Header image

Noi, oamenii, ne facem supărări unii altora atât de ușor…

Știm cu toții ce este supărarea, fiindcă am supărat și am fost supărați. Fără să își dea seama, oricine supără și oricine se supără se rănește pe sine însuși, întrucât se lipsește de soarele dragostei. Cel ce supără pe altul își rănește nu numai sufletul, ci și trupul: emoțiile rele nasc în om o încordare dureroasă a trupului, care se răsfrânge asupra metabolismului și dereglează viața. Cel ce face altuia supărare își face, în primul rând, supărare sieși.

Și cel care se supără este însă nechibzuit și se răneste pe sine însuși. Trebuie să ne apărăm de supărări cu scutul luminii, să nu le dăm atenție și – lucru mai înalt încă – să opunem supărării dragostea, blândețea, mărinimia, învățati-vă de la Mine, a spus Hristos Mântuitorul, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Iată drumul simplu spre fericire, la care omul se gândește adesea fără să știe căi către ea.

Supărarea poate să fie inconștientă. Oamenii îi supără pe alții din trufia care dorește să înjosească, din răzbunare, din răutate. Îi supără pe alții și din lăcomie, invidie, vanitate, egoism, uneori pur și simplu din lipsa sensibilității sufletești și din neatenție morală.

Întreprinzătorul (individual sau colectiv-stat, partid) îi supără pe oameni în modul cel mai lipsit de jenă, exploatându-i nu numai economic, ci și moral.

…Omul îl supără pe alt om prin reaua (sau insuficient de bună) sa voință. Și toate aceste nenumărate supărări „moleculare”, tot răul nostru personal și obștesc dau naștere în lume norilor negri ai conflictelor, războaielor și omorurilor, de care se cutremură omenirea și din pricina cărora poate fi nimicită.

…I s-a zis omului: știi poruncile: să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu dai mărturie mincinoasă, să nu superi pe nimeni (Mc. 10, 19) – dar dacă ai fost supărat, trebuie să opui supărării nesupărarea. Din biruirea răului face parte și biruirea supărării.

Noi, oamenii, ne facem supărări unii altora atât de ușor… Și mai ușor ne supărăm unii pe alții. Chiar dacă nimeni nu ne supără, și atunci ne supărăm. Uneori vrem să ne simțim supărați, și aceasta este manifestarea unui infantilism de proastă calitate. Copilul vrea uneori să izbucnească în plâns nu pentru că l-a supărat mama, ci pentru că s-a trezit în el dulcea dorință de a se simți – și, lucrul principal, de a se arăta! – supărat. Este vorba de o imaturitate a sufletului.

Egoistul activ provoacă supărare, cel pasiv se supără. Supărările provocate de egoiștii activi și caracterul supărăcios al celor pasivi sunt o mare piedică în calea vieții normale. Și ieșirea din stările acestea e una singură, anume spre libertatea duhului: a nu face nimanui supărare și a nu te supăra pe nimeni.

Arhiepiscopul Ioan Sahovskoi (Extras din cartea Viața de familie, Editura Sophia)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com