Header image

Urmându-L pe Hristos

14:57, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Tradiţional, pe 18-19 iulie curent a avut loc Drumul Crucii de vară în jurul capitalei ţării. Se ştie că, atunci când se săvârşeşte Drumul Crucii, se sfinţesc pământul, apele şi aerul, se bucură cerurile şi iadul se cutremură. Mântuitorul spune: “Ia-ţi Crucea şi urmează-Mă” (Marcu 10, 21). Desigur, este vorba de o urmare a lui Hristos zilnică, de fiecare minut, de fiecare clipă. Prin fiecare cuvânt, prin fiecare faptă, prin fiecare gând.

Dar Drumul Crucii, care aminteşte de calea lui Hristos până pe Muntele Golgota unde a fost răstignit şi de jertfa Lui pentru mântuirea lumii şi, prin urmare, şi a noastră este unul simbolic, semnificativ, care ne vădeşte atitudinea faţă de aderenţa la valorile spirituale strămoşeşti, care vine să ne întărească credinţa în Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele.

Drumul Crucii este o deschidere şi o înălţare, o scară spre cer. Într-un an, urcând pe unul dintre dealurile Durleştiului, am avut senzaţia că stelele sunt cu totul aproape, că le pot atinge cu mâna.

Drumul Crucii este o rugăciune neîntreruptă şi un act de pocăinţă. “Acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul. Astfel, Dumnezeu însoţeşte procesiunea în tot drumul ei deloc uşor. Îl poţi vedea în ochii cuiva, într-un zâmbet, într-un gest de ajutorare, de susţinere, într-un cuvânt.

Drumul Crucii subţiază, sensibilizează, umanizează, schimba traiectoria vieţii. La unul dintre popasurile de la Drumul Crucii din anul trecut, impresionat de puterea de rezistenţă, dar şi de lumina din ochii participanţilor, mi-am amintit de cuvintele monahului N. Steinhardt: “Orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul”.

Drumul Crucii începe odată cu Sfântul Botez şi se ascunde după faţa fiecărei clipe. Uneori însă apare aievea – cu felinar, cruce, icoane, steaguri şi dangăt de clopote. Pe străzile capitalei.

Leo BORDEIANU, http://scara.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com