiat ! Cum jocurile ucigaşe ne manipulează tineretul, Berlin 2011.

[9] Pe 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik, un norvegian în vârstă de 32 ani cu vederi extremiste de dreapta, a comis 2 atacuri teroriste împotriva guvernului, a populaţiei civile şi a unei tabere de vară în desfăşurare a Ligii Tinerilor Muncitori (Workers’ Youth League) în regiunea Oslo, omorând 77 persoane.

[10] Corespondenţă personală.

[11] A se vedea nota 1.

[12] A se vedea nota 1.

Sursa: catacombeleortodoxiei.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com