Header image

Să nu încetaţi să vă rugaţi

11:20, marți, 17 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , ,

Aş vrea să nu încetaţi să vă rugaţi. Aş vrea să înţelegeţi că dacă există vreo protecţie care se întinde peste societatea umană, peste ţara noastră, aceasta este puterea rugăciunii. Să nu faceţi o rugăciune de rutină! Puneţi-vă în mişcare inima, umpleţi-va de fiorul rugăciunii.

Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră se roagă. Şi eu m-am rugat şi am crezut până am ajuns în închisoare că ştiam să mă rog. Ajungând în închisoare am descoperit că nu ştiam să mă rog. Dacă nu te pătrunde fiorul credinţei din creştet până în tălpi, nu eşti în rugăciune adevărată. Nu este uşor. Dar dacă persişti, Dumnezeu te ajută, îţi dă harul rugăciunii. Şi harul rugăciunii se dă la cerere.

Harul rugăciunii se obţine prin strădanie, prin stăruinţă. Mântuitorul a spus: “De la Ioan Botezătorul Împărăţia Cerului se ia prin năvală!” Şi aceasta e năvala noastră, cerând cu stăruinţă Harul pe care Dumnezeu ni-L trimite. Mă adresez acum teologilor şi le spun: învăţaţi să vă rugaţi, ca apoi să puteţi învăţa pe alţii. Atâta vreme cât tu nu ştii să te rogi, degeaba îi spui creştinului: “Roagă-te!”. Când preotul va şti cum să se roage, el va transmite fluxul puterii credinciosului său.

Extras din conferinţa susţinută de Pr. Gheorghe Calciu, Bucuresti, 1998

calciu-blog1-712032

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com