Header image

Revista Magazin Ortodox – Lucrurile frumoase trebuie transmise mai departe

17:15, miercuri, 25 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: ,

Fiind prima revistă ortodoxă din Republica Moldova, „Magazin Ortodox” este o adevărată culegere de talente în domeniul picturii și sculpturii bisericești, de profesioniști desăvârșiți în colportajul bisericesc și imagini extraordinare de la baterea și sfințirea clopotelor din bisericile și mănăstirile pe întreg teritoriul țării, dar și peste hotarele acesteia.

Lucrurile frumoase trebuie transmise mai departe. Aceasta ar fi descrierea ediției „Magazin Ortodox” pentru 2015-2016. În paginile revistei veți putea admira lucrările excepționale ale pictorului bisericesc Denis Tcaciuc, și ale Tinei Vozian, o tânără talentată, care abia pășește în lumea picturii bisericești. Victor Mustață, un pictor distinct ce s-a afirmat inclusiv ca și fondator al secției de Artă Religioasă în cadrul structurii Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. La fel, veți găsi creațiile lucrate cu multă dedicație ale sculptorilor Valeriu Luchian și Leoca Gigel, care produc chivote, iconostase, cupole. Descoperă măreția artei lemnului în imaginile crucilor, iconostaselor și răstignirilor realizate de Anatolie Crețu.


11218893_435599423283875_2043396002395272694_nIstoria fondării Asociației Ortodoxe „Clopotarul” începe în anul 2007, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale, Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove Vladimir. De atunci și până în prezent, cu ajutorul lui Dumnezeu, Asociația a reușit să realizeze colaborări frumoase, incluse într-un raport detaliat, prezentat în revistă.


Faceți cunoștință cu un manager talentat și un bun creștin, Nicolae Zagnat, fondatorul companiei „Eikon”, cel pentru care aceasta este mai mult decât o afacere, este o trăire în slujba lui Dumnezeu. Deși afacerea a pornit de la icoane, în ultimii ani „Eikon” s-a poziționat ferm pe piața en-gros din țară, și a dezvoltat o serie de parteneriate externe.


În „Magazin Ortodox” fețele bisericești pot găsi un spectru larg de produse destinate restaurării, decorului și dotării bisericilor: iluminare artistică, sonorizare pentru biserici, obiecte de cult de calitate superioară, clopote, tămâie, cupole, orologii bisericești, bijuterie de factură bisericească.


Pe final, cea mai veche biserică de lemn din țară, construită în 1642, Biserica Adormirea Maicii Domnului își deschide larg ușile pentru toți cei pasionați de turism și istorie. Cea mai veche și înaltă biserică medievală din Moldova găzduiește astăzi între pereții săi de lemn din stejarii codrilor noștri icoane de o vechime impunătoare.

Denis Latâșev

Contact Form Powered By : XYZScripts.com