Header image

Transgenderismul: o memă patogenă

0:05, marți, 11 iunie, 2019 | Cuvinte-cheie: , , ,

Ideea că sexul cuiva este un sentiment, nu un fapt a penetrat cultura actuală, lăsând în urmă victime. Disforia de gen ar trebui tratată psihoterapeutic, nu chirurgical.

În activitatea mea de 40 de ani ca Profesor Universitar Emerit de Psihiatrie la Johns Hopkins Medical School, dintre care 26 de ani și ca Șef al Secției de Psihiatrie la Johns Hopkins Hospital, am studiat oameni care pretind să fie transgenderi. Pe parcursul acestei perioade am urmărit acest fenomen schimbându-se și răspândindu-se în moduri uimitoare.

Un fenomen rar printre câțiva bărbați, atât homosexuali, cât și heterosexuali, inclusiv unii care doreau operație de schimbare de sex pentru că erau stimulați erotic de gândul sau imaginea lor ca femei, s-a răspândit astfel încât a ajuns să includă și femei, nu doar bărbați. Până și băieți și fete tinere au ajuns să se prezinte ca aparținând sexului opus. În ultimii zece sau 15 ani, prevalența acestui fenomen pare să fi crescut exponențial. Acum, aproape toată lumea a auzit sau a cunoscut o astfel de persoană.

Publicitatea, în special plecând de la primele exemple, cum ar fi „Christine” Jorgensen (prima transfemeie, care a devenit celebră în Statele Unite pentru operațiile de schimbare de sex – n. trad.), „Jan” Morris (transfemeie, scriitoare și istoric galez – n. trad.) și „Renee” Richards (transfemeie, antrenoarea tenismenei Martina Navratilova – n. trad.), a promovat ideea că sexul biologic este o opțiune, conducând la o acceptare culturală extinsă a acestui concept. Această idee, acceptată rapid în anii 1980, a fost primită de publicul american ca o revelație sau o „memă” (idee sau tipar comportamental care se răspândește prin imitație într-un grup social – n. trad.) care influențează în mare parte concepția noastră despre sex de atunci încoace.

Campionii acestei meme, încurajați de alianța lor cu mișcarea mai largă de promovare a LGBT, consideră că faptul că a fi bărbat sau femeie este mai mult o dispoziție sau un sentiment despre tine însuți decât un dat natural. Mai mult, ca orice alt sentiment, se poate schimba oricând și pentru tot felul de motive. Așadar, nimeni nu poate anticipa o schimbare de machiaj și nici nu poate aduce o critică justificată unei astfel de decizii.

La Johns Hopkins, după ce am realizat în premieră operații chirurgicale de schimbare de sex, am demonstrat că această practică nu aduce beneficii importante. Ca urmare, am încetat să mai oferim această formă de tratament în anii ’70. Cu toate acestea, eforturile noastre au avut o influență scăzută asupra apariției acestei noi idei despre sexualitate, precum și asupra creșterii masive a numărului de „transgenderi” atât în rândul tinerilor, cât și al celor vârstnici.

Atlet olimpic devine model

Această poveste ar putea clarifica unele aspecte ale celui mai recent transgender celebru. Bruce Jenner, campionul olimpic la decatlon din 1976, renunță la a mai fi unul dintre „cei mai mari atleți ai lumii”, identitatea sa primară. Jenner a anunțat recent că „se identifică drept femeie” și că se ocupă de reconstrucția înfățișării sale cu ajutorul medicilor și al chirurgilor.

Eu nu l-am cunoscut sau examinat pe Jenner, dar comportamentul lui este similar cu cel al unor transgenderi bărbați pe care i-am studiat de-a lungul anilor. Acești bărbați voiau să se afișeze în moduri atrăgătoare sexual, purtând haine de damă provocatoare. Cel mai adesea pretindeau că sunt femei în corpuri bărbătești și se declarau „lesbiene” (atrase de alte femei). Fotografia care îl înfățișează pe Bruce Jenner (un bărbat la peste 60 de ani, care se afișează ca o fată model la 20 sau 30 de ani), pozând în corset, cu pieptul ridicat, pe coperta revistei Vanity Fair, sugerează că s-ar putea potrivi tiparului comportamental pe care Ray Blanchard (sexolog canadian, cunoscut pentru studiile sale privind transsexualitatea, pedofilia și orientarea sexuală) l-a numit o expresie a „autoginefiliei” – din ginefilia (atras de femei) și auto (asupra sa).

Hainele cele noi ale împăratului

Mema conform căreia sexualitatea este un sentiment, nu un dat biologic, deci se poate schimba oricând se perpetuează în societatea noastră. Într-un fel, ne amintește de povestea Hainele cele noi ale împăratului, scrisă de Hans Christian Andersen. În această poveste, împăratul crede că poartă un veștmânt de o mare frumusețe, pe care însă cei necultivați sau nepoliticoși nu îl pot vedea și se afișează în pielea goală în fața curtenilor și a supușilor, care îl aclamă ca să își salveze reputația. Mulți din cei ce privesc astăzi paradele transgender se tem să o denunțe ca înțelegere greșită, știind că o opinie nefavorabilă este mai nocivă decât a nu avea gusturi bune.

Eu însă încerc mereu să fiu copilul care arată ce este adevărat. O fac nu numai pentru că adevărul contează, ci și pentru că există multe victime, neobservate în vacarm, accentuat acum de celebritatea lui Bruce Jenner și de fotografiile Anniei Leibovitz. Gândiți-vă, de exemplu, la părinții pe care nimeni, nici doctorii, nici școala, nici măcar biserica, nu îi ajută să își salveze copiii de aceste noțiuni ciudate de schimbare de gen și de viețile problematice pe care aceste noțiuni le anunță. Acești tineri depășesc numeric de departe tipul de transgender exemplificat de Bruce Jenner. Deși ei pot fi încurajați de modul pozitiv în care este receptat de către public, acești copii ajung în general la ideile despre sexualitate mai degrabă printr-o varietate de conflicte și îngrijorări psihosociale caracteristice tinereții decât ca urmare a unor interese erotice.Înainte de toate, să analizăm presupunerea de bază a paradei contemporane, anume ideea că schimbarea de sex este posibilă. Aceasta este, precum împăratul din poveste, complet falsă. Bărbații transgender nu devin femei, așa cum nici femeile transgender nu devin bărbați. Toți aceștia (inclusiv Bruce Jenner) devin bărbați efeminați sau femei masculinizate, falsuri sau interpreți ai unui rol de sexul cu care se „identifică”. De aici viitorul lor problematic.

După ce „tumultul și strigătele se sting”, se dovedește că nu este nici ușor, nici înțelept să trăiești în haine sexuale contrafăcute. Cel mai complet studiu de follow up al persoanelor care au recurs la schimbare de sex, desfășurat pe o perioadă de peste 30 de ani în Suedia, unde există o cultură puternică de sprijin al transgenderilor, devoalează neliniștea lor mentală de-a lungul vieții. La zece sau 15 ani după schimbarea de sex prin intervenție chirurgicală, rata sinuciderii la cei care au suferit operațiile respective a fost de 20 de ori mai mare decât la persoanele obișnuite.

Cum se poate trata disforia de gen

Așadar, cum să înțelegem această problemă în ziua de azi? Ca în orice fenomen mintal, este crucial să observăm care sunt caracteristicile sale fundamentale și apoi să identificăm modalitățile multiple în care acestea se pot manifesta.

Elementul central al subiecților transgenderi este legat de presupoziția că natura sexuală a persoanei nu este în concordanță cu sexul ei biologic. Această presupoziție apare în moduri diferite și acestea sunt determinante pentru modul în care aceasta poate fi gestionată și tratată.

Pe baza dovezilor fotografice, putem bănui că Bruce Jenner face parte din categoria de bărbați care au ajuns la presupoziția lor maladivă după ce au fost atrași sexual de imaginea lor ca femei. El ar fi putut fi tratat cu psihoterapie și medicație. În schimb, a găsit chirurgi care l-au transformat așa cum și-a dorit. Alții au comentat deja modul în care el caricaturiza femeile ca „păpuși” decorative („De-abia aștept să îmi vopsesc unghiile până cade vopseaua”, îi spunea el Dianei Sawyer), ceea ce înfurie feministele, așa cum este de înțeles, precum și ciudata lui percepție că numai sentimentele, nu realitățile, contează în situația dată.

Pentru binele lui, eu sper că primește îngrijire atentă în mod regulat, pentru că am îndoieli cu privire la seninătatea lui psihologică în viitor. Bărbații cu sentimente și intenții asemănătoare cu ale lui ar trebui mai degrabă tratați pentru acele sentimente decât să fie încurajați să sufere schimbări corporale. Există terapii de grup la îndemână.

Majoritatea băieților și fetelor care doresc să își schimbe sexul sunt complet diferiți de Jenner. Căutările lor nu au la bază un interes erotic. Aceștia suferă de diferite afecțiuni psihosociale, conflicte cu privire la șansele, așteptările și rolurile despre care ei simt că sunt atașate sexului dat și presupun că schimbarea de sex le va ușura sau rezolva.

Trist este însă că majoritatea acestor tineri nu găsesc terapeuți dornici să îi evalueze și ghideze în moduri care să le permită să își rezolve conflictele interioare și să își corecteze presupunerile. Aceștia și familiile lor găsesc mai degrabă „consilieri de gen”, care îi încurajează în presupunerile lor greșite.

Pentru disforia de gen este necesară îngrijirea bazată pe dovezi

Există mai multe motive pentru această lipsă de coerență din sistemul nostru de sănătate mintală. Printre acestea este important faptul că atât statul, cât și guvernele federale încearcă în mod activ să blocheze orice tratamente care ar putea să pună la îndoială presupunerile și alegerile tinerilor transgender. „În cadrul acțiunilor noastre dedicate protejării tineretului american, Administrația sprijină eforturile de interzicere a terapiei de conversie pentru minori”, declara Valerie Jarett, consilieră a Președintelui Obama.

În două state americane, medicii care examinează istoricul psihologic al unui băiat sau al unei fete transgender cu scopul de a descoperi un conflict rezolvabil își pot pierde dreptul de a practica medicina. Din contră, medicul nu ar fi penalizat dacă ar administra pacientului hormoni care ar bloca pubertatea și i-ar putea împiedica creșterea.

Ceea ce avem nevoie acum este ca publicul să susțină coerența științei, a biologiei cu terapia și examinarea efectelor reale ale acestor eforturi de a „sprijini” schimbările de gen. Deși se insistă pe apariția ocazională a unor indivizi „intersexuali”, nu există nici o dovadă că persoanele ca Bruce Jenner ar avea vreun fundament biologic pentru presupunerile lor transgender. În schimb, există o mulțime de dovezi care demonstrează că atât în cazul lui, cât și în cazul majorității celorlalți, opțiunea transgender ține mai degrabă de psihologie decât de biologie.

De fapt, disforia de gen, termenul oficial din psihiatrie pentru sentimentul unei persoane că ar aparține sexului opus, face parte din familia presupunerilor maladive similare privind corpul, ca și anorexia nervoasă și dismorfofobia (tulburare caracterizată prin preocuparea extremă pentru un defect corporal imaginar sau minor). Disforia de gen nu trebuie tratată la nivelul corpului, prin intervenții chirurgicale și hormonale, la fel cum nu se tratează pacienții anorexici care se tem de obezitate cu liposucție. Tratamentul trebuie să vizeze corectarea naturii false și problematice a presupunerii inițiale și să rezolve conflictele psihosociale care o provoacă. În cazul tinerilor, cea mai indicată metodă de tratament este terapia familială.

În cadru mai larg, problema este însăși mema. Ideea că sexul nu este o constantă, ci o alegere nu este pusă la îndoială în cultura noastră și se reflectă peste tot în media, teatre, săli de clasă, precum și în multe clinici medicale. Această idee a căpătat valențele unui cult: limbajul ei nou și special, cercuri de discuții pe internet care oferă răspunsuri abile noilor adepți, precum și cluburi care facilitează accesul la îmbrăcăminte și stiluri care sprijină schimbarea de gen. Acestea fac mult rău familiilor, adolescenților și copiilor. Ideea ar trebui contrazisă oricând apare ca o opinie nefundamentată biologic.

Dar țineți-vă tari dacă veți pune la îndoială această memă. Iadul nu are demoni mai răi ca interesele ascunse înfățișate în haina unui principiu moral.

Paul McHugh

Traducere din limba engleză de Emanuela Iacob.

Sursa: www.thepublicdiscourse.com

www.lumeacredintei.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com