Header image

O zi consacrată valorilor creștine în Liceul ”B. Dînga” din or. Criuleni

18:32, luni, 27 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Luni, 27 noiembrie, în ajunul Postului Nașterii Domnului, Liceul Teoretic ”B. Dînga” din or. Criuleni a organizat o zi consacrată valorilor creștine.

Sute de elevi s-au adunat pentru a-l asculta pe părintele Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, care a venit cu tema: ”Locul lui Dumnezeu în viața tinerilor”.

Părintele a tranmis mesajul de mulțumire și de apreciere al ÎPS Mitropolit Vladimir pentru voluntarii liceului, care s-au implicat în mai multe proiecte sociale în toamna acestui an. Astfel, cei mai activi voluntari s-au învrednicit de diplome mitropolitane.

Preotul Ioan Țuțuianu, profesor de religie în cadrul instituției, a îndemnat elevii la o viață autentică, deci în duhul Evangheliei.

Ziua a încheiat cu un târg al elevilor din clasele gimnaziale, care a presupus dulciuri, cărți, jucării și alte confecții hande-made. Banii acumulați din aceste vânzări vor fi direcționați spre câteva familii socialmente vulnerabile.

Evenimentul a fost coordonat de către dna Ana Novic, directorul instituției, și dna Maria Kalinkin, șefa Centrului de Resurse pentru Tineret UNIT, Criuleni.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com