Header image

Putem oare să slujim şi lui Dumnezeu şi lui mamona?

8:13, luni, 11 august, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Citim în Vieţile Sfinţilor despre minunile mari pe care le făcea Dumnezeu în vremea lor şi ne minunăm. Aproape că nu ne vine să credem că asemenea lucruri s-au putut petrece cu adevărat. De ce cu creştinii din trecut făcea Dumnezeu atâtea lucruri minunate pe care cu greu le mai putem întâlni în zilele noastre?

Poate fi făcut mincinos Fiul lui Dumnezeu când spune că „celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” Marcu 16, 17-18? Sau noi nu mai credem în ceea ce ne învaţă Mântuitorul?

Una dintre cele mai grave forme de secularizare a vieţii creştine constă în acceptarea compromisurilor. Omul contemporan găseşte justificări pentru păcate de tot felul, de la călcarea posturilor sau lipsa de la Sfânta Liturghie, până la acceptarea desfrâului ca normalitate – şi asta întrucât „nu se poate trăi fără dragoste…”. În general, creştinul de astăzi încearcă să se împartă democratic între lume şi poruncile Evangheliei.

Ni se sugerează cu subînţeles că este greu să mai trăieşti creştinismul precum se întâmpla cu sute de ani în urmă.Auzim adesea că, pentru a putea trăi azi în societate, trebuie asumată o atitudine „echilibrată”, adică, dacă e să fim realişti, ni se impune un creştinism căldicel, corectat şi el politic după spiritul vremii. Pentru a se justifica o astfel de atitudine s-a dezvoltat chiar o întreagă teologie a compromisului, că nu e deloc simplu să-l contrazici pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu care spune: Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Matei 6, 24

Cinstirea Sfinţilor este metamorfozată după standardele comerciale, astfel încât în loc să îi aflăm pe Sfinţi ca modele de credinţă, de virtute, de nevoinţă, de luptă împotriva păcatelor, a diavolilor, a compromisurilor, căutăm să îi avem pe Sfinţi exclusiv ca ajutători la vreme de necaz, ca doctori fără de arginţi sau ca „sponsori cereşti” – care ne ajută să obţinem case, maşini şi diverse bunătăţi ale lumii acesteia. O oglindă a acestei stări de fapt o oferă teancurile de pomelnice în care cei mai mulţi se roagă pentru căsătorie sau pentru locuri de muncă, şi mult prea puţini se roagă pentru a primi putere să facă voia lui Dumnezeu, ducând o viaţă curată.

Vieţile Sfinţilor sunt citite aproape ca nişte poveşti, nu ca nişte manuale de orientare în viaţa duhovnicească. Şi totuşi, lucrurile ar trebui să stea altfel. În orice moment al vieţii noastre ar trebui să găsim repere în Vieţile Sfinţilor. Căci, chiar dacă înainte nu exista nici televizor şi nici internet, chiar dacă nu se circula cu maşini sau avioane, lupta duhovnicească se desfăşura după aceleaşi criterii de care ar trebui să ţinem seama şi astăzi.

De ce nu se mai fac minunile de demult şi în vieţile noastre? Pentru că atitudinea noastră este una călduţă, pentru că mărturisirea noastră se face adesea cu jumătate şi cu sferturi de măsură pentru „a nu sminti” lumea, de fapt pentru a nu pierde recunoaşterea şi prietenia lumii. Ne putem oare numi ucenici ai Mântuitorului al Cărui nume Îl purtăm atâta timp cât noi căutăm dragostea lumii în timp ce lumea L-a urât şi-L urăşte pe Hristos pentru că El mărturiseşte despre ea că lucrurile ei sunt rele? Ioan 7, 7 Ne asemănăm noi creştinilor de odinioară cărora li se potrivea cuvântul rostit de Domnul: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte Ioan 15, 19?

Cu siguranţă că în vremea noastră se găsesc mult mai puţini creştini a căror inimă să ardă pentru Hristos, pentru păzirea poruncilor Sale. Este tot mai greu să găseşti astfel de modele, pentru că mulţi dintre cei care cu sinceritate doresc să-L cunoască pe Dumnezeu nici nu realizează care este adevărata atitudine creştină care îl face pe om să trăiască în Hristos, să sufere împreună cu El, şi să se împărtăşească de viaţa minunată şi dumnezeiască la care suntem chemaţi încă de aici de pe pământ.

Având în vedere acestea, vom încerca începând cu acest număr să punem în lumină vieţile mărturisitorilor Lui Hristos, care nu au lipsit niciodată de-a lungul istoriei, de la primul martir, Sfântul Arhidiacon Ştefan şi până în zilele noastre. Urmându-i pe aceştia Îl urmăm pe Însuşi Hristos şi trăim în Hristos, căci numai asemănându-ne acestora vom putea descoperi dulceaţa harului de care se împărtăşeau Sfinţii Martiri, care făcea ca orice prigoană să fie primită cu bucurie şi orice caznă să fie socotită prilej de mântuire.

Mihai Cristea

Articol aparut in nr 4 al revitei Presa Ortodoxa

Contact Form Powered By : XYZScripts.com