Partea lui Hristos | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de marți a celei de-a IV-a săptămâni după Înviere - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Partea lui Hristos | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de marți a celei de-a IV-a săptămâni după Înviere

23:39, luni, 30 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Marţi [Fapte 10, 21-33; In. 7, 1-13]

„Pe voi lumea nu poate să vă urască, însă pe Mine Mă urăşte, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.” Asta a spus-o Domnul nu către ucenici, iar ucenicilor le-a prezis apoi că şi pe ei lumea îi va urâ şi îi va prigoni, pentru că El i-a ales din lume.

Ca atare, luaţi seama asupra cui se întoarce ura lumii şi cunoaşteţi unde se află partea lui Hristos: ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El. Acesta este un semn exterior; dar pentru cei care nu văd decât cu ochii din afară şi atât este îndeajuns.

Lumea nu lucrează de la sine, ci este aţâţată de stăpânitorul său, satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul şi continuă să le strice în cei credincioşi şi prin cei credincioşi. Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, îşi întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă temeţi de el, ci mai degrabă îndrăzniţi, căci Domnul a biruit lumea şi pe stăpânitorulei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă.

 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

Contact Form Powered By : XYZScripts.com