Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan cinstit la Catedrala episcopală din Soroca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan cinstit la Catedrala episcopală din Soroca

13:32, miercuri, 9 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: ,

La data de 9 ianuarie, cînd Biserica îl cinstește în rugăciuni pe Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a slujit la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din preajma Cetății Soroca.

Alături de Preasfinția Sa s-au rugat protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, secretar al Vicariatului, arhimandritul PATROCL (Porumbac), duhovnic al mănăstirii „Sfânta Treime” din Rudi și alți slujitori.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a precizat că „Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei mai zeloşi propovăduitori ai Evangheliei Mântuitorului Hristos, cel care a înţeles, în chip autentic, mesajul Evangheliei cu privire la iubire şi iertare. Acesta avea să le reproşeze iudeilor care l-au acuzat pe nedrept că, aşa cum părinţii lor i-au ucis pe trimişii lui Dumnezeu în lume, tot astfel au procedat şi ei, ucigându-L pe Mântuitorul pe Crucea Golgotei. În cadrul acelui rechizitoriu, când el le reproşa contemporanilor că nu au fost capabili să se urce cu mintea la înţelegerea corectă a profeţiilor din Vechiul Testament, în aşa fel încât să identifice în Persoana lui Iisus pe Însuşi Mesia, deodată Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Dumnezeu şi a văzut cerurile deschise, pe îngerii lui Dumnezeu stând în jurul Tronului ceresc. El a şi mărturisit acea vedenie cerească, în momentul în care răufăcătorii iudei îl scoseseră afară ca să-l ucidă cu pietre. Este primul caz de martiriu creştin, când un ucenic al Domnului şi-a dat viaţa pentru mărturisirea lui Hristos“, a explicat Episcopul Sorocii.

După Sfânta Liturghie, Episcopul IOAN a adresat mesaj de felicitare Protoiereului Ștefan CĂLUGĂRU, cleric al catedralei și onomat al zilei, ajuns la frumoasa vârstă de 40 de ani. La acest deosebit popas aniversar, PS IOAN a oferit în dar omagiatului o Cruce cu pietre scumpe.

La fel și credincioșii prezenți, au primit gânduri de felicitare în zi de slăvită sărbătoare bisericească.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com