Header image

Milostenia adevărată

Daţi în primul rând, celor care vedeţi că au de crescut copii. Daţi celor care vedeţi că au reală nevoie. Aceştia se văd! Imediat se văd!

Eu am în biserică o doamnă care n-a cerut niciodată nimic. Şi ştiam în ce condiţii stă. Câtă vreme a fost la biserică, i-am cerut să-mi dea un pic cheia de acasă. I-am spus: „Am nevoie de cheia dumitale, să văd ceva, că am una asemănătoare…” „Da, Părinte!” Ca femeia cu bun simţ. Între timp, studenţii s-au dus, au făcut curăţenie, au spălat geamul – femeia era bătrână, e bolnavă.

Până am terminat Liturghia… Vai, ei au făcut asta în timpul Liturghiei! Doamne, Doamne, Doamne! Dar Liturghia era vinerea. Aşa, s-au dus şi au făcut curăţenie. Au spălat, au aranjat şi la sfârşit de tot i-au pus un buchet mare de flori pe masă, şi femeia când a venit acasă m-a sunat: „Părinte, o intrat hoţii în casă!” Da, dar hoţii i-au furat sufletul.

Voi nu mai faceţi gesturi din astea… Ce, n-aveţi vreo vecină bătrână? Sărut mâna, tanti Ionica! Matale cum îţi merge? Uite, vine Paştele. Hai, vrei să te ajut cu ceva? Ce-ai de mutat? Hai să batem covoarele. Nu, că se murdăresc mânuşiţele.

Noi vedem milostenia imediat la lozul pe care-l dăm. Dar nu-i lozul pe care-l dăm. Cum sunăm noi înaintea lui Dumnezeu? Doamne, dă-mi un cinci la examenul ăsta! Te rooog! Nu suntem exact ca ăia cu: Dă un leu! Dă-mi un leu!?

Din Părintele Constantin Necula, Cum să ieșim din mediocritate, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 73-74

Contact Form Powered By : XYZScripts.com