Header image

Sfântul Teofan Zăvorâtul – un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea

22:29, miercuri, 22 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

“Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost şi un profet în toată puterea cuvântului. Nu a fost numai un ierarh şi un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât şi în vremurile noastre, ci şi un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înţelese unele adevăruri adânci şi de taină creştinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, aşa cum bine ştia, înseamnă dobândirea duhului Părinţilor, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit şi neprefăcut. Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă şi pe asumarea unei filosofii de viaţă ortodoxe, întrucât înţelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia şi viaţa duhovnicească de realităţile zilnice ale vieţii omeneşti din lumea aceasta căzută.

Cunoaşterea învăţăturii patristice de către episcopul Teofan a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe din Ţara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, mănăstirii Sfântul Sava, Sinaiului etc. Insă deprinderea cu duhul Părinţilor nu a venit doar din cărţi, ci a dobândit-o din experienţa sfinţeniei „opincii” ruseşti – sfinţenia săracilor şi a ţăranilor. Mai târziu a ajuns să înţeleagă sensul adânc al literaturii ascetice, care are ca învăţătură centrală „inima înfrântă“, prin propria sa stare de aspră persecuţie. Datorită acestei persecuţii, precum vom vedea, a fost nevoit să aleagă viaţa severă de zăvorât.

Născut în 1815, episcopul Teofan a primit cea mai bună educaţie teologică din vremea aceea. A urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev, în timpul cărora a hotărât să renunţe la lume şi a fost tuns ca monah. După absolvire a devenit profesor la diferite Seminarii, şi apoi a slujit ca inspector şi preot atât în Ierusalim, cât şi în Constantinopol. In 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului, iar mai târziu a fost transferat în Eparhia Vladimirului.

La doi ani după hirotonirea sa, episcopul Teofan a avut o experienţă cutremurătoare, care l-a marcat pentru tot restul vieţii sale. Aceasta a fost canonizarea şi scoaterea spre închinare a moaştelor Sfântului Tihon de Zadonsk, pe care episcopul Teofan l-a iubit încă din copilărie. Dobândind o vastă cultură duhovnicească în timpul anilor de studiu şi călătorie, de viaţă monahală şi pastoraţie, el începe acum, din proprie voinţă şi cu multă râvnă, să-l imite pe Sfântul Tihon de Zadonsk. Asemenea Sfântului Tihon, şi-a folosit chemarea arhipăstorească pentru a-i transforma pe oameni în adevăraţi asceţi. El dorea angajare la asceză din partea tuturor, monahi si nemonahi.

Izbutind destul de bine în strădaniile sale, a stârnit invidia şi ura celor care nu erau obişnuiţi cu chipul ascetic pe care încerca să-l recomande ca model în Eparhia Vladimirului. Datorită tuturor obstacolelor pe care le-a întâmpinat, a avut posibilitatea să înţeleagă mai limpede mentalitatea vremurilor sale şi năvala apostaziei asupra lumii. Şi-a adunat cugetările într-o carte profetică, intitulată Despre Ortodoxie şi avertizarea celor care păcătuiesc împotriva ei, în care priveşte viitorul Ortodoxiei dintr-o perspectivă ascetică, considerând Ortodoxia ca unitate de măsură.

Ideile episcopului Teofan, bazate pe vechile principii creştine, erau considerate mai mult „o noutate” de oamenii Bisericii din vremea sa, mulţumiţi de ei înşişi. Şi astfel diavolul, care stătea la pândă, a început să caute modalităţi prin care să întindă capcane pentru ca acest puternic izvor de însufleţire patristică, episcopul Teofan, să poată fi oprit…

Episcopul Teofan, fiind tânăr, energic şi râvnitor, simţea că e mare nevoie ca femeia ortodoxă să se ridice la un nivel duhovnicesc mai înalt în societatea care se schimba cu repeziciune, fiind în pas cu modelele occidentale. El ştia că femeia ortodoxă, care a fost întotdeauna conştiinţa poporului, avea nevoie de o educaţie eclesiastică. Având aceasta în minte, a înfiinţat „Colegiile de juniori” – şcoli eparhiale de fete. Aceste şcoli trebuiau să pregătească soţii educate pentru viitorii preoţi, care puteau să îi ajute în parohie de pe poziţii egale; de asemenea, şcolile respective trebuiau să găzduiască o mişcare de emulaţie a profesorilor ortodocşi: idealişti, entuziaşti, cu formare ascetică, cu sfinţenie în inimile lor. Lucrarea episcopului Teofan în această privinţă a fost extrem de roditoare, având ca rezultat, cel puţin în eparhia sa şi în cele învecinate, dezvoltarea monahismului feminin şi formarea de noi mănăstiri.

Prezentul volum de predici ţinute în mănăstiri de călugăriţe rezumă învăţătura autentică despre monahism potrivită nevoilor femeii. Din acest punct de vedere este un volum aproape unic. Nu oferă numai recomandări sănătoase, bazate pe experienţă şi pe buna cunoaştere a înţelepciunii patristice, extrase din surse demne de încredere, ci constituie în acelaşi timp o mărturie a implicării personale a tânărului ierarh în educarea tinerelor fete.

… Insă diavolul nu dormea. Informaţia despre „căderea” episcopului Teofan, deşi tăinuită de contemporanii săi şi în mare măsură ignorată de biografii moderni, s-a păstrat totuşi şi este prezentată aici ca principalul motiv pentru retragerea sa: într-o zi, una din rudele îndepărtate ale episcopului i-a făcut o vizită la locuinţa sa şi, negăsindu-l acolo, a rămas să-l aştepte până când avea să sosească. Printr-o coincidentă ciudată, femeia a fost cuprinsă de ameţeală şi a leşinat, căzând pe patul lui. Acest lucru a fost văzut de cineva care a dat explicaţii răutăcioase referitoare la incident şi a produs nesfârşite zvonuri care s-au răspândit în legătură cu „imoralitatea” acestui energic arhipăstor atât de implicat în cauza femeii. Cel rău a amplificat bârfa la asemenea proporţii, încât – în ciuda tuturor realizărilor şi lucrărilor binefăcătoare ale episcopului Teofan – discreditarea sa ca păstor de suflete era garantată, cu atât mai mult cu cât societatea din timpul său era destul de birocratică, iar administraţia Bisericii şi a statului erau atotstăpânitoare. S-au făcut câteva încercări de a ajuta nevinovata victimă a calomniei. Relativ tânărul episcop Teofan nu a avut nici o altă posibilitate decât de a recurge la izolare, urmându-l pe îndrăgitul său Sfânt Tihon de Zadonsk, care de asemenea s-a văzut într-o situaţie fără scăpare în faţa deşertăciunii lumeşti din Biserică. Incetând orice legătură directă cu lumea, în afară de trei persoane, episcopul Teofan s-a retras într-o singurătate totală în Mănăstirea Vâşa ca arhipăstor eliberat din funcţie.

Efortul său de ridicare a nivelului vieţii duhovniceşti părea că este sortit sfârşitului, iar călugăriţele lipsite de îndrăgita lor sursă de îndrumare ascetică. Din fericire, nu a fost aşa pentru aceste femei şi pentru păstorii lor multpătimitori, fiindcă episcopul Teofan nu şi-a abandonat lucrarea, chiar dacă s-a izolat. Primea între douăzeci şi patruzeci de scrisori pe zi şi răspundea la toate, sfătuind cu multă sensibilitate duhovnicească. Tot restul vieţii – douăzeci şi opt de ani de izolare – l-a dedicat traducerii şi scrierii de lucrări ascetice şi răspândirii învăţăturii ortodoxe curate celor care nu aveau acces la scrierile academice şi nu erau obişnuiţi cu complicata ştiinţă numită teologie, accesibilă doar elitei învăţate. Din smeritul său refugiu a început să scoată la iveală volume după volume de nepreţuită literatură ascetică ortodoxă, menite să ridice nivelul vieţuirii creştin ortodoxe – într-o lume care întorsese spatele trecutului creştin şi se îndrepta către apostatul mod de viaţă apusean.

Lunga listă a lucrărilor episcopului Teofan este uimitoare. Lumea vorbitoare de limbă engleză abia acum a ajuns să guste din ospăţul duhovnicesc pe care el ni l-a pus la îndemână prin scrierile sale.

Cu rugăciunile acestui drept învăţător al Ortodoxiei, care şi-a aflat mântuirea şi a ajutat de asemenea milioane de suflete să şi-o găsească, fie ca Domnul să îi întărească pe cei care poartă de grijă sufletelor lor”.

Stareţul Gherman, Frăţia Sfântul Gherman de Alaska

sursa

Contact Form Powered By : XYZScripts.com