Header image

Neștiința receptivă

8:13, miercuri, 15 august, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Există cel puțin două locuri în Patericul egiptean în care neștiința este aprobată și admirată. Prima dată îl vedem pe avva Antonie cel Mare, la care au venit niște monahi, iar bătrânul, ca să îi pună la încercare, le-a pus dinainte niște texte din Scriptură și i-a întrebat ce înseamnă. Fiecare, mai ales dintre cei tineri, a răspuns cum se pricepea, iar avva le spunea de fiecare dată „N-ai găsit”. În cele din urmă a răspuns avva Iosif: „Nu știu”. Iar Antonie zice: „Cu adevărat, avva Iosif a găsit calea, fiindcă a spus «Nu știu»”. În mod similar, despre avva Pamvo ni se spune: „Prin aceasta îi depășea pe mulți: când era întrebat despre vreun cuvânt din Scriptură sau vreun lucru duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci spunea că nu știe. Și dacă stăruiai cu întrebările, nu-ți răspundea”.

Neștiința pare a fi aici apreciată și lăudată. Marcu Ascetul, în schimb, într-o scrisoare adresată unui ucenic vorbește despre trei uriași ai diavolului, care îi aruncă pe oameni sub stăpânirea patimilor: neștiința, uitarea și lenea. De unde di­ferența dintre cele două viziuni?

Părinții pustiei au înțeles că există mai multe feluri de neștiință, dintre care cea mai periculoasă este neștiința care se ascunde sub aparența cunoașterii. Lipsa de smerenie este cea care determină o proastă apreciere a sinelui. Iluzia cunoașterii face imposibil accesul cu adevărat la cunoaștere.

Avem de-a face, așadar, cu o necunoaștere receptivă pe care asceții o consideră importantă. În momentul în care părinții deșertului zic că nu știu, ei refuză să se încreadă în ceea ce li se pare că știu. Își mențin inima și mintea liberă pentru a putea primi cu adevărat cunoașterea de la Dumnezeu. Chiar atunci când știu ceva, știința aceea nu este a lor, ci este darul lui Dumnezeu, Cel de la Care vine cunoașterea adevărată. O asemenea neștiință, cum este cea pe care asceții o apreciază, presupune liniștirea vârtejului neîncetat al gândurilor și al sentimentelor, care ne pot face surzi și orbi. Când se vorbește despre orbirea patimilor se înțelege și că patimile te absorb cu totul, te confiscă, îți întorc total privirea înspre un sine închis de unde ieșirea nu mai este posibilă.

Pentru a putea primi cunoașterea de la Dumnezeu e nevoie să fie ținut gol și curat vasul inimii și al minții. Alt­minteri, Duhul delicat al Domnului nu va poposi în haosul interior al gândurilor în perpetuă mișcare și sentimentelor care te aruncă dintr-o parte în cealaltă, ca o mare furtunoasă.

Neștiința pe care o înfierează Sfântul Marcu Ascetul este, în primul rând, iluzia cu­noașterii, de care nimeni din cei lipsiți de atenție nu scapă. Cel mai adesea ni se pare că știm: știm cine suntem și de ce avem nevoie, știm ce căutăm, avem soluții pentru toate problemele celorlalți. Aceasta este forma cronică a neștiinței. Aceasta se tratează cu smerenia lui „nu știu”, urmat de rugăciunea: Tu, Doamne, știi. Învață-mă!

Paul Siladi

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com