Header image

Să nu pierdem direcţia „automobilului” nostru duhovnicesc către rai

Lumea toată nu se va opri nicicând, Piotr, dintru a ei alergare. Aceasta ne spune tot timpul, Părintele Selafiil. Însă Domnul, în marea Lui milostivire, vrând ca toţi să se mântuiască şi la lumina Adevărului să vină, aşterne la fiece răscruce, la fiece intersecţie de străzi, câte o atenţionare, un semafor duhov­nicesc pe care scrie: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi si Eu vă voi odihni pre voi”. Lumea însă nu vede aceasta, ci apasă pe acceleraţie, gonind cu o nefirească viteză către „o staţie în care ne vom scoborî, obligatoriu, cu toţii”, cum frumos ne spunea, într-o scrisorică, nu demult, părintele Filaret.

Aceasta este lumea.

Astăzi, am discutat vreme de o oră cu Părintele Selafiil care – Slavă Domnului! se pune uşurel pe picioare, deși trebuie încă supravegheat riguros, căci oricând o surpriză poate apărea.

Ştiţi ce spunea Bătrânul, întrebând despre iubiţii săi nepoţei? Am să vă redau cât mai exact în cele ce urmează:

Să nu vă lăsaţi furaţi de muncă. Nu trăim pentru muncă. Munca e un „automobil” către rugăciune, adică uşurează rugăciunea şi oboseşte puţin trupul, pentru a nu mai fi asaltat de patimi. Munca e bună căci pune rânduială în viaţă şi program, dar nu e totul. Nu faceţi un idol din muncă. Iubitorul de Hristos mai are nevoie să se odihnească sub un copac, să mai admire o floare, să slavoslovească lui Dumnezeu într-un vârf de munte, să se mai minuneze de puzderia de stele ce aprinde cerul în fiece noapte. Acestea toate mângâie mult sufletul şi-l apropie de Dumnezeu, mai mult decât munca brută… Omul are nevoie de poezie şi de aceea eu îl iubesc mult pe Piotr – spune Bătrânul Selafiil – pentru că în poza ce o am cu frăţia sa, ochii lui privesc gânditor către o poezie a veacului ce va să fie. Şi de aceea îl iubesc pe părintele Filaret, pentru că râvneşte, şi Sfinţia sa, după aceeaşi poezie…

Piotr, Piotr, zice Batiuşka Selafiil, vor mai veni oare acele zile când mă voi înturna în chiliuţa mea şi, după Vecernie, voi mai gusta un ceai fierbinte, avându-te şi pe tine cu mine? Cum va voi Domnul. Dacă El va vrea să mă lase să mă întorc cu bine în schit, voi continua prăviliuţa mea pentru voi aşa cum trebuie, iar ceşcuţelor cu ceai ce mi le va aduce părintele V., voi cere să nu le mai adauge zahăr. Căci zahărul a fost deja adăugat…

Piotr, copilul meu drag, întăreşte-te în Domnul. Ah, de-ai şti cât de mult te iubeşte El. De-ai şti cât de dulce este Preadulcele Iisus şi cât de mult însetează El de mântuirea noastră… Este atât de minunat să petreci cu Domnul. Aşa cum sunt acum, mai prăpădit şi mai slăbit în neputinţa mea, totuşi mă simt puternic şi inima mea arde de iubire pentru tot sufletul cel ce caută fericirea pe pământ. Bieţii oameni, toţi vor să fie fericiţi… Tu, Piotr, fii consecvent cu dragostea ta şi Domnul, Care tot este Iubire, nu te va ruşina, niciodată nu te va ruşina. Copile drag, să nu fii trist, să nu fii trist de nimic, niciodată. Cea mai mare întristare este aceea când pierdem direcţia „automobilului” nostru duhovnicesc către rai. Şi ştim când se întâmplă aceasta. Când suntem cu nebăgare de seamă la noi înşine sau când rănim pe cineva.

Părintele V.

Din Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie – Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, p. 36-38

4744893_large

Contact Form Powered By : XYZScripts.com