Header image

Săptămâna Tineretului Ortodox în Protopiatul Florești

11:18, marți, 19 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Seara duhovniceasă pe tema: Biserica și tinerii”, activitate desfășurată în Biserica Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din localitatea Gura Căinarului, Florești.

Conform binecuvântării Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove și în baza planului de activitate a Protopiatului Florești, Săptămâna Tineretului Ortodox a demarat în Biserica Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din localitatea Gura Căinarului, Florești. Activitatea a avut loc luni, 18 aprilie anul curent, cu desfășurarea unei Seri duhovnicești pe tema: „Biserica și tinerii”. Împreună cu parohia Gura Căinarului, la organizarea acestei activitați s-au implicat și parohiile Putinești și Sevirova.  La această activitate au participat fețe bisericești, autoritățile locale din parohia gazdă cât și tineri din cele trei parohii.

Cuvânt de binecuvântare și deschidere a activității a fost rostit de către protopopul raionului, Prot. Mitr. Ilie Munteanu. După care au fost rostite mai multe discursuri de către tinerii participanți, autoritățile locale, precum și cuvinte de învățătura rostite de către preoții prezenți.

Au luat cuvântul:

Parohul Bisericii „Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din Gura Căinarului, Prot. Mitr. Petru Lisnic, cu un discurs pe tema Minuni false și minuni sfinte;

Parohul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Sevirova, Prot. Carp Cebotaru –  Urmându-L pe Hristos;

Parohul Bisericii Sf. Ierh. Nicolae din Putinești, Prot. Mitr. Ioan Lisnic – De ce unii tineri foarte rar frecventează biserica.

Un cuvânt de învățătură adresat tinerilor a fost rostit și de către Prot. Mitr. Serghei Bolderescu, Responsabil de activitatea pastorală pentru tineri din protopopie. Deasemenea au luat cuvântul primarul com. Gura Căinarului, Aliona Cojocaru, directorul Gimnaziului, Vladimir Leșenco și învățătoarea claselor primare Olga Leșenco.

Cum adolescența este o perioadă importantă în formarea personalității, spre finalul activității tinerii au avut ocazia sa adreseze întrebări importante pentru ei preoților și să afle răspuns la acestea.

A urmat  un concert de cântece religioase, cântat de către corul de copii din parohia gazdă.

Toți participanții au ramas satisfacuți de acestă întâlnire de suflet.

a consemnat Protoiereu Ioan Lisnic

Contact Form Powered By : XYZScripts.com