Header image

Monahia Drosida de la mănăstirea Hirova: „Munca și rugăciunea fac din om un înger!”

19:24, marți, 17 iulie, 2018 | Cuvinte-cheie: ,

Venită pe lume aproape un secol în urmă, la 4 aprilie 1925, într-o căsuță de lut împletită cu nuiele, își duce Crucea de monah, una poate din cei mai vechi ostași a lui Hristos, Monahia Drosida Calugher de la Mănăstirea Hirova.

Născută din părinți credincioși de pe meleagurile satului Biești, r-nul Orhei, a învățat și a deprins dragostea față de Biserică chiar din fragedă copilărie.

Chemată de dragostea profundă de cele sfinte, dar și de durerea pierderii tatălui său, tânăra Daria împreună cu mama-sa Maria pășesc pragul mănăstirii Hirova în anul 1949, fiind primite în rândul viețuitoarelor sfintei mănăstiri.

Încolțite de regimul sever de pe acea vreme, novicele Daria și Maria își găseau mângâiere în ascultările lor. Surorii Maria i se binecuvântase ascultarea la trapeză, iar tinerei Daria, fiind de fire mai înaltă și mai voinică decât alte surori, i se încredințează căruța și calul, ascultare deloc ușoară, pe care a făcut-o cu multă dăruire până la închiderea mănăstirii. „Munca și rugăciunea fac din om un înger”, ne spune astăzi maica Drosida, amintindu-și de acele vremuri când viața de obște parcă părea că prinde rădăcini.

„Au fost vremuri grele, părinte, pentru că era după foame și la mănăstire eram multe guri, iar eu, dacă eram tânără și lucram cu calul… Dimineața devreme trebuia să înhăm calul, să încarc sacii cu grâu, să-i duc la moară, să-i descarc, să-i duc în spate până pe trap și iar să-i încarc în căruță. Oboseam, dar și energie multă pierdeam, da mâncare tot atâta ca la toate surorile, nimic mai mult… pâine mâncam cu norma… mămăligă puteai să mai ceri… era însă, pâine mâncam câte o felie și atât, chiar dacă mama lucra la trapeză – nimic… dacă e obște înseamnă că e obște…” ( din dialogul cu M. D.)

Părea că totul ce a fost greu rămăsese în urmă, însă nu a fost așa.

În 1959 maica stareță Tavifa anunță surorile despre decizia regimului de a închide mănăstirea.

Sub ochii înlăcrimați și privirile neputincioase ale măicuțelor podoabele din ambele Biserici sunt încărcate în căruțe și duse spre mănăstirea Japca, ca să fie ferite de lichidare.

În vara anului 1967, sora Maria părăsește pentru totdeauna mănăstirea care a adăpostit-o 18 ani și se întoarce în satul ei natal unde și adoarme întru Domnul, iar sora Daria trece împreună cu Sora Eugenia (Roșca) în una din căsuțele cu viață de sine ale mănăstirii.

Trecute la viața de sine măicuțele erau nevoite să se întrețină fiecare așa cum putea. Astfel, sora Daria și sora Evghenia se angajează la spitalul raional de boli psihice din s. Curchi, în calitate de infirmiere (sanitare).

Dimineața devreme, pe jos și în mare grabă străbăteau adeseori nevăzute drumul dintre mănăstirea Hirova și până-n s. Curchi, ca să fie la timp și să trateze atât bolile trupești, cât și cele sufletești ale pacienților internați în spital, de care erau așteptate cu multă nerăbdare. Asemenea celor trei Sfinți Ierarhi, sora Dașa nu a știut alt drum decât cel de acasă spre spital, care era de fapt și o școală de viață, și celălalt spre Biserică, care era foarte anevoios, deoarece după închiderea mănăstirii toate măicuțele mergeau pe jos în satul vecin la slujbă, la Biserica satului Isacova. Cu timpul măicuțele au început să cânte în strană, iar surorii Dașa i se binecuvânta-se cârma dăscăliei în acea Biserică.

„Dacă te uitai din depărtare pe dealul Isacovei, vedeai un șir de măicuțe pășind pe cărărușa bătută de ele, de parcă era un șarpe lung și negru de multe ce eram…”

Chiar dacă erau prigonite pentru credința lor și de multe ori umilite pentru felul lor de a fi, măicuțele nu au renunțat niciodată de la modestie și smerenie, rămânând oricum diferite de ceilalți, chiar și prin simplul acoperemânt pe cap pe care-l purtau cu deosebită bucurie ca semn al supunerii și al ascultării de mănăstirea pe care au iubit-o și pentru care și-au dedicat tinerețile.

Pentru lucru devotat, dar și sârguința de a fi mereu corectă, maica Drosida primește numeroase diplome și decorații în semn de recunoștință și devotament.

La 30 octombrie 1981, surorile Dașa și Evghenia primesc, în taină, cinul călugăriei din mâiniIe Ieromonahului Serafim
Chiperi, primind numele de Monahia Drosida și Monahia Evghenia, și rămânând pe veci prietene și sprijin una pentru alta.

La 20 martie 2001, monahia Evghenia trece la cele veșnice, iar maica Drosida se vede nevoită să deschidă taina tunderii lor pentru ca să se petreacă toate după obiceiul și rânduiala cuvenită înmormântării monahiei Evghenia.

Astăzi, Maica Drosida este luată sub îngrijirea mănăstirii și mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, dar și pentru toate greutățile prin care a trecut în cei 93 de ani ai ei. Iar la întrebarea: – Maică, cum a fost mănăstirea cândva?, o auzi îngânând câteva versuri, pe care le-a compus singură în tihnita liniște și singurătate de-a lungul anilor:

ADIERELE UȘOARE A ZEFIRULUI DE SEARĂ
MI-AMINTESC DE- ACELE VREMURI
CE AU FOST ODINIOARĂ
RĂSUNAU CÂMPII ȘI DEALURI
DE-AL MEU CÂND ȘI RÂS VOIOS
IAR ACUM PE NESIMȚITE
MERG TĂCÂND PRIVIND ÎN JOS
UNDE MIE CURAJUL OARE?
UNDE SAU PIERDUT ȘI CÂND ?
ASTĂZI EU TRĂIESC DE PARCĂ
FAC DOAR UMBRĂ PE PAMÂNT
MĂ VA ÎNVELI PĂMÎNTUL
CU O BRAZDĂ DE VERDEAȚĂ
ȘI NIMENI NU VA ȘTI ÎN LUME
CUM EU AM PETRCUT ÎN VIAȚĂ
NUMAI VÎNTUL RECE -AL SERII
VA ȘOPTI CU DULCE CÂNT
NUMAI EL VA PLÎNGE POATE
LA STRĂINUL MEU MORMÎNT
POATE-N VIACUL VIITOR
VOI AVEA VRI-O FAPTĂ BUNĂ
ȘI VOM FI DIN NOU ACOLO
CUM AM FOST , IAR ÎMPREUNĂ

A consemnat: Ieromonah Spiridon (Pahom), slujitor al mănăstirii Hirova

Contact Form Powered By : XYZScripts.com