Header image

Un an de arhierie a Episcopului Ioan, vicar mitropolitan, celebrat la Catedrala “Nașterea Domnului”

14:41, marți, 8 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Întâia (sec IV) şi a doua (anul 452) aflare a cinstitului cap al slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a fost marcată de un deosebit serviciu divin săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din capitală, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan și un numeros sobor preoțesc.

În întreaga lume ortodoxă, inclusiv în țara noastră, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul se bucură de o deosebită cinstire printre creștini, drept mărturie stând şi răspândirea mare a acestui nume printre credincioșii drept-măritori.

De menţionat faptul că PS Episcop Ioan are o legătură de suflet deosebită cu Sf. Ioan Botezătorul, pentru că a primit la botez numele în cinstea lui şi astfel nu întârzie să-i ceară în rugăciuni mijlocire pe lângă Mântuitor pentru tot poporul binecredincios, iar pe lângă aceasta, astăzi s-a împlinit un an din momentul în care Preasfinția sa şi-a început slujirea arhierească.

Cu acest bineplăcut prilej, clericul Catedralei mitropolitane Protoiereul mitrofor Teodor Tihon l-a felicitat pe Preasfințitul Episcop Ioan din partea întregului sobor preoțesc, urându-i ani mulți, toți sănătoși și cu binecuvântare de la Tatăl cel Ceresc.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădica Ioan dimpreună cu slujitorii a săvârșit un Tedeum de mulțumire închinat Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și pentru sănătatea tuturor credincioșilor care poartă numele acestuia.

La final, Episcopul vicar a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru urările cordiale, menţionând că se va strădui să-şi îndeplinească şi mai departe ascultările cu smerenie şi sârguinţă.

În timp ce Preasfinţia Sa ieșea din Catedrală a fost înconjurat cu multă dragoste de către credincioşi, care au oferit flori şi au adresat urări de sănătate şi zile îndelungate ierarhului care de un an păstoreşte cu multă evlavie şi responsabilitate.

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com