Header image

Paştele este biruinţa dragostei nemărginite a Creatorului faţă de oameni

17:54, luni, 2 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Pastorală la Învierea Domului a Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi tuturor copiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. (1 In. 3:1)

Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, iubitori de Dumnezeu monahi şi monahii, dragi fraţi şi surori!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu aceste cuvinte pline de bucurie şi afirmatoare de viaţă vă salut din inimă pe voi pe toţi, dragii mei, şi vă felicit cu prilejul marii şi mântuitoarei sărbători a Paştelui.

Sărbătoarea sărbătorilor şi Praznicul praznicelor numeşte Biserica această zi sfântă prin cuvintele unuia din învăţătorii ecumenici, sfântul ierarh Grigorie Teologul. Un sens profund duhovnicesc este cuprins în ele, deoarece „atât de mult Paştele este mai presus decât toate sărbătorile, nu doar cele omeneşti şi pământeşti, dar şi cele ale lui Hristos şi pentru Hristos care se săvârşesc, pe cât soarele este mai presus decât stelele” (Cuvântul 45. La Sfintele Paști). În slăvita Înviere a lui Iisus, devenită cel mai important eveniment în istoria mântuirii neamului omenesc, se conţine semnificaţia adevărată şi esenţa profundă a credinţei noastre, miezul şi puterea viguroasă a mesajului creştin către lume. Toată propovăduirea noastră în aceste zile încape în doar două cuvinte. „Hristos a înviat! – Spunând acestea, ce mai pot spune? Totul este spus!”, exclamă sfântul ierarh Filaret, mitropolitul Moscovei (Cuvânt în ziua de Sfintele Paști, 18 aprilie 1826).

Istoria omenirii după căderea în păcat a lui Adam este istoria unei lupte neîntrerupte a binelui cu răul. Arătând neascultare faţă de Creator, oamenii au dat drumul păcatului în viaţa lor şi în lume, iar împreună cu el au intrat suferinţele şi bolile, putreziciunea şi moartea. Dar ceea ce e cel mai grav, păcatul i-a despărţit pe oameni de Dumnezeu Care rău nu a făcut şi este străin de orice neadevăr. Nici un om drept nu a fost în stare să depăşească această scindare tragică, această prăpastie duhovnicească enormă, deoarece doar cu puterile omeneşti este cu neputinţă a o face. Şi de aceea, după cum spune sfântul ierarh Grigorie Teologul, „noi am avut nevoie de Dumnezeu Care s-a întrupat şi a murit, ca noi să înviem” (Cuvântul 45. La Sfintele Paști).

Cu alte cuvinte, Învierea lui Hristos a făcut posibilă intrarea în veşnicie, datorită căreia a fost depăşită limitarea omenească şi potolită setea de unire cu Dumnezeu. Paştele este biruinţa dragostei nemărginite a Creatorului faţă de oameni, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In. 3:16).

Dar ce semnifică sărbătorirea Paştelui într-o lume care este îngreuiată de durere şi suferinţe, ce se sufocă de pe urma războaielor şi conflictelor, plină de ură şi răutate? Ce înseamnă să cântăm „cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le” atunci când moartea rămâne a fi un final evident al vieţii pământene a fiecăruia dintre noi? Fără îndoială, Paştele nu anulează prezenţa reală a morţii în Univers, însă acum durerea omenească şi tragedia existenţei pe pământ sunt biruite de Domnul Iisus Cel Înviat, Care ne-a dăruit nouă, ucenicilor şi succesorilor Lui, o speranţă de netăgăduit pentru dobândirea vieţii veşnice. De acum înainte moartea pentru noi, creştinii, nu mai este o despărţire, ci întâlnirea plină de bucurie şi unirea mult aşteptată cu Dumnezeu.

Hristos, primul rod al celor care au adormit în moarte (1 Cor. 15:20), ne-a arătat unica cale posibilă de a birui păcatul şi moartea. Este calea dragostei. Şi despre această dragoste noi suntem chemaţi să mărturisim întregii lumii. Suntem chemaţi să mărturisim, în primul rând, prin pilda propriei vieţi, deoarece întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (In. 13:35).

Dragostea care, după cuvântul apostolului Pavel, este legătura desăvârşirii (Col. 3:14), este cea mai înaltă şi mai mare dintre virtuţile creştine. Cu trecerea noastră în veşnicie, când ne vom învrednici să Îl vedem pe Însuşi Domnul, credinţa noastră se va transforma în cunoştinţe, iar nădejdea de mântuire, cu mila lui Dumnezeu, îşi va atinge înfăptuirea. Dragostea nu cade niciodată (1 Cor. 13, 8) şi niciodată nu se va schimba.

După cum menţionează sfântul ierarh Ignatie (Brenceaninov), desăvârşirea creştinismului constă în dragostea desăvârşită faţă de aproapele (Experienţe ascetice. Despre dragostea pentru aproapele). Dar ce înseamnă „dragoste desăvârşită”? Este o dragoste care se extinde până la dragostea faţă de oameni necunoscuţi, faţă de nebinevoitori şi chiar faţă de duşmani. Este o dragoste jertfelnică care întrece orice înţelegere omenească, deoarece nu încape în limitele unei logici cotidiene de viaţă. A o dobândi se poate prin nevoinţă duhovnicească, care atrage harul lui Dumnezeu, ce ne dăruie posibilitatea de a răspunde cu dragoste la ură şi cu bine la rău.

Anume o astfel de dragoste ne-a arătat nouă Hristos, Care pentru mântuirea noastră a suferit înjosiri îngrozitoare, patimi pe cruce şi moarte chinuitoare. Prin dragostea Sa atotbiruitoare şi a tot acoperitoare a fost învins definitiv iadul şi pentru întreaga omenire au fost deschise, în sfârşit, porţile raiului. În orice circumstanţă din viaţă noi suntem chemaţi să ţinem minte că, de fapt, forţele răului sunt iluzorii şi nu sunt atât de mari, deoarece nu se pot compara cu forţele dragostei şi ale binelui, al căror unic izvor este Dumnezeu. Să ţinem minte şi de faptul că cel mai bun răspuns şi cel mai eficient mijloc de opunere păcatului şi neadevărului este rugăciunea noastră sinceră şi izvorâtoare din adâncul inimii şi, întâi de toate, rugăciunea cea sobornicească, ridicată în biserică în timpul serviciului divin, dar mai ales împărtăşirea cu Trupul şi Sângele ale Însuşi Mântuitorului în Taina Euharistiei.

Trăind acum marea bucurie pascală şi privind cu veneraţie şi fior la Hristos Dătătorul de Viaţă, Cel Ce a Înviat din Morţi, să împărtăşim această veste mântuitoare cu apropiaţii şi depărtaţii noştri, ca şi ei să vadă strălucirea nespusă a dragostei lui Dumnezeu şi împreună cu noi să laude şi să slăvească întru tot cinstitul şi de mare cuviinţă numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Fie ca lumina mântuitoare a Învierii lui Hristos care întrece orice înţelegere să lumineze necontenit calea vieţii noastre, luminându-ne şi mângâindu-ne pe noi, făcându-ne părtaşi şi moştenitori ai Împărăţiei Cerului.

Bucuraţi-vă, dragii mei, deoarece CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS DUMNEZEU!

+CHIRIL,

PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Paştele lui Hristos, anul 2016

Contact Form Powered By : XYZScripts.com