Header image

Nu omorî micuțul, vă voi hrăni eu!

8:34, luni, 20 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Într-o seară de vară, stăteam de vorbă cu o măicuță, și nu ne era somn deloc.

– Eu m-am întors la Dumnezeu cu ajutorul banilor, a râs deodată măicuța.

– Adică?

– O să vă povestesc. De profesie sunt chimistă și, înainte de perestroikă, laboratorul nostru elaborase o tehnică de fabricație a coloranților de nouă generație, mult mai buni și mai ieftini decât cei din import. Am transmis cercetările noastre la o firmă cu care am convenit să ne plătească un procent din profitul lor. În perioada perestroikăi, firma a dat faliment și laboratorul nostru a fost desființat. Atunci, am lucrat peste tot. Am spălat vasele la o cafenea, am vândut fructe pentru niște azeri, apoi m-am angajat la o librărie. Pe rafturile acesteia se afla doar literatură ușoară, horoscoape, magie, și în plus șeful mă hărțuia plin de obrăznicie. Am respins avansurile sale obscene, iar el m-a snopit în bătaie. Am rămas acasă, supărată foc, și mi-am zis: „Gata, de mâine îmi cumpăr o mitralieră folosită!”.

– Dar de ce, o întreb, folosită?

– Păi n-aveam bani de una nouă!… Ajunsă la limită, eram gata să ripostez. Însă în acel moment a apărut Nadenka, vecina de sus. O fată frumoasă, modestă, bună, studentă premiantă a facultății de medicină. Din lipsă de experiență, i s-a întâmplat un necaz: a rămas însărcinată, iar iubitul a părăsit-o. Mama ei, femeie de serviciu, a alungat-o de acasă cerându-i să facă avort – abia se descurcau singure, dar să mai hrănească și-un copil?… Nadenka se tânguia și plângea în hohote. Îi era milă să-și omoare copilul, dar se părea că nu are de ales. Și atunci m-am supărat atât de tare, încât am prins curaj și i-am zis: „Nadia, ține minte: rușii nu se dau bătuți! Vă voi întreține eu, și pe tine, și pe copil! Nu omorî micuțul, vă voi hrăni eu!”. I-am dat Nadiei toți banii pe care-I aveam, până la ultima lețcaie. Îmi amintesc și acum de suma aceasta: 507 ruble și 20 de copeici. Mai târziu Nadenka s-a căsătorit și a mai născut doi copii. Dar eu am rămas atunci fără bani, nu mai aveam nici măcar de pâine.

„Bine”, m-am gândit, „voi împrumuta de la vecina de jos”. Coborând, m-am uitat și în cutia poștală, și acolo am găsit un mandate poștal cu bani în valoare de 50.720 ruble. S-a dovedit că firma supraviețuise și, obținând un profit din coloranții noștri, ne-a transferat procentul. Dar nu atât banii m-au uimit, cât taina cifrelor: am dat pentru copilaș 507 ruble și 20 de copeici, și am primit aceeași sumă, cu două zerouri mai mare!

Atunci am început să plâng, aducându-mi aminte de răposata mea mamă. Mama era credincioasă, îi ajuta mereu pe cei săraci și pe noi ne învăța: „Când dai tot, te îmbogățești!”. Numai că înainte de aceasta eu nu credeam în Dumnezeu, iar acum nu înțelegeam ce se petrece, de parcă mama îmi vorbea…

Nina Pavlova, Ziua Sfântului Arhanghel Mihail, Editura Egumeniţa, 2014

sursa http://stiripentruviata.ro

544e04a731975

Contact Form Powered By : XYZScripts.com